Miercuri 29 august 2018, jandarmii din cadrul structurii de ordine publică a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău care acţionau pe raza municipiului Buzău au observat un bărbat având asupra sa o sacoşă voluminoasă şi care la vederea patrulei de jandarmi a manifestat un comportament suspect.
Jandarmii au procedat la interceptarea și efectuarea controlului corporal sumar al acestuia cât și a sacoșei pe care o avea asupra sa, moment în care au descoperit un număr de 10.000 ţigarete netimbrate, diferite mărci pentru care nu avea acte de provenienţă. Bărbatul le-a relatat jandarmilor că intenţiona să le comercializeze trecătorilor .
Ţigările rezultate din această activitate au fost ridicate în vederea confiscării iar pe numele persoanei au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mãrfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând cã acestea provin din contrabandã” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006, documentele fiind înaintate spre competentă soluţionare.
E.S.