A inceput scoala. Ce au constatat oamenii legii si ce activitati au desfasurat

politiste discutii elevi prevenireÎn ziua de 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, au desfăşurat activităţi preventive cu elevi ai şcolilor gimnaziale “Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Sărat, “Ion Roșca” din Cochirleanca şi la Şcoala Gimnazială Vâlcelele.

Activităţile au avut ca scop conștientizarea respectării regimului circulației rutiere, prevenirea comportamentului violent și cunoașterea legislației referitoare la răspunderea penală a minorilor. Totodată, polițiștii le-au explicat despre răspunderile adoptării unui comportament violent și despre consecințele acestuia.

Tema principală a discuţiilor a fost prevenirea infracțiunilor comise cu violență. Obiectivul acestei activități a vizat învățarea de către elevi a unor comportamente care să-i ajute să gestioneze situațiile conflictuale într-un mod pacifist.

Comportamentul preventiv în trafic a fost un alt subiect abordat, polițiștii explicându-le școlarilor semnificația indicatoarelor rutiere și regulile de circulație ce trebuie respectate în special de pietoni, urmărindu-se completarea cunoștințelor acestora cu privire la semnificația și utilitatea semnalizării rutiere.

 

R.F.

Scroll to Top