RASPUNDEM CITITORILOR: Cum se calculeaza PENSIA ALIMENTARA pentru un copil?

Pensia alimentara copiiMai multi cititori ai ziarului nsotru ne-au adresat intrebari legate de pensia alimentara la copii, despre drepturi si obligatii legate de aceasta. Iata ca suntem in masura sa raspundem la solicitare. Ati dori să știti cât la sută din venitul net se fixează pensia alimentară pentru un copil? Care ar fi pașii de urmat în vederea măririi pensiei alimentare ce i cuvine din partea tatălui sau a mamei?Augmentarea pensiei pentru minor este indisolubil legată de creșterea venitului părintelui debitor, raportat la cel pe care l-a avut în momentul stabilirii pensiei.

 

Pentru un minor, cuantumul pensiei este limitat la maximum 25% din venitul lunar net, potrivit articolului 529 din Codul civil.

Context

Pensia de întreținere pentru copil, care este cunoscută mai ales sub denumirea de pensie alimentară, se acordă în urma cererii sale, în instanța judecătorească, de la unul dintre părinți, conform Codului civil. Atunci când pensia este datorată de un părinte, aceasta este stabilită în sumă de până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui, pentru un copil, o treime, pentru doi copii, sau o jumătate, pentru trei sau mai mulți copii. În orice caz, în actul normativ este subliniat că pensia de întreținere datorată copiilor și altor persoane nu poate să depășească în total jumătate din venitul net lunar al persoanei obligate să o achite. „Dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani. Pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere”, este explicat în Cod.

Sursa - avocatnet.ro

A.M.