Pfizer a dat România în judecată. Ne cere să cumpărăm 28 de milioane de vaccinuri sau să plătim măcar 550 de milioane de euro

Pfizer da in jduecata RomaniaAntena 3: România, dată în judecată de Pfizer! Compania ne cere să cumpărăm cele 28 de milioane de vaccinuri anti-COVID pe care le-am comandat

România a fost dată în judecată într-un proces care ne-ar putea costa cel puțin jumătate de miliard de euro. Compania Pfizer, cea care produce vaccinuri anti-COVID, ne cere în instanță să cumpărăm 28 de milioane de doze de ser pe care le-am comandat.

În caz contrar, conform contractului semnat de cei care au fost în fruntea Guvernului în timpul pandemiei, trebuie să plătim măcar pentru jumătate din cantitate, respectiv 550 de milioane de Euro.

Asta în condițiile în care depozitele de la noi sunt pline şi cu vaccinuri şi cu echipamente care expiră. Avem imagini în exclusivitate pentru dumneavoastră din aceste depozite.

Un prejudiciu de un miliard de euro din vaccinuri şi alte sute de milioane din echipamente şi materiale supraevaluate. Cu asta s-au ales românii după infernul din pandemia Covid. Guvernanţii ne-au închis în case în timp ce o serie de "băieţi deştepţi" din Sănătate au făcut tranzacţii de milioane în folosul lor.

Subiectul vaccinurilor a revenit în atenţia publică la final de 2023 când Direcţia Naţională Anticorupţie decidea punerea sub urmărire penală a doi miniştri ai Sănătăţii şi premierul din perioada în care s-au făcut achiziţii. Tot la final de an, în depozitele companiei naţionale Unifarm intra şi ultima tranşă de vaccin comandată de ţara noastră.

Conform ultimei raportări a Institutului Naţional de Sănătate Publică privind vaccinarea Covid, în luna noiembrie a anului trecut nu a fost făcută nici o vaccinare cu acest ser. Nici la celelalte vaccinuri nu a fost mare înghesuială, la nivel naţional fiind folosite doar 245 de doze.

Ministrul Sănătății: "Avem o cantitate de 1,2 milioane de doze de vaccin de la Moderna"

"Avem o cantitate de 1,2 milioane de doze de vaccin de la Moderna care a fost livrat în contrapartidă cu un avans plătit în 2021 de conducerea ministerului de atunci", a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Rămânem astfel cu o moştenire pe care o plătim scump, una pe care nimeni nu şi-o asumă. Când DNA a decis să-i cerceteze penal pe fostul premier Florin Cîţu şi pe foştii miniştri ai Sănătăţii Ioana Mihăilă şi Vlad Voiculescu, responsabilitățile au început să se arunce în toate părţile.

"Una este responsabilitate, alta este vină. Nu este treaba mea să stabilesc vina dar vă spun că responsabilitatea în mod clar atunci şi fac apel la ţinerea dumneavoastră de minte, în anul 2021, pe cine vedeaţi la televizor vorbind despre vaccinare, cine vă spunea că au venit doze, cine a primit dozele de Crăciun, cine vă spunea în fiecare săptămână care este stadiul.

Aceiaşi oameni lua toate deciziile. Îl aveţi aici pe prima pagină pe domnul preşedinte", a declarat fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu.

Totuşi în 2021 anul la care se referă Vlad Voiculescu, Ministerul Sănătăţii, conform fişelor de plăţi interne, achita aproape un miliard de lei pentru 12,6 milioane de doze de vaccin de la Pfizer. Tot 2021 este şi anul de la care DNA stabileşte că au fost achiziţionate vaccinuri în plus, respectiv un total de 52 de milioane de doze.

"Mi-am îndeplinit atribuțiile de prim ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare şi bineînţeles, am încredere în justiţie", a declarat Florin Cîțu, fostul premier al României Cîțu.

 

SURSE: Antena 3 CNN, Ministerul Sanatatii