Din caietele timpului. Reflecții despre trecut

reflectii despre trecut«Încă mai sunt dintre aceia care îşi propun să facă o distincţie între ceea ce numim istorie adevărată şi istorie trucată. În realitate, cine poate răspunde la întrebarea: ce este sau care este acea istorie adevărată? Cel mult, putem vorbi doar despre celelalte istorii, nişte istorii indubitabil subiective ca demers de interpretare, care sunt tributare propriei noastre logici.»

«S-a vorbit şi s-a scris destul de des despre faptul că discursul istoric nu poate pretinde a reconstitui „in integrum“ istoria în sine, nereuşind să propună decât nişte interpretări aproximative ale realităţii istorice. Ne aflăm oare în faţa unei neputinţe sau ne supunem evidenţei unui minim posibil?»

«Putem cere istoricului să se erijeze într-un reporter la faţa locului, care consemnează realitatea, acea stare de fapt incontestabilă a unui eveniment demult consumat? Superlativa neputinţă! Chiar şi prezent la faţa locului, ca observator direct al evenimentelor, acolo, la firul ierbii încă neveştejite de timp şi graţie unei faimoase maşini a timpului, istoricul nu ar putea fi altceva decât un colecţionar novice al unor crâmpeie de realitate, insuficiente, în cele din urmă, pentru a genera soliditatea contrucţiei de sens vizate.»

«Istoricul a fost şi rămâne până la urmă doar un copil matur. El speră cu naivitate, dar plin de seriozitate în demersul său, să determine posibilitatea identificării unei optime reprezentări a trecutului, o reprezentare care ar trebui să se apropie până la identitate de acel trecut. Istoricul poartă cu sine ceva dintr-o enigmatică şi nevrotică nelinişte donquijotescă. O frumoasă şi atractivă nebunie autoconsimţită, dar o splendidă şi necesară nebunie.»

«Deşi ne îndoim de reuşita deplină de a oferi semenilor fizionomia reală a istoriei aşa cum a fost, nu ne îndoim de faptul că acest demers reuşeşte măcar să ne schiţeze, în linii mari, rostul nostru ca oameni în timp, ca actori incontestabili ai istoriei. Crâmpeiele de istorie, pe care istoricul le culege din negura timpului, sunt asemenea unor meteoriţi care plutesc dezordonat prin Univers, iar el încearcă să le acroşeze şi să le direcţioneze pentru a pune capăt acestei dezordini, pentru ca la finalul acestei munci sisifice să poată crea o mică fortăreaţă de coerenţă, o minusculă Galaxie de sens, o mult aşteptată certitudine.»

«Independent de noi şi de capacitatea noastră de a cuprinde ceea ce este departe de percepţiile noastre directe, trecutul lasă în urma sa sumedenie de interogaţii fără răspuns şi toate acele nerăspunsuri sunt sfidate de îndrăzneala noastră de a le desluşi şi de a le releva adevărata lor semnificaţie.»

«Mai întâi, trebuie să ştii să îți alegi intrebările care vor face o primă breşă pe drumul anevoios al deslusirii, să ştii să intrebi chiar şi atunci când nimeni nu îți răspunde, iar, la capătul acestui dialog, în care tu te descoperi a fi singurul interlocutor, să îți asumi indrăzneala de a găsi răspunsurile care vor fi punctele de construcție ale unei istorii scrise. Abia atunci, istoria, trecută fară doar şi poate prin filtrul nostru narativ, poate fi aşternută pe o filă de hârtie.»

«Istoria recompusă prin metode științifice , poate pretinde a fi măcar un echivalent acceptabil al unei realități trecute. Este pană la urmă o trufie să crezi cu adevarat că poți atinge obiectivitatea în starea ei pură. Obiectivitatea incontestabilă este asemenea unei zeităti care stă incremenită în piatra gazdă și care nu răspunde niciodată aducatorului de ofrandă. Acesta pleacă de langa ea cu un noian de incertitudini, înțelegănd, in cele din urmă, că nu îi ramane decat să își asume, în mod subiectiv, cautarea adevărului, chiar dacă ceea ce rezultă nu este decât varianta lui de adevăr.»

Adrian Constantin

Scroll to Top