Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Buzau face controale la faţa locului pentru Cererile Unice de Plată în cadrul Campaniei 2018
Last Updated on 14/08/2018 by Iulian Gavriluta

controale APIAIn conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 24/23.01.2018, APIA Buzau desfăşoară în această perioadă controlul la faţa locului pentru Cererile Unice de Plată eşantionate la controlul pe teren în cadrul Campaniei 2018. În ce privește controlul aferent al unor obligații specifice, acesta va avea loc în iarnă sau în primăvara anului următor.

 

Scopul controalelor pe teren este de a verifica, pe un eşantion de cereri, condiţiile de acordare a sprijinului financiar.

Precizăm că eșantionul de control la nivel național conține un număr de 73.203 dosare selectate pentru verificare, cu un număr de 885.250 parcele, pentru o suprafață de 2.075.633 ha.

Scopul verificărilor la fața locului este acela de a controla condiţiile în care se acordă ajutorul în conformitate cu art. 37 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea, mai exact verificarea fiecărei parcele declarate: eligibilitate, localizare, suprafaţă şi aspecte privind utilizarea/acoperirea terenului.

Fiecare verificare la fața locului va fi obiectul unui raport de control conform art. 41 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014 ce permite revizuirea detaliilor verificărilor efectuate și întocmirea concluziilor privind conformitatea cu criteriile de eligibilitate, angajamentele și alte obligații.

Pentru respectarea termenului stabilit privind finalizarea controalelor pe teren, un număr de 738 de funcționari, inspectori din cadrul serviciilor control pe teren și inspecții ale Centrelelor judeţene APIA se vor afla pe teren având PROGRAM NORMAL DE LUCRU în zilele de 16 şi 17 august, cu recuperarea timpului lucrat, în condiţiile legii.

Rugăm fermierii să colaboreze în această perioadă cu specialiștii APIA pentru a realiza programul de verificare stabilit.

De asemenea dorim să mulțumim pe această cale tuturor pentru înțelegere și sprijin.

I.G.