Pretutindeni putem găsi poezie. Pretutindeni, culoare. Este o reală încântare să priveşti culoarea dansând în fluid şi inspirând, prin acest dans, versuri care pot deveni muzică. Şi toate acestea pot fi găsite în sensibila tehnică picturală numită Ebru.

Da. Acolo culorile se prind într-un dans plin de eleganţă şi de supleţe şi pare că apa, impregnată de culoare, se rosteşte, căpătând sens. Ebru este o tehnică artistică tradiţională din lumea turanică şi constă în pictura pe apă, pictură care, ulterior, este impregnată pe o hârtie marmorată. Această tehnică este un îndemn la creaţie şi un poem dedicat frumosului. Culorile par sunete de gitar uşor ciupite, spre a căpăta definire şi sens.

Tehnica Ebru conţine multă simplitate, dar mâna creatoare descoperă vederii adevărate minuni. Acolo, într-o mică tăviţă de metal umplută cu apă se topesc culorile, îşi încep dansul creaţiei şi aici debutează drumul de la haos spre ordine. Ea înseamnă şi unicitate, pentru că forma rezultată nu mai poate fi refăcută, pentru că aceasta nu permite dublul. Penelul artistului picură, asemenea unei ploi gingaşe, culoarea peste apa primitoare, iar un banal pai începe să ordoneze culoarea şi să îi descopere forma. Apa devine o veritabilă tiparniţă fluidă, peste care vine un petic de hârtie, asemenea unui fur, spre a absorbi cu nesaţ detaliile modelului definit în fluid.

Ne permitem să spunem faptul că tehnica Ebru poate pretinde să fie înscrisă cu cinste în ceea numim Galaxia Gutenberg. Ebru înseamnă şi terapie, o terapie prin formă şi culoare, în căutarea stării de bine şi de pace interioară. Ebru este o minune a formelor din spaţiul unei culturi misterioase, care a descoperit lumii extazul dansului dervişilor şi a criptat înţelesul tăcerii pline de sens a cămilarilor care străbat depărtările aride şi care se opresc, doar pentru o clipă de odihnă, pentru a savura o porţie de pilaf binecuvântat cu mirodenii, în apropierea corturilor bătute de vânturi fără de liman.

Ebru aminteşte, prin originea sa, de vechiul Buhara, oraş al Uzbekistanului, de pe celebrul Drum al Mătăsii, înţesat de moschei şi medrese şi pastelat de covoare persane, ce par a fi gata să zboare ridicate de un praf magic, chemat de către un djinn dintre filele îngălbenite de timp ale minunatei Halima.

Despre ceea ce ne inspiră Ebru am putea vorbi la nesfârşit, poate chiar mai mult de „O mie şi una de nopţi“, dar, cum s-a făcut zi, povestea nu poate începe decât la următorul ceas, în care noaptea devine iar stăpână peste întreaga suflare a pământului. Până atunci, pace ţie, cititorule! Maktub ! 

Adrian Constantin

Vezi: 

https://www.youtube.com/watch?v=W65VZJJRDeI&feature=youtu.be