PESTA OILOR ȘI CAPRELOR! Primăriile din sudul țării au început de două zile să informeze crescătorii de animale despre pesta rumegătoarelor mici (PPR). Spre deosebire de virusul pestei porcine africane (PPA), pentru care nu este un vaccin, pentru PPR există un vaccin, iar crescătorii de ovine au auzit că s-ar pregăti deja doze în valoare de câteva milioane de euro pentru vaccinarea oilor și caprelor. Ce trebuie să știți despre pesta micilor rumegătoare?

Vă punem la dispoziție materialul pe care primăriile l-au răspândit deja printre crescătorii de oi și capre și care este conceput pe baza prevederilor europene în vigoare. Sunt informații despre măsurile care se iau în fermele în care este suspectată prezența bolii, tratamentul și vaccinul care există pentru pesta oilor și caprelor.

PPR este una dintre cele mai contagioase boli ale rumegătoarelor mici. PPR trebuie luată în considerare la apariția oricărei boli contagioase înalt patogene, care prezintă stare febrilă acută, cu eroziuni pe cavitatea bucală și semne gastrointestinale. Este o boală virală acută a rumegătoarelor mici, caracterizată prin: febră, scurgeri oculo-nazale, stomatită, diaree și pneumonie.

PPR a fost prima dată descrisă pe Coasta de Fildeș, însă ea evoluează în majoritatea țărilor din Africa (din nordul Africii până-n Tanzania). În cele mai multe țări din Orientul Mijlociu, Turcia. PPR este de asemenea larg răspândită în centrul, sudul, sud estul Asiei. În 2016 boala apare în Georgia (3 focare), iar în 2018 in Bulgaria (6 focare).

SITUAȚIA EPIDEMIOLOGICĂ PRIVIND PESTA OILOR ȘI CAPRELOR ÎN BULGARIA 2018

În data de 23.06.2018 a fost confirmat primul focar în regiunea Yambol - satul Voden, la 10 km de granița cu Turcia în 3 exploatații de rumegătoare mici cu un efectiv de 160 caprine și 380 ovine, 2 ovine prezentînd semne clinice și una fiind găsită moartă.

În data de 28.06.2018 a fost confirmat al doilea focar în regiunea Burgas, satul Kosti, 1a un efectiv de 34 caprine și 359 ovine, 10 ovine prezentînd semne clinice.

În data de 09.07.2018 au fost confirmate 4 focare noi în regiunea Yambol.

« un focar in satul Krainovo intr-o gospodarie a populației cu un efectiv de 3 caprine si 35 ovine, PPR fiind confirmată la 2 ovine,

« un focar în satul Strandzha într-o gospodărie a populației cu un efectiv de 41 ovine, PPR fiind confirmată la 3 ovine,

« 2 focare în satul Sharkovo în 2 gospodării ale populației cu un efectiv total de 959 ovine si 16 caprine, PPR a fost confirmată la 10 ovine.

Între timp în Bulgaria a izbucnit un scandal de proporții odată cu venirea rezultatelor testelor făcute la laboratoare din Franța. Testele au fost negatvie. CITEȘTE AICI DESPRE ACEST SCANDAL!

Pesta micilor rumegătoare atacă mai ales caprinele, animalele tinere, hrănite deficitar, iezii cu vârste de peste 4 luni, sub un an sunt cei mai expuși la boală.

Rata de mortalitate este mai ridicată la caprine (55-85%) decât la ovine (mai puțin de 10%).

TRANSMITERE. Boala afectează caprele și oile, dar se manifestă sever la capre, unde determină pierderi majore. Este general admis că bovinele, porcinele pot fi infectate numai subclinic.

Infecția are loc, de obicei, prin contact direct între animalele susceptibile și cele infectate (aflate în perioada de incubație sau bolnave). În stadiile incipiente ale infecției, în timpul hipertermiei, toate secrețiile (oculare, nazale, orale) și excrețiile corporale (materiile fecale) sunt foarte contaminate. Tusea și strănutul formează aerosoli virulenți în aer ce ajung la animale, în special cele întreținute în contact strâns. Nu există transmitere pe verticală a PPR prin placentă.

