La noi copilul e considerat minune. De când apare îl urcăm sus pe soclu și avem așteptări să își depășească condiția. Nici un efort nu e precupețit. Nu trebuie să depună nici un efort, am muncit noi destul. El trebuie să învețe. Tot și la grămadă. Îl înscriem peste tot. Nu știm de unde sare norocul și se descoperă vreun talent ascuns.

Nu mai are timp să fie copil alergând între școală, cursuri de engleză, pictură, pian, muzică și cine mai știe. E prea obosit pentru a se mai putea bucura de ceva. Eșecul nu e admis sub nici o formă. Trebuie să fie cel mai cel.

Am întâlnit și copii fericiți. Nu excelau la toate materiile, dar aveau câteva la care sclipeau. Singura lor grijă erau temele pentru acasă și joaca cu prietenii. Ii remarci rapid. Cad și se ridică rapid. Râd cu toată gura și și sunt spontani. Orice întrebare își găsește drum prin gura lor. Nu li s-a inoculat teama de greșeală. Te privesc direct și sunt convinși că pot dărâma munții. Fericirea are chipul lor.

Nu e vina copiilor. Noi ii formăm, noi punem bazele. Ii umplem de stereotipuri, prejudecăți și temeri. Ii ciuntim din fașă și ne mirăm că nu fac față lumii. Răspunsul e în noi. Întrebarea nu-și mai are rostul.

ASTRIDA