RAMASI FARA ARME! Arme si munitie confiscate de politisti de la trei barbati din Buzau

Arme vanatoareÎn perioada 5 – 8 septembrie a.c., poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au efectuat verificări pe raza municipiului Buzău şi a localităţilor limitrofe, pentru a stabili modul în care deţinătorii de arme şi muniţii se conformează prevederilor legale ce reglementează asigurarea şi păstrarea armelor. 

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat că trei bărbaţi de 36, 48 respectiv 67 de ani, deţinători legali de arme şi muniţii neletale, nu au luat măsura de a preda armele neletale pe care le deţineau, la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la expirarea valabilităţii permiselor de armă. Au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, armele în cauză fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, în urma controalelor efectuate au fost dispuse măsuri de anulare a dreptului de deţinere, de port şi folosire a armelor faţă de 5 persoane care nu au respectat prevederile Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.

Ecaterina STROESCU

Scroll to Top