Ieri, 30 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Buzău, au marcat Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală, prin demararea concursului de creație intitulat „Siguranță Școlară”.
Concursul se desfăşoară sub egida Campaniei pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar, campanie ce se desfăşoară în prima jumătate a anului în curs.
Tema concursului, după cum îi spune și titlul, este siguranța școlară, atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice.
Obiectivele concursului sunt conștientizarea importanței siguranței în mediul școlar, respectiv înțelegerea noțiunii de violență școlară și a consecințelor negative ale acestui fenomen asupra dezvoltării lor psihologice și asupra climatului educațional.
Poliţiştii îşi propun ca acest concurs să imprime elevilor formarea și dezvoltarea unui comportament nonviolent, comunicarea asertivă, spiritul civic, acceptarea diversității, deprinderile de participare la viața unei societăți lipsită de orice fel de manifestări de violență școlară.
Concursul are ca perioadă de desfăşurare 30 ianuarie – 25 martie și este dedicat elevilor din clasele a VI-a – a VIII-a.
Activitatea se va desfășura în 5 unități de învățământ: Şcoala Gimnazială nr. 14, Şcoala Gimnazială nr. 15, Şcoala Gimnazială Maxenu, Şcoala Gimnazială Gherăseni, dar şi componenta gimnazială a Liceului cu Program Sportiv ,,Iolanda Balaș Soter’’ Buzău.
Participarea la concurs va presupune o singură probă ce constă în realizarea, cu efortul întregului colectiv de elevi, sub îndrumarea cadrelor didactice, a unui material ce va cuprinde un logo și un slogan de însoțire pe tema siguranța școlară.
Urăm participanților mult succes, inspirație și să nu uite, comunicarea este cheia în rezolvarea neînțelegerilor și formarea unei echipe productive!
R.F.