Ne vom referi aici la cartea unui profesor de biologie şi genetician celebru de la Universitatea Oxford, cunoscut pentru studiile sale de popularizare a cunoscutei teorii evoluţioniste. În planul ideilor, Richard Dawkins a fost asimilat curentului ateiştilor agresivi din ultimele decenii.

„Ateistul agresiv“ înţelege să se delimiteze până şi de ideea de divinitate, chiar şi sub forma abstractă a acesteia şi, mai mult, să atragă atenţia asupra necesităţii unei regândiri a fundamentelor lumii vii şi a civilizaţiei, alta decât a înţeles lumea istorică să o facă, potrivit sistemului de valori acceptat.

Trebuie să înţelegem că acest ateism agresiv nu are nimic de a face cu ateismul de tip marxist, care, în praxisul politic din Europa de Sud-Est şi Răsăriteană, a constituit stimulentul ideologic al universului concentraţionar şi se face vinovat de crime la adresa umanităţii. Ateismul de natură pur ştiinţifică al lui Dawkins este doar expresia unui crez intelectual de dincolo de dogmatism şi care se manifestă în virtutea libertăţii de conştiinţă, revendicându-se de la un fundament ştiinţific .

Cartea nu poate fi citită fără toleranţă, fără a accepta pluralitatea ideilor şi libertatea de a gândi altfel. Un cititor fundamentat pe o gândire mistică sau, mai grav, afectat de fundamentalism religios nu poate accepta nimc din această carte, pentru că, în mod firesc, sistemul lui de valori respinge flagrant orice deviere de la dogmele considerate sacrosancte. Altfel spus, este o carte prea îndrăzneaţă şi pentru începutul mileniului al III-lea. Singura achiziţie pe terenul libertăţii lumii moderne şi contemporane este aceea că a dispărut Inchiziţia şi rugul aprins. În caz contrar, Dawkins ar fi păşit pe drumul lui Giordano Bruno sau, pur şi simplu, ar fi fost lapidat fără măcar o judecată sumară.

„Amăgirea numită Dumnezeu“ este o carte profund analitică şi își propune să pretindă creaţionismului explicaţii raţionale şi pertinente. În acest sens, autorul abordează problematicile aduse în discuţie, făcând apel la variate domenii ale ştiinţei precum biologia, fizica, logica, matematica şi lista poate să continue.

Ca genetician, Dawkins este un bun cunoscător al teoriei darwiniste, iar în lucrarea „Gena egoistă“ (1976) el a introdus un termen nou, numit memul (respectiv, mema), pe care îl defineşte drept „unitate de moştenire culturală“. El consideră ca această mema a fost transmisă pe durata lungă a istoriei prin intermediul comunicării şi ea a fost cea care ar fi asigurat de milenii supravieţuirea ideilor şi a credinţelor religioase, întreţinând în mentalul colectiv un întreg univers de idei, credinţe şi superstiţii. Dincolo de transformările aduse de raţionalism şi de avansul tehnicii moderne şi contemporane, această mema a reuşit să supravieţuiască în marea masă, al cărei nivel de dezvoltare intelectuală a favorizat, indiscutabil, conservatorismul ideilor şi rezistenţa la schimbare.

Am dori să adaugăm că această perpetuă îndoctrinare este potenţată mai ales în situatiţa în care un aparat de stat fără frontiere îşi găseşte în misticism acelaşi tradiţional aliat pentru a menţine controlul maselor. Sub un imperiu al necesităţii pragmatice al mecanismului puterii s-a dorit menţinerea unei stări de lucruri şi, în această situaţie, chiar şi ceea ce nu există trebuie mereu reinventat. Drept urmare, misticismul a reuşit să supravieţuiască raţionalismului, dovedind redutabilitatea acelei unităţi de moştenire culturală despre care ne vorbeşte autorul.

Vom spune, aşadar, că, deşi de la publicarea „Originii speciilor“ a lui Darwin au trecut 153 de ani, umanitatea nu a căzut de acord în privinţa acceptării teoriei darwiniste a evoluţionismului, refuzând să conceapă posibilitatea unei alte explicaţii asupra lumii vii, alta decât cea oferită prin a face apelul la divinitate şi la rolul ordonator al acesteia. Dawkins este însă un perseverent. După un secol şi jumătate nu şi-a pierdut încă răbdarea. A rămas consecvent în demersul său diogenic de a căuta acel om în stare să fie cinstit cu sine, cu propria sa conştiinţă, în aşteptarea trezirii.

            Adrian Constantin