Cu parale puţine nu se putea spera la realizări edilitare de marcă . Bugetul aprobat de Consiliul Comunal pe anul 1883-1884 avea prevăzute cheltuieli pentru curăţirea oraşului, pentru înfrumuseţare cât şi pentru construirea unor imobile noi.. Consiliu Comunal a prevăzut în acest sens şi angajarea unui architect al oraşului . Ulterior , în 1894, Consiliul Comunal a aprobat trei proiecte importante pentru oraş şi anume: construirea pavajului pe strada Gârlei, aprovizionarea cu pietriş pentru construirea bulevardului Viitorului, precum şi construirea unui pod peste iazul Morilor.

La 15 mai 1896, Consiliul Comunal a hotărât pavarea unor noi străzi. Tot în anul 1896 s-a construit strada care face legătura dintre străzile Tunel şi Doamnea Neaga. In spirit civic , coproprietarii au cedat acest teren gratis, sub rezerva ca Primăria să-l paveze cât mai urgent. In perioada 1880-1895 s-au pavat străzile şi bulevardele din zona centrală a oraşului. Ulterior Primăria a început şi modernizarea arterelor de comunicaţie din periferia urbei. Yavaş yavaş , arhon Maghistrat !

   Populaţia oraşului începe să devină conştientă de necesitatea modernizării străzilor şi pretinde colaborarea autorităţilor locale pentru a extinde lucrările edilitare . Este un prim pas către secolul al XX-lea. Viitorul , din nefericire, avea să fie mâncat de aceleași interese eterne şi de o politică meschină . “Deşertăciunea deşertăciunilor” , zice Ecclesiastul !

Adrian Constantin