Excreția virusului începe în timpul etapei de incubație, înainte de apariția primelor semne clinice și poate dura până la mai mult de 2 luni după recuperare, așa cum s-a observat în fecalele de capra. Aceste perioade de prezență a virusului tăcut, fără semne clinice vizibile, sporesc riscul de răspândire al bolii.

Contaminarea este, de asemenea, posibilă prin ingestia de alimente sau băuturi infectate. Suprafețele de alimentare și băut, așternutul murdar pot fi, de asemenea, surse indirecte de infecție, dar numai pentru perioade scurte deoarece PPR, la fel ca toți morbillivirusurile, nu poate supraviețui mult timp în afara organismului unui animal gazdă.

PERIOADA DE INCUBAȚIE. În cărțile de specialitate este cuprinsă între 2-6 zile, dar poate varia între 3 si 10 zile. În Directiva 119/92/CE perioada de incubație este de 21 zile!

REZISTENȚA VIRUSULUI față de agenții fizici și chimici este mică.

Agenți eficienți: alcool, eter și detergenți comuni, de ex. fenol, hidroxid de sodiu 2% / 24 de ore. Virusul este distrus la 50°C/60 min., cantitatea de virus se înjumătățește la 37 °C/2 ore. Așadar, nici vorbă să fie atât de rezistent ca virusul pestei porcine africane.

PPR prezintă forme supraacute, acute, subacute și cronice, diferența constă, în principal, în virulența virusului.

Forma supraacută se manifestă prin febră mare, anorexie și horipilație. Febra durează 2-3 zile, perioadă în care apare un jetaj sero-mucos și epiforă. Ulcerațiile mucoasei bucale nu sunt constante, observându-se numai o congestie gingivală. Durata evoluției este de 5-6 zile, moartea survenind după o fază de hipotermie.

Forma acută se manifestă prin aceleași simptome, dar evoluția fiind mai lungă scurgerile seroase oculonazale devin progresiv mucopurulente, iar dacă moartea nu se produce, acestea persistă aproximativ 10 zile. La 4 zile de la debutul febrei, gingiile devin hiperemice, iar leziunile erozive se dezvoltă în cavitatea bucală (eroziuni și leziuni ulcerative pe gingii, limba, interiorul obrajilor, la nivelul șantului gingivolabial, cerul gurii și chiar și laringele) determinînd hipersalivație. Aceste leziuni se pot necroza. Limba este acoperită cu un strat de albicios. Tuse uscată, diaree care poate fi hemoragică. Frecvente avorturi. Scurgeri purulente, eroziuni la nivelul mucoasei vuvovaginale. O diaree cu sânge este obișnuită în fazele târzii. Se produce de asemenea pneumonie, tuse, raluri pleurale si respirație abdominală.

Rata morbidității poate ajunge la 100%, iar în focarele severe, cu mortalitate de 100%. În focarele medii rata mortalității poate să nu depășească 50%. Daca moartea nu se produce recuperarea este rapidă (aproximativ o săptămână). Animalele recuperate capată imunitate pe viață.

Forma subacută se manifesti prin aceeași simptomatologie ca în evoluția acută, dar de intensitate mai scăzută. Majoritatea animalelor afectate supraviețuiesc. În această formă se instalează pneumonie, tuse, raluri și respirația abdominală.

Forma subclinică, asimptomatică. În absența semnelor clinice, aceasta se dezvăluie numai prin investigații serologice.

DIAGNOSTICUL se stabilește pe baza datelor epidemiologice, clinice, anatomo-patologice și a examenelor de laborator ( Histologic, virusologic și serologic).

TRATAMENT. Nu există tratament special. Medicamentele pentru combaterea complicațiilor bacteriene și parazitare pot descrește rata mortalității.

Măsuri în caz de suspiciune PPR!

În cazul în care se suspectează că animalele dintr-o exploatație sunt infectate sau contaminate, statele membre se asigură cu privire la începerea investigației oficiale de către medicul veterinar oficial pentru confirmarea sau infirmarea prezenței bolii respective și, în special, prelevarea de probe necesare examinării de laborator. In acest scop, animalele respective pot fi transportate la laboratoare sub supravegherea autorității competente, care ia măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii infecției.

