Nu este cazul să vorbesc prea mult despre acest roman . El este și poate fi citit. Am spus că voi selecta din acest roman , raportat la personajele sale , o dilemă teologală . Este vorba despre conflictul de idei teologice dintre un călugăr franciscan, demisionat din Sfânta Inchiziție, pe probleme de conștiință și de libertate de gândire, și un cerber inchizitorial dintr-o abație medievală. Acolo exista o speță juridică privitoare la omucidere și sinucidere pe care călugărul a fost accreditat să o ancheteze nefiind de competența puterii seculare . În ce a constat micul –mare conflict?

La un moment dat călugării aflați în sala de studiu a abației au făcut haz privind ingineozitatea unui călugăr , recent defunct , care ilustra acele „ manuscript marginalia” într-o manieră plină de haz și declarat eratică raportat la rigiditatea dogmatică. Între călugărul polițist și impenetrabilul inchizitor care avea în stăpânire necondiționată biblioteca abației se iscă o polemică. Bătrânul călugăr bibliotecar își iese din fire cu o fățarnică sfântă mânie și blamează râsul mai tinerilor călugări afirmând că este o blasfemie . Chipurile , Messiah nu agreaza râsul și este că un sfinx impenerabil instalat într-un glob de sticlă glacial . În van se încearcă să se înțeleagă faptul că rigiditatea , nu blasfemierea , nu este în cuvântul Divinității . Ideea cerberului abației era că Iesua din Nazaret nu a răs niciodată. Intransigență , consevatorism agresiv inchizitorial și obtuzitate. Acestea fiind spuse am încercat să conturez cumva o secvență sugestivă din acest roman puțin spus remarcabil. Acum îmi voi permite nu neapărat o elongație aparentă în raport cu romanul . Doresc doar o expimare a unor considerații potrivit acelui liber arbiter al gândirii. Nu este o întrebare nouă mie . Aici doar am invocat romanul lui Umberto Eco că și prilej de a reveni la o întrebare care a măcinat uneori spiritul meu. A răs oare Iesua din Nazareth ? A fost divin că misiune dar om că prezență carnală . La început a fost un Iesua copil . Firește ! A parcurs etapele de vârstă de la puber la adolescent și apoi a devenit matur. Dincolo de precocitatea să de a interpreta și de a avea harul vorbirii pe marginea cărții sfinte Torah a fost și un copil . Fară îndoială că avea grupul lui de copii de joacă , de zbănțuială , totul fiind în firescul de om. Ce ar fi saclilegiu aici ? Ce ar fi dincolo de normalitate ? Cred că nimic . Dimpotrivă . Ce era așa de neconform să lase joaca și apoi să meargă la Templu și să uimească pe doctorii Legii ? Copilul a devenit adolescent și apoi matur. Îl găsim apoi la nunta din Cana Galileii . Cum să meargă oare Iesua la o nuntă . Uite așa . Cum să să danseze , să bea vin , să prveasca dansul femeilor israelite ? Uite așa. Dacă ești întrupat în carne de om ești și om cu toate ale sale . Doar astfel atingi scopul misiunii tale . Este aici , potrivit părerii mele, o reală pedagogie aplicată a celestului . Potrivit legii vechi a lui Yahweh alături de ben – israeliții plini de ură trebuia ca Iesua să lapideze prostituata. Iesua însă temperează mulțimea . Un obtuz poate spune că a fost protectorul curvelor ? Scumpă este mintea dacă o are omul. Că om al dreptății dar și ca întrupare celestă a manifestat violența în fața Templului lui Israel devenit spațiu de cămătărie și desfrâu de tractir. Este dificil să afirmi aici existența violenței . Să zicem Sfânta Mânie ? Complicată discernere . Ajuns pe Golgota era un trup de om și nimic mai mult fizic vorbind . La acel supliciu un trup uman nu putea rezista categoric fară de o protecție de dincolo de neputință fizică. Putea fi si din Légion étrangère sau din alte trupe speciale . Egal cu zero. Tortura prealabilă combinată cu apogeul torturii nu lasa scăpare unui subiect uman obișnuit. Om a fost și când a avut incertitudinea și a rostit „ Eli, Eli, Lama Sabachthani !” Practic a trecut prin toate etapele omenescului . A răs a plâns, a simțit durere și pierderea de sine și totul. Povestea mea s-a sfârșit. De la mine sănătate ! Sănătate în Numele Trandafirului.

Adrian Constantin