“Joi am fost pentru prima dată la un protest și mă bucur că am ieșit în stradă. Impactul este infinit mai mare de la punctul zero al manifestărilor, ce se întâmplă acolo nu se poate uita. Am văzut persoane care căutau oamenii cu listele de semnat, oameni care așteptau la coadă să semneze, oameni cărora le tremurau mâinile când completau și care ne mulțumeau cu lacrimi în ochi pentru ce facem. La rândul meu le-am mulțumit înapoi în numele tuturor. Fără ei nu ajungeam aici.
Am văzut un protest pașnic care a luat amploare într-un mod care nu ne face cinste, tuturor, nu doar protestatarilor. Nu am încurajat niciodată violența și nici nu o voi face, indiferent din ce parte vine.
Au fost familii cu copii de toate vârstele, cu căței, cu mesaje care transmit clar că s-a dorit un protest pașnic. Pentru viitorul nostru s-a ieșit în stradă.
M-a durut să văd cum au degenerat lucrurile. Am plâns nu doar de la gazele lor, ci de ciudă. Mă înecam și nu puteam să mă gândesc decât la ce nedreptate se întâmplă. Doar așa puteau să disperseze mulțimea.
Nu știam unde dau cu gaze, auzeam doar bubuitura din ce în ce mai aproape. După ora 21 mama a strigat la mine să mă îndepărtez. Gazul ajunsese la noi, iar mie parcă mi se blocaseră picioarele. Între instinctul de a mă apăra și a o lasa acolo să strângă listele nu știam ce trebuie să aleg. În final am ascultat-o și am pornit spre bulevardul Kiseleff cu inima cât un purice. În fața mea, oamenii încă veneau la protest. În spatele meu se striga după medici...cineva căzuse și avea nevoie de o targă. Când am ajuns la Arcul de Triumf m-am așezat pe o bancă lângă un echipaj Smurd și 6 mașini de poliție. Încercam să mă spăl pe față, să respir fără să simt că arde tot. Nu m-au băgat în seamă; probabil tricoul meu cu #fărăpenali nu le-a plăcut.
Am văzut abia acasă, la știri, tot ce se întâmplase în restul pieței. Am simțit mai mult ca oricând că avem o Românie scindată.
Mi-a fost frică să ies vineri. Dacă mama nu venea de la Buzău cu siguranță nu ieșeam. Mi-am spus că dacă ea face efortul ăsta pentru mine și generația mea, cu atât mai mult eu am obligația morală să ies.
A fost mult mai liniștit. Oamenii au devenit mai precauți, au stat jos, s-au echipat cu măști și ochelari. Au aprins lanternele telefoanelor și au lăsat un val de emoție să acapareze piața. Dacă m-ar întreba acum cineva nu aș putea spune ce era, furie față de sistem, teama că nu mai există limită, dorința acerbă de schimbare...poate un mix din toate. Știu sigur ce nu era- resemnare. Mai presus de toate oamenii din Piața Victoriei cred că sunt uniți de speranță.
Am ieșit și voi mai ieși la proteste oricât va fi nevoie, pentru mine, pentru cei care nu votează, pentru cei care nu cred în schimbare, pentru cei care se tem. Ies și ieșim pentru o Românie mai bună, a noastră, a tuturor".
Text scris de Roxana Adina Arghir, proaspat licentiata la Drept si masterand la SNSPA.