În şedinţa Consiliului Comunal din luna mai 1897, reputatul edil buzoian Nicu Constantinescu afirmă: « Alimentarea generală a oraşului cu apă potabilă fiind o trebuinţă adânc simţită, suntem hotărâţi a o urmări cu stăruinţă spre a ajunge la o soluţie definitivă şi satisfăcătoare şi conform hotărârii ce am luat în această privinţă (…).

Prin urmare, realizarea acestei importante lucrări nu se poate improviza de azi pe mâine. În cazul cel mai favorabil o asemenea lucrare nu s-ar putea realiza decât în doi sau în trei ani. Cu toate acestea sunt trebuinţe atât de imperioase şi atât de urgente, care nu pot aştepta mult timp şi care nu pot fi părăsite în aşteptarea alimentării generale. Trebuinţa de udat a stradelor a devenit o cerinţă de cea mai principală ordine din punct de vedere al salubrităţii şi al igienei şi cu mijloacele actuale este imposibil a avea un serviciu satisfăcător - căci cu cât am spori personalul şi instrumentele de stropit - ceea ce de altă parte nici nu putem face cu mijloacele budgetare ce avem, dacă n-aveam apă la îndemână, nu putem deservi decât câteva strade şi acestea foarte imperfect. În cazuri de incendiu de atâtea ori s-a constatat că neavând apă la îndemână şi suficientă, mai ales în centrul oraşului, combaterea sinistrului întâmpina cele mai alarmante dificultăţi. Întreţinerea plantaţiilor, a grădinilor şi mai ales trebuinţele multiple locale de apă în parc au devenit indisponibile. În fine, trebuinţa de apă pentru spălatul şi buna întreţinere a halelor de pescărie, de măcelărie, etc. şi, în special, hala ce construim în piaţa mare a oraşului, cere imperios o instalaţiune sistematică de apă în abundenţă ».

Din nefericire , nu au întârziat să apară o serie de probleme de ordin tehnic. Apa potabilă nu se găsea oriunde şi analizele de specialitate au arătat ca sunt necesare multiple sondaje. Un sondaj în zona Crângului a oferit răspunsul mult aşteptat. Apa era de bună calitate şi putea servi consumului zilnic.

Propunerea ajunge pe masa Consiliului Comunal şi se acceptă construirea unor puţuri de apă, a unui castel de apă şi a unei conducte care să se întindă până în zona centrală a urbei.

Acest fapt este enunţat în mod public de către Nicu Constantinescu: « Sondajul ce facem în pădure, corespunde şi la alt scop, adică la instalarea imediată a unei conducte parţiale cu care să îndestulăm trebuinţele urgente ce se impun pentru uzul local al parcului, pentru serviciul de stropire în oraş, pentru dobândirea mijloacelor facile de procurare de apă în cazuri de incendiu şi în fine pentru deservirea halelor de pescărie, măcelărie ce se află în constucţie (…). O asemenea întrebuinţare se poate realiza făcând un castel de apă în pădure şi o conductă cu guri de apă de la pădure pe bulevardul I.C.Brătianu până la încrucişarea stradelor Târgului, Episcopia şi Dacia, iar de aici o ramură până în faţa şcoalei ».

       În această situaţie , edilitatea a procedat la începerea lucrărilor de alimentare cu apă a oraşului. Procedura pentru ridicarea unui castel de apă presupunea   fară neîndoielnic şi o liciţatie .   Construcţia dorită se ridica la suma de 25.000 lei.

       25.000. de lei ? Nu trebuie să ne mire. Atunci moneda naţională avea cu siguranță valoare. Astăzi, această sumă reprezintă cel mult un salariu aflat la limita decenţei. Mais où sont les neiges d'antan? (Surse arhivistice)

Adrian Constantin