În articolul cu titlul „Fostul poliţai Uzum va fi judecat pentru luare de mită”, aflăm următoarele: „Una din faptele cele mai ruşinoase şi compromiţătoare ale fostului poliţai Uzum au scos capul tocmai acum.

Iată despre ce este vorba. Este foarte cunoscut că în timpul d-lui poliţai, în oraşul nostru, jocurile de cărţi luaseră un avînt extraordinar şi rentabil pentru farsori. Un denunţ venit de la Parchet, în 1925, preciza că poliţaiul Uzum primeşte cîte 1000 lei pe fiecare seară din partea unor trişori, pentru a lăsa cît mai lejer jocul de cărţi, într-un local din oraş, care, cu timpul, luase denumirea de tripoul „Uzum”. D. Eugen Enescu, prim procuror, a cercetat la faţa locului, constatînd ca adevărate cele denunţate. În urma probelor, i s-a deschis acţiune publică, conform art.144, al.I şi 165 cp. luare de mită. Aşa poliţai am avut la Buzău.” („Vocea Buzăului”, 20 septembrie 1927) Adicătelea nu se cunoştea în urbe ce mişmaşuri se fac sub oblăduirea poliţiei ? S-a întâlnit hoțul cu prostu' ?

Și speculă în toată regula . Unde ne sunt organele ( de control !) ?

     Banul nu are miros! Pe bancnotă nu scrie morală! Funcţionarul care veghează la apărarea legalităţii nu se ridică de pe scaunul plătit din paralele bugetarilor! Ziaristul? Mai dă şi el cu fleanca şi zice: „Patronii de restaurante, ca şi ceilalţi comercianţi, continuă să îşi fixeze singuri preţurile la mîncările lor, în aşa fel ca cîştigul să fie sută la sută şi chiar mai mare. Nici un control din partea celor în drept, aşa că orice acuzaţiune s-ar aduce, speculanţii nu pot fi învinuiţi pentru că cei care ar trebui să-i controleze dorm şi credem că vor dormi. Primăria este singura în măsură de a stîrpi acest abuz şi aceasta numai în cazul cînd s-ar ordona un control serios.” („Vocea Buzăului”, 20 iulie 1926) Ai luat şperţul ? Ăsta-i mersul!

Cămătarie filantropică în plină artă a camuflajului

       Nici nu gîndeşti unde ar putea găsi cămătari! Oriunde. Dar şi la o Societate Filantropică? Acestea fiind zise, ia să vedem ce ne mai spune presa interbelică: „Sunt aici, în oraş (Buzău, s.n.), multe societăţi filantropice cari, unele din ele, din nenorocire, au încăput pe mîini rele. Una a dat faliment de pe urma unor astfel de indivizi. Unele din aceste societăţi ajunse, printr-un concurs de împrejurări, pe mîna unor indivizi, cari nu au nimic în comun cu morala şi cu bunul simţ, au fost transformate în „birouri oficiale de cămătărie”, iar bieţii oameni ajunşi pe mîinile lor adevărate victime.” („Vocea Buzăului”, 29 aprilie 1928) Sa nu ne mire acest climat de dezordine si de incalcare a legii chiar si intr-un obscur targusor de provincie. Toate se pot intampla , vorba lui Sadoveanu , „în locul unde nu s-a întâmplat nimic”. De diriguitorii urbei ce să mai zicem? Nici usturoi nu au mâncat şi nici gura nu le miroase !

Și totuşi se intâmplă.Micii ticăloşi devin tartori de provincie

Ne spune cu subiect şi predicat Geo Bogza în articolul „Salutări din Rîmnicul Sărat”. Sărman orăşel. Mic, amărît şi călcat pe grumaz. Reporterul relatează: „Oamenii, care au apucat „timpurile bune”, din băieţi de prăvălie au ajuns comercianţi de vază, proprietari ai caselor de la centru. În viaţa orăşelului, ei reprezintă simbolul opulenţei (…) În fine, sunt „cuconi”, marii potentaţi. Cuconu Mihai, cuconu Alexe, cuconu Fănică. Tot oraşul se descoperă şi se apleacă pînă la pămînt cînd trece prin faţa cuconilor. La aceste saluturi de sclav, cuconul respectiv răspunde cu o mişcare obosită şi dispreţuitoare a capului, avînd aerul că se miră: Cine vă mai ţine şi pe voi, pe faţa pămîntului, muşte netrebnice?!” (Geo Bogza, „Fişe de provincie”, 1935)

         În rest ? Tăcere.Rămâne valabil acel proverb sicilian care spune: "Chi è sordo, cieco e muto, vive cento anni in pace"

Adrian Constantin