Caftane şi cafteli - Un pamfletar „civic”, cetăţean este, în multe din exprimările sale, şi GeorgeLixandru care, pristandizând, într-un fel de prefaţă, se „predă“ astfel lectorului: Grea misie asta de „cârcotaş" al puterii, de critic al bâlbelor, moravurilor ori corupţiei poleite cu „interes public" afişate cu nonşalanţă de „vedetele“ politice ale Buzăului, care se bucură de complicitatea, slugărnicia presei locale, miluită din fonduri publice. Îşi propune să îi „combată“ (Cu cinism şi autoritar, fără milă, fără a mă preface a fi mai bun decât sunt de dragul unei false şi interesate bune-cuviinţe.

Finalul: Asa e toată cartea: lacrimi ca nişte litere, replicate de milioane de ori). La o primă vedere, ai impresia că te afli în fata unor noi „elegii politice", altele decât scrise, pe vremea lui Al Bătrân, de Ion Gheorghe, atunci când se putea, cu oarecare cecitate, spune: „Mândră-i corabia, meşter cârmaciuli", iar nu în vremuri de crunt epigonism, când afirmaţia se transformă în interogaţie; „care flotă?” Altfel, cabinetul de pamfletolog al lui George Lixandru nu primeste, în mod curent, programări/rezervări, pentru vaccinurile antigripale ("Strănutaţi" era titlul unui volum de versuri din tinerete al lui Marin Sorescu); urmează aprovizionarea (de sezon) cu „cerneală violentă".

Emil Niculescu

Gând din Autoportret pe (palimp)şest

Zile în şir, nimeni nu trece pela spital, să mă vadă. Nici nu mă sună nimeni. Pe holul murdar de ciment şi în salonul în care mă înghesui cu încă şase bolnavi stăruie o linişte uşor ireală. Mă pot închipui, astfel, într-o mănăstire din alt timp, cu chiliile ca o bibliotecă de-acum patruzeci, cinzeci de ani, unde mai pot să privesc peticul de cer care-mi aminteşte de frunzele albicioase ale mestecenilor de acasă, de la Cislău, şi zidul din faţa ferestrelor. Un zid de dale de ciment, roase de intemperii, care închide curtea, spre miazăzi. Când nu plouă, vin să picotească pe el, ameţite de soare si de înălţimea Crângului secular, câteva ciori. Dincolo, se văd crengile unor copaci străini mie, din cauza miopiei, al căror verde viguros contrastează cu albul veşted al zidului. Am aproape cincizeci şi şapte de ani, vârstă la care pot pretinde că soarta a fost indulgentă cu mine. Mi-a acordat suficient timp pentru a da existenţei mele un înţeles. Dacă n-am reusit, e numai vina mea. Dar sunt oare ceea ce am crezut că sunt?

“Stimați prieteni, vă invit azi, 31 august 2018, ora 19, la Căminul Cultural Cislău. Vom răsfoi împreună cartea "Autoportret pe (palimp)șest". Un popas în vremuri de anafură. Vă aștept cu drag!

Gheorghe Lixandru