În ziua de 7 ianuarie a.c., în urma probatoriului administrat de către polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Grebănu, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr de 17 ani, din Podgoria.
La data de 6 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un tânăr a agresat un bărbat și i-a sustras telefonul mobil, în timp ce se afla pe o stradă din localitate.
Imediat după primirea sesizării, către zona indicată au fost direcţionate echipaje de poliţie, care l-au depistat pe bănuit, stabilind, în scurt timp de la comiterea faptei, că este vorba de un tânăr de 17 ani, din Podgoria.
Din cercetări a reieşit că bănuiul ar fi sustras telefonul mobil păgubitului, după care, pentru a-și asigura scăparea, l-ar fi agresat pe bărbat.
Bănuitul a fost depistat la scurt timp și condus la sediul poliţiei pentru audieri, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.
Ulterior, instanţa a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
•
Bănuit de furt calificat depistat de polițiști
În ziua de 5 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Berca au depistat principalul bănuit în cazul furtului unor componente ale unui sistem de irigaţii.
Fapta a fost sesizată în cursul aceleiaşi zile, de către proprietarii terenului pe care este amplasat sistemul, din Verneşti.
Din cercetări s-a stabilit că bănuit este un localnic de 69 de ani, care ar fi sustras componentele sistemului de irigaţii prin tăiere, acestea fiind descoperite asupra sa.
În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.