SUNTETI DE ACORD? RAR face un anunt! Pe drumurile din Romania circula multe masini adevărate BOMBE pe roţi
Last Updated on 22/08/2018 by Iulian Gavriluta

RAR Service controaleÎn primele șase luni ale anului, Registrul Auto Român (RAR), a verificat din punct de vedere tehnic, în trafic, peste 30.000 de vehicule, la nivel național, iar aproximativ 1.700 prezentau pericol iminent de accidente, iar jumătate erau neconforme, arată un comunicat transmis luni de instituție.

 

„Aproape 1700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în prima jumătate a acestui an prezentau pericol iminent de accidente. Registrul Auto Român a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele 6 luni ale lui 2018, 33.726 de vehicule, la nivelul întregii țări, iar în urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme”, spune RAR. RAR precizează că cele mai multe probleme au fost descoperite la instalația electrică de iluminare și semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punți, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate precum și la sistemele de frânare și direcție. „La nivel national, aproximativ una din 10 mașini trase pe dreapta de poliție și verificate de RAR poluau peste limita legală admisă. În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în primul semestru al lui 2018 au fost aplicate peste 11 mii de amenzi contravenţionale, au fost retrase 8.480 de certificate de înmatriculare și reținute 258 de permise de conducere”, precizează sursa citată. Potrivit directorului general al Registrului Auto Român, ing. George Adrian Dincă, rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni. „În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară”, adaugă RAR.

Sursa - rarom.ro

A.M.