Odată cu notificarea suspiciunii cu privire la prezența bolii, autoritatea competentă pune exploatația sub supraveghere oficială și solicită următoarele:

- efectuarea unui recensământ al tuturor categoriilor de animale din speciile suspecte și, pentru fiecare categorie, înregistrarea numărului de animale care sunt deja moarte, infectate sau care ar putea fi infectate sau contaminate; informațiile din recensământ trebuie să fie actualizate și furnizate, la cerere și să poată fi verificate la fiecare vizită,

toate animalele din speciile suspecte din cadrul exploatației trebuie să fie ținute în locurile unde sunt ținute de obicei sau să fie închise în alt loc unde pot fi izolate, ținându-se seama de posibilul rol al vectorilor, după caz; nici un animal din speciile suspecte nu trebuie să intre sau să părăsească exploatația;

- circulația persoanelor, animalelor sau a altor specii care nu sunt suspecte și a vehiculelor către sau din exploatație;

- circulația cărnii sau carcaselor de animale sau hranei pentru animale, echipamentelor, deșeurilor, dejecțiilor, gunoiului, bălegarului sau a orice ar putea transmite boala respectivă, trebuie si fie autorizate de către o autoritate competentă care stabilește condițiile de prevenire a oricărui risc de răspândire a infecției; trebuie instalate mijloacele

adecvate dezinfecției la intrările și ieșirile din clădirile sau spațiile unde sunt ținute animalele din speciile suspecte și la intrarea și ieșirea din exploatație;

efectuarea unui studiu cu privire la epizootii;

perioada de timp în care boala ar fi putut exista în exploatație înainte de a fi notificată sau suspectată;

originea posibilă a bolii în cadrul exploatației și identificarea altor exploatații în care există animale din specii suspecte care ar fi putut deveni infectate sau contaminate.

circulația persoanelor, animalelor, carcaselor, vehiculelor, echipamentelor sau a altor substanțe care ar fi putut să poarte agentul infecțios către și din exploatația în cauză;

prezența si distributia vectorilor bolii, după caz. Până la intrarea în vigoare a măsurilor oficiale, proprietarul sau deținătorul oricărui animal suspect de contaminare ia toate măsurile necesare.

Autoritatea competentă poate să aplice oricare dintre măsuri în cazul altor exploatații, în cazul în care locația, configurația sau contactele acestora cu exploatația în care se suspectează existența bolii o îndreptățesc să suspecteze o eventuală contaminare.

Măsurile se suspendă doar atunci când medicul veterinar oficial infirmă suspiciunea cu privire la prezența unei boli infecțioase.

Măsuri în caz de confirmare PPR!

Din momentul confirmării oficiale a prezenței bolii în exploatația respectivă, statele membre UE se asigură că autoritatea competentă solicită aplicarea următoarelor măsuri:

toate animalele din speciile suspecte din exploatație sunt sacrificate de îndată. Animalele care au murit sau au fost sacrificate sunt incinerate sau îngropate la fața locului, în cazul în care este posibil, sau distruse într-o instalație de distrugere a carcaselor. Aceste operații se efectuează astfel încât să se minimizeze riscul de răspândire a agentului bolii;

substanțele sau deșeurile, precum hrana animalelor, gunoiul, bălegarul sau noroiul, care ar putea fi contaminate, sunt distruse sau tratate în mod corespunzător. Acest tratament, efectuat în conformitate cu instrucțiunile medicului veterinar oficial, trebuie să asigure distrugerea oricărui agent sau vector al agentului bolii;

clădirile unde sunt ținute animalele din speciile suspecte, zonele adiacente, vehiculele utilizate pentru transport și tot echipamentul care poate să fi fost contaminat se curăță și se dezinfectează;

Atunci când se recurge la îngropare, aceasta trebuie să fie efectuată la o adâncime suficient de mare, pentru ca animalele carnivore să nu poată dezgropa carcasele sau deșeurile și într-un teren potrivit, pentru a preveni contaminarea pânzelor freatice și orice probleme legate de mediu.

