Antreprenorii cu activități în „firme de apartament” se vor confrunta cu reguli mai stricte prin noua Lege a asociaţiilor de proprietari, publicată, luni, în Monitorul Oficial. Legea 196/2018, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, vine să înlocuiască Legea 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
Printre modificările aduse legislației se numără și cele referitoare la schimbarea destinației clădirii. Aici intră, printre alții, proprietarii cu diverse puncte de lucru ale unor firme stabilite în apartamente. Pentru sedii sociale de firme, fără desfășurare de activități acolo, nu este necesară schimbarea destinației apartamentului, ci numai acordul vecinilor. Noua lege păstrează prevederea din vechea lege potrivit căriea „schimbarea destinaţiei locuinţelor, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, prezente în proiectul iniţial al imobilului, se poate face numai cu avizul scris al comitetului executiv al asociașiei de proprietari şi cu acordul scris, prealabil, al proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical, spaţiul supus schimbării”. În plus, noua lege îl va obliga pe antreprenorul și-a făcut firmă în bloc să încheie convenții cu vecinii:„Odată cu acordul menţionat, proprietarii direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical, spaţiul supus schimbării, şi proprietarul care solicită acordul pentru schimbarea destinaţiei locuinţei sau spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă semnează şi o convenţie cu privire la declararea activităţii care se va desfăşura în spaţiul respectiv, precum şi numărul de persoane în funcţie de care vor fi calculate cheltuielile pe număr de persoane”. De asemenea, se înăspresc anumite prevederi, cum ar fi cele legate de mijloacele de publicitate pe care le pot pune antreprenorii pe fațada blocului: „Art.39. - Modificările constructive şi utilizarea în alte scopuri a unor părţi sau elemente de construcţie ale condominiului, precum şi amplasarea de mijloace publicitare pe faţada şi/sau pe terasa/învelitoarea imobilului, suspendarea de stâlpi, pereţi, scări interioare şi altele asemenea, se fac numai cu acordul a două treimi din proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari, al tuturor proprietarilor direct afectaţi, şi pe baza autorizaţiei de construire, cu respectarea legislaţiei în vigoare”. Noua lege introduce și o serie de amenzi (dacă nu sunt cazuri de infracțiuni acolo):
punerea în pericol de către proprietari a integrităţii structurale a condominiului sau a altor proprietăţi individuale, precum şi a bunei funcţionări a instalaţiilor aferente acestora se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 3.000 lei.
schimbarea de către proprietar a destinaţiei locuinţei sau spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă fără autorizaţiile şi aprobările legale - amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
modificarea aspectului proprietăţii comune de către proprietari, precum şi a elementelor constructive ale condominiului fără respectarea prevederilor prezentei legi - amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Noua Lege 196/2018 intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
A.M.