SCANDAL LA SPITAL! Un barbat de 31 ani din Ramnicu Sarat este CERCETAT PENAL dupa ce a luat cu asalt sectia de urgente si a injurat personalul medical (RUGAMINTE CATRE IPJ!)

Politia interventieÎn dimineaţa zilei de 9 septembrie, în jurul orei 04.00, personalul medical dintr-o unitate de primiri urgenţe din municipiul Buzău a sesizat că o persoană, victima unei agresiuni, a devenit recalcitrantă faţă de personalul medical.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Buzău care au stabilit că este vorba despre un bărbat de 31 de ani din Rm. Sărat care ar fi fost implicat într-un conflict dintr-un club din municipiul Buzău. Din verificările efectuate de către poliţiştii de investigaţii criminale, s-a stabilit că în dimineaţa zilei de 9 septembrie, între personalul responsabil de ordine al clubului şi mai mulţi tineri din Rm. Sărat, clienţi, a izbucnit un conflict verbal, care a degenerat în violenţe. La sediul Poliţiei municipiului Buzău au fost conduse persoanele implicate în scandal, continuându-se cercetările pentru stabilirea modului de implicare al fiecăruia în incident. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind luată măsura reţinerii unui buzoian de 36 de ani. Totodată, în urma analizării materialului probator administrat de poliţişti, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faţă de toate persoanele implicate în conflict.

Ecaterina STROESCU

RUGAM ORGANELE DE POLITIE SA ISI FACA DATORIA SI SA ANUNTE EVENIMENTELE DIN URBE SI NU NUMAI, NEPARTINITOR, ASA CUM PREVEDE LEGEA SI ACREDITARILE PE LANGA INSTITUTIA LOR. ACUM...MULTUMIM DOAR!

Scroll to Top