Autoritatea competentă poate extinde măsurile în cazul altor exploatații, în cazul în care locația, configurația sau contactele acestora cu exploatația în care prezența bolii a fost confirmată o îndreptățesc să suspecteze o eventuală contaminare.

Reintroducerea animalelor în exploatație este autorizată de autoritatea competentă, în urma unei inspecții a medicului veterinar oficial, cu rezultate satisfacătoare, privind operațiile de curățare și dezinfecție.

Măsuri la exploatații alcătuite din mai multe unități de producție!

În cazul exploatațiilor alcătuite din două sau mai multe unități de producție, autoritatea competentă poate deroga de la prevederile cu privire la unitățile de producție sănătoase dintr-o exploatație infectată, cu condiția ca medicul veterinar oficial să confirme că structura și dimensiunea acestor unități și operațiile efectuate în cadrul acestora sunt independente de restul exploatației, în ceea ce privește locul unde sunt adăpostite și deținute animalele, în ceea ce privește personalul, echipamentele și alimentația animalelor, astfel încât să se poată preveni răspândirea agentului infecțios de la o unitate la alta.

Extinderea măsurilor la alte exploatații!

În cazul în care medicul veterinar oficial descoperă sau consideră, pe baza datelor confirmate, că boala ar fi putut fi introdusă din alte exploatații în exploatație sau de la aceasta în alte exploatații, ca rezultat al circulației persoanelor, animalelor sau vehiculelor sau pe orice altă cale, exploatațiile respective sunt puse sub supraveghere oficială. Această supraveghere nu se sistează decât atunci când este eliminată în mod oficial posibilitatea existenței unei boli în cadrul respectivei exploatații.

Acolo unde consideră că este posibil în baza condițiilor existente, autoritatea competentă poate limita măsurile la o parte din exploatație și la animalele care sunt ținute acolo.

Zone de restricții

Din momentul in care diagnosticul a fost confirmat oficial, statele membre se asigură că autoritatea competentă instituie în jurul exploatației infectate, o zonă de protecție pe o rază de minim 3 km, care este inclusă la rândul ei într-o zonă de monitorizare de minim 10 km. Modul în care sunt stabilite zonele trebuie să țină seama de factorii geografici, administrativi, ecologici și epizootici cu privire la boala respectivă și facilitățile de monitorizare.

În cazul în care zonele se situează pe teritoriul mai multor state membre, autoritățile competente ale statelor membre în cauză cooperează la stabilirea zonelor.

Măsuri aplicate în zona de protecție și în zona de supraveghere:

identificarea tuturor exploatațiilor din cadrul zonei care dețin animale din speciile suspecte;

efectuarea de vizite periodice la exploatațiile care dețin animale din speciile suspecte, o examinare clinică a animalelor respective inclusiv, după caz, prelevarea de probe pentru examenele de laborator; evidența vizitelor și constatărilor, frecvența vizitelor fiind proporțională cu gravitatea epizootiei din exploatațiile cu riscul cel mai ridicat;

interzicerea circulației și transportului animalelor din speciile suspecte pe drumuri publice sau private, cu excepția drumurilor care deservesc exploatația; cu toate acestea, autoritatea competentă poate să acorde o derogare de la această interdicție pentru transportul animalelor pe cale rutieră sau ferată fără descărcare sau oprire;

obligativitatea păstrării animalelor din speciile suspecte în cadrul exploatațiilor unde sunt ținute, cu excepția cazului în care sunt transportate sub supraveghere oficială direct către un abator din cadrul zonei pentru sacrificarea de urgență sau, în cazul în care în zona respectivă nu există un abator sub supraveghere veterinară, la un abator din zona de supraveghere desemnată de autoritatea competentă. Un astfel de transport poate fi autorizat de autoritatea competentă numai după ce medicul veterinar oficial a examinat toate animalele din speciile suspecte de contaminare din exploatație și a confirmat că nici un animal nu este suspectat de infecție. Autoritatea competentă responsabilă pentru abator este informată cu privire la intenția de a i se trimite animale.

Măsurile aplicate în zona de protecție rămân în vigoare cel puțin pe perioada maximă de incubație corespunzătoare bolii în cauză, după ce animalele din exploatația respectivă au fost sacrificate și operațiunile de curățare și dezinfecție au fost efectuate.

