Ctitoriile princiare şi nobiliare din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, de la Curbura Carpaţilor, aparţin fie unor reprezentanţi ai elitei boiereşti mai vechi, fie unor boieri ridicaţi în funcţii. Elita era înrudită cu o serie de fete boieresti din categoria acelor „homines novi“, boieri fără ascendenţe prea vechi, dar ridicaţi la mărire de către nişte suverani ce căutau ei înşişi să-şi găsească filiaţii cu vechile dinastii ale principatului.
Boierii ridicaţi în funcţii mai târziu acced la putere şi sunt prezenţi în anturajul puterii domneşti. Prin impicarea lor în plan cultural, voiau a se legitima, să îşi ocupe în mod incontestabil locul lor în Cetate, trădând, pe undeva, şi un complex de inferioritate, suplinit cumva în plan arhitectural şi, nu de puţine ori, cu o vădită opulenţă. Un caz tipic este cel al familiei Brâncovenilor şi nu numai. Toate ctitoriile adăpostesc tablourile votive ale ctitorilor, fiind expresia orgoliului unor familii boiereşti şi dorind să comunice posterităţii mărirea la care au ajuns şi, poate chiar mai mult decât atât, o vanitoasă dorinţă de a-şi asigura neuitarea şi de a fixa, în lupta cu timpul, amprenta clanului pe axa istoriei. . In acest sens istoricul de arta Răzvan Theodorescu afirma într-o lucrare a domniei sale: „[...] în secolele XVI – XVII au existat câteva familii boiereşti, care, ajunse în preajma domniei înrudite cu voievozii şi dinastiile tradiţionale sau cu «oamenii noi» urcaţi în scaun [...], şi-au celebrat ascensiunea socială [...], şi-au afirmat pe o aceeaşi cale ctitoricească orgoliile şi bogăţia, cultura şi sentimentul unei anumite poziţii preeminente, morale şi materiale în statele feudale ale Ţării Româneşti şi Moldovei.“ (Răzvan Theodorescu, „Itinerarii spirituale“, Ed. Meridiane, 1979, p. 47).
Stilul arhitectural brâncovenesc al acestor ctitorii poate fi uşor reperat la Berca (jud. Buzău), unde un reprezentant al boierilor locali Cândeşti, Mihalcea Cândescu, şi jupâneasa sa Alexandrina, din neamul Cantacuzinilor, ridicau un lăcaş de cult, folosind aceiaşi meşteri care au lucrat la ctitoria brâncovenească de la Râmnicu Sărat. Tot din neamul Cândeştilor sunt şi cei care ridică mănăstirea de la Bradu, pe care un Radu Cândescu o fortifică în secolul al XVII-lea şi tot aici Brâncoveanu ridică, în primii ani ai secolului următor, o modestă Casă Domnescă. Boierii Cândeşti au reprezentat un clan boieresc de prestigiu în spaţiul medieval buzoian din veacul al XVII-lea, dotat cu potenţial economic şi influent în cadrul elitei principatului muntenesc, având mari domenii în zona Cândeştilor, Josenilor, Tisăului, Pătârlagele şi Berca. Sunt boieri care se orientează cu abilitate pentru a accede pe scara socială, iniţiind legături matrimoniale cu mari familii, aflate în diverse perioade în staful puterii centrale, precum cea a a Buzeştilor, a Cantacuzinilor şi apoi a Văcăreştilor.
Şi alte ctitorii de boiernași de mai târziu
Ctitorii in stilul arhitectural brâncovenesc prezent în ctitoria Cândeştilor de la Berca îl găsim la fel de evident şi la fosta mănăstire din Bordeşti (jud. Vrancea), ridicată de către Mănăilă Căpitan de Buzău, un apropiat al Brâncoveanului, unde, în pictura interioară a lăcaşului de cult, poate fi recunoscută amprenta artistică a lui Pârvu Mutu Zugravul, cel care a realizat şi picturile din bisericile de la Râmnicu Sărat şi Berca.
Adrian Constantin
https://sites.google.com/site/sospatrimoniulbuzoian/home/obiective-de-patrimoniu
https://www.youtube.com/watch?v=OMA3vUicXr4&feature=youtu.be
https://www.youtube.com/watch?v=cO_oLtRByvY&feature=youtu.be
https://www.youtube.com/watch?v=_BhduMj0gX4&feature=youtu.be
