Dosare penale pentru nerespectarea legislaţiei referitoare la mărcile înregistrate

haine contrafacutePoliţiştii au indisponibilizat şi ridicat bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 22.000 de lei.

În ziua de 19 decembrie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău au efectuat verificări la 8 societăți comerciale și persoane fizice autorizate din municipiul Buzău,

despre care existau indicii asupra săvârşirii infracţiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, fiind constatate în flagrant 4 infracțiuni. În toate cauzele, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului.
Au fost indisponibilizate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii caracterului original sau contrafăcut al produselor, peste 200 de articole vestimentare și de încălțăminte ce poartă însemnele unor mărci identice sau similare unor mărci înregistrate. Valoarea bunurilor a fost estimată la peste 22.000 de lei.
Totodată polițiștii au aplicat și o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, întrucât agentul economic nu a emis bonuri fiscale în urma desfăşurării activităţii comerciale. Poliţiştii au confiscat 394 de lei, bani ce nu au fost evidențiaţi fiscal.

 

E.S.