Cu toate acestea, atunci când boala este transmisă printr-o insectă vector, autoritatea competentă poate stabili durata măsurilor și poate prevedea posibila introducere a animalelor santinelă. Statele membre informează de îndată Comisia și celelalte state membre, în cadrul Comitetului veterinar permanent, cu privire la măsurile pe care le-au adoptat.

La expirarea perioadei prevăzute, normele care se aplică zonei de supraveghere se aplică și-n cazul zonei de protecție.

Scoaterea animalelor din cadrul exploatației din zona de protecție sau din zona de supraveghere

În cazul în care interdicțiile sunt menținute mai mult de 30 de zile din cauza apariției altor cazuri de boală și, ca urmare apar probleme în ceea ce privește deținerea animalelor, autoritatea competentă poate ca, în urma unei cereri a proprietarului în care acesta explică motivele cererii sale, să autorizeze scoaterea animalelor din cadrul exploatației din zona de protecție sau din zona de supraveghere, cu condiția ca medicul veterinar oficial să verifice starea de fapt; toate animalele din exploatație să fie examinate; animalele ce urmează a fi transportate să fie supuse examinării clinice, cu rezultat negativ; fiecare animal să fie marcat cu o crotalie sau prin altă metoda autorizată, exploatația de destinație să se situeze în zona de protecție sau în zona de supraveghere.

Trebuie luate toate precauțiile necesare, în special prin curățarea și dezinfecția camioanelor după transport, pentru a se evita riscul răspândirii agentului bolii pe parcursul transportului.

Statele membre se asigură că dezinfectanții și insecticidele care urmează să fie utilizate și, după caz, concentrațiile lor, sunt aprobate oficial de autoritatea competentă, operațiile de curățare, dezinfecție și dezinsecție sunt efectuate sub supraveghere oficială, astfel încât să se elimine orice risc de răspândire sau de supraviețuire a agentului bolii. Medicul veterinar oficial se asigură că măsurile au fost aplicate în mod corespunzător și că a trecut o perioadă adecvată de cel puțin 21 de zile, pentru a se asigura că boala a fost complet eliminată înainte ca animalele din speciile suspecte să fie reintroduse.

Vaccinarea nu poate fi efectuată decât cu titlu suplimentar la măsurile de control adoptate atunci când a apărut focarul bolii.

Decizia vaccinării are la bază următoarele criterii: concentrarea de animale din speciile în cauză în zona afectată;

- caracteristicile și compoziția fiecărui vaccin folosit;

- procedurile de supraveghere a distribuirii, depozitării și utilizării vaccinurilor; — specia, vârsta animalelor care pot sau trebuie să fie vaccinate;

- zonele în care vaccinarea poate fi sau trebuie efectuată;

- durata campaniei de vaccinare.

Toate animalele vaccinate trebuie identificate cu o marcă clară și lizibilă. Toate animalele vaccinate trebuie să rămână în zona de vaccinare, cu excepția cazului în care sunt trimise la un abator desemnat de autoritatea competentă pentru sacrificare imediată, caz în care circulația animalelor poate fi autorizată doar după examinarea de către medicul veterinar oficial a tuturor animalelor suspecte din exploatație și confirmarea faptului că nici unul dintre animalele suspecte nu este contaminat. Atunci când sunt finalizate operațiile de vaccinare, circulația animalelor din speciile suspecte din zona de vaccinare poate fi permisă.

Statul membru UE poate lua decizia de introducere a vaccinării de urgență, după ce a notificat Comisiei acest lucru, cu condiția ca interesele fundamentale ale Comunității să nu fie lezate. Aceasta decizie, care trebuie să ia în considerare, în special, gradul de concentrare a animalelor în anumite regiuni, necesitatea de protejare a raselor individuale și a zonei geografice în care se efectuează vaccinarea, este reexaminată imediat de către Comitetul veterinar permanent, care poate decide să restrângă, să modifice sau să extindă măsurile, ori să le sisteze.

Iezii și mieii trebuie vaccinați la vârsta de 3-4 luni. Vaccinul poate fi eficient un an.

Sursa: Primăria Amara, județul Ialomița, Agroinfo