Poliţiştii care au acţionat pentru supravegherea şi controlul traficului rutier au întocmit şapte dosare penale. Patru dintre dosare au fost întocmite pentru comiterea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.
Pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa alcoolului, poliţiştii au efectuat peste 300 de testări cu aparatele etilotest, iar în 9 situaţii a fost indicat consumul de alcool. În funcţie de valoarea indicată de etiloteste, în 5 cazuri s-au aplicat sancţiuni contravenţionale şi a fost luată măsura reţinerii permisului în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile, iar în celelalte 4 situaţii s-au întocmit dosare penale. Cea mai mare valoare indicată de aparatul etilotest a fost în cazul unui bărbat de 60 de ani, din Glodeanu Siliştea, care a fost oprit de poliţişti în timp ce conducea un autovehicul pe raza localităţii Cârligu Mare. Aparatul etilotest a indicat în cazul său o concentraţie alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Iniţial bărbatul a fost de acord cu prelevarea mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, însă ulterior a refuzat. În cauză s-a întocmit dosar penal. Celelalte trei dosare penale au fost întocmite după ce poliţiştii au depistat în trafic doi şoferi cărora le fusese suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule şi un altul care a condus un vehicul neînmatriculat.
Ecaterina STROESCU