CUTREMUR pe piata bancara! Poti primi dobanda si comisioanele creditului inapoi. Detalii aici

BaniEste cutremur pe piaţa bancară din România, după ce Autoritatea, pentru Protecţia Consumatorilor a anunţat o măsură fără precedent. "La data de 06.08.2018 ANPC a sanctionat contraventional Bancpost S.A. cu amenda in valoare de 150.000 lei, pentru incalcarea prevederilor legale privind practicile comerciale incorecte conform Legii 363/2007, cat si pentru afectarea intereselor economice ale consumatorilor, conform O.G. 21/1992(r2).

 

Astfel a fost aplicata masura complementara "Restituirea sumelor de bani percepute nejustificat pentru intreg portofoliul de credite cesionat de catre Bancpost S.A (fie direct, fie prin intermediul altor societati, respectiv EFG New Europe Funding II B.V., Eurobank Ergasias S.A. etc. fara a ne limita) reprezentand dobanzi, dobanzi penalizaloare, penalitati calculate si retinute in perioada 11.07.2008-27.03.2018, cand cesionar a fost EFG New Europe Funding II B.V. (actuala ERB New Europe Funding II B.V.)" In urma actiunii de control au fost verificate aspecte privind cesiunea de creante de la Bancpost S.A. la EFG New Europe Funding II B.V. (actuala ERB New Europe Funding II B.V.) fiind o persoana juridica neautorizata. In consecinta, avand in vedere faptul ca, fata de debitorii cedati nu au fost indeplinite formalitatile prevazute de lege pentru opozabilitatea cesiunii de creanta, institutia de credit cedenta Bancpost S.A. are calitate procesuala pasiva si nu se justifica calitatea de creditor a cesionarului fata de debitorii cedati. Intrucat cesionarul creditului nu a avut calitatea de banca, institutie de credit autorizata, dobanda calculata si retinuta trebuia sa fie zero pe intreaga perioada a cesionarii 11.07.2008-27.03.2018.Cu privire la aceste aspecte, ANPC a informat si urmatoarele institutii: Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice, Oficiul National de Prevenire si Combaterea Spalarii Banilor si Banca Nationala a Romaniei".

Ce spune banca

Banca Transilvania, care a cumpărat recent Bancpost, a trimis un punct de vedere pe marginea acestui subiect pe care îl prezentăm integral "Bancpost a luat nota de opinia ANPC şi va discuta cu autoritatea pentru a înțelege mai bine considerentele care au stat la baza deciziei. Din momentul contestării în fața instanțelor de judecată şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, toate măsurile stabilite prin procesul verbal sunt suspendate de drept, conform legii. În orice situație însă, obligația de restituire a anumitor sume de bani nu va putea fi reținută în sarcina băncii, ci, eventual, în măsura în care instanța va constata legalitatea măsurilor dispuse, doar pe seama cesionarului, care a încasat sumele. Orice eveniment care a avut loc anterior momentului finalizării tranzacției de cumpărare a Bancpost de către BT nu intră în aria de răspundere a Băncii Transilvania, urmând să fie adresat corespunzător şi gestionat de către acționarii anteriori (societățile din Grupul Eurobank), în conformitate cu condițiile contractuale convenite la momentul perfectării tranzacției. Integrarea Bancpost în Grupul Financiar BT continuă şi nu este afectată de recentele decizii ale ANPC în legatura cu statutul clienților ex-Bancpost (externalizați către entități din afara țării). Contractul semnat între BT şi Eurobank pentru achiziționarea Bancpost acoperă un perimetru şi un portofoliu precis şi conține clauze detaliate care reglementează posibile situații precum cele menționate mai sus. Având în vedere că Banca Transilvania - cea mai mare entitate din Grupul Financiar BT - este o instituție listată, BT va continua să respecte standardele de transparență în relația cu investitorii săi şi reamintim faptul că declarații vădit false sau zvonuri din partea unor diverşi lideri de opinie pot cădea sub incidența legislației privind abuzul de piață şi ar putea fi investigate de către autoritățile de supraveghere."

Sursa - stirileprotv.ro

A.M.

Scroll to Top