Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 poliţie rurală Merei au depistat un bărbat şi două femei din localitatea Lipia, cu vârste cuprinse între 25 şi 57 de ani, bănuite de săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că o femeie de 32 de ani, din Brăila, care locuia împreună cu concubinul său în localitatea Lipia, ar fi fost reţinută împotriva voinţei sale şi prin constrângere fizică în ziua de 25 iulie a.c., pentru a nu părăsi imobilul, de către concubin şi rudele lui. Faţă de cei trei bănuiţi, un bărbat de 25 ani şi două femei de 25 şi 57 de ani, toţi din Lipia, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore şi au fost încarceraţi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Urmează ca în cursul acestei zile, cei în cauză să fie prezentaţi în faţa magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. A fost întocmit dosar penal şi poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
La activităţi au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Ecaterina STROESCU