SOFERI, de astazi intra in vigoare modificarile privind cartea de identitate a masinii. Care sunt noille conditii?

Soferi masini verificariLuni, 16 iulie 2018, intră în vigoare noile reglementări privind obţinerea duplicatului cărţii de identitate a maşinii, în cazul furtului, pierderii sau distrugerii acesteia. Prevederile au fost introduse în OG nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de identitate a acestora prin Legea nr.

109/2018. Astfel, în cazul în care cartea de identitate a vehiculului a fost pierdută, furată, distrusă sau nu a fost transmisă de către ultimul proprietar al maşinii înstrăinate, R.A.R. poate emite un duplicat al cărții, după identificarea vehiculului. Se elimină astfel mențiunea privind avizul autorității competente care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea. Precedura de eliberare a duplicatului în aceste situaţii precum și documentele necesare se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor. De asemenea, Legea nr. 109/2018 stabileşte că, pentru emiterea de către R.A.R. a unui duplicat al cărții de identitate a vehiculului, nu mai este necesară publicarea unui anunţ în Monitorul Oficial (Partea a III-a) privind pierderea, furtul sau distrugerea acesteia. Se abrogă, totodată, şi prevederea conform căreia R.A.R. poate emite un duplicat al cărții de identitate în cazul refuzului de predare a cărții de identitate constatat de executorul judecătoresc cu ocazia executării silite.

Ecaterina STROESCU