Dezamagire in Crang. Gloria, neputincioasa cu Miroslava

Gloria buzau dezamagireFrustrare mare printre suporterii buzoieni care au asistat duminica dimineata la partida SCM Gloria Buzau - Stiinta Miroslava, scor 3-3(0-1). Buzoienii au fost la cateva secunde de o victorie care se contura cu lejeritate, in ciuda faptului ca oaspetii au condus la pauza. Cu atat mai mare este dezamagirea, cu cat oaspetii au intors aproape miraculos de la 1-3, in minutele de prelungiri ale partidei!

Doua penaltyuri si un gol susoect de offside, dar...

Pana atunci, SCM Gloria revenise in joc dupa 2 lovituri de la 11 m, transformate de Ciprian Petre si Ricardo Mihalache, plus o reusita din actiune semnata tot Mihalache, din pozitie suspecta de offside, iar lucrurile pareau clare in privinta echipei care va castiga. Mai ales ca oaspetii au acuzat socul dar si cel putin una dintre loviturile de la 11 m, acordata cu multa usurinta.

Final de cosmar!

Numai ca, trupa din Miroslava, o echipa cu jucatori rapizi in ciuda gabaritului, a crezut in sansa ei pana la capat si a scos un egal in extremis, in fata unei echipe buzoiene care a avut un final de meci de cosmar. Asta este fotbalul, ocaziile se razbuna si daca nu ramai concentrat pe toata durata partidei, se poate intampla orice. Cum a fost, din pacate, si in cazul buzoienilor care pierd un tempo in duelul de la distanta cu cei de la Galati. Etapa viitoare, SCM Gloria va incerca sa recupereze din punctele pierdute cu Miroslava, in deplasare de la Pascani.

Catalin Paduraru

Scroll to Top