Oare ce putea cumpăra în vremurile de altădată târgoveţul buzoian la o licitaţie publică de animale confiscate aflate în proprietatea Comunei Buzău? Lista bietelor patrupede rămase de pripas se prezenta astfel:
„Bou vânăt, corn stâng rupt; Iapă murgă, peri albi în frunte; Cal sur. Matricola Nr.45. Unchiaşu’; Vite de pripas; Purcea bătrână, cu adresa Poliţiei(Nr.8580); Grăsuni din scroafă, fătată în luna mai 1928 ” („Vocea Buzăului”, an V, nr.7, 1929, la rubrica „Tablou”)
Diverse de provincie
„Ar fi de dorit ca domnul Director al Institutului Ortodox de Fete să se comporte într-un mod mai puţin jignitor în raporturile cu părinţii şi corespondenţa elevilor.” („Vocea Buzăului”, nr.9, 1929)
„Maşina de piaţă nr. 250, condusă de un amator, anume Solomon Sober, mergînd cu viteză mare şi faruri stinse pe strada Emancipată, a călcat pe elevii Damian şi Nicu Dumitrescu.” („Vocea Buzăului”, an V)
„Spărgătorul Gori Bogdan, de la bragageria Trifu, are diplomă falsă de liceu.”
„Afacerea diplomelor false. Declaraţia d-lui prof. Sava Anghel.” („Acţiunea Buzăului”, septembrie, 1934)
Un socru de coşmar
În ştirea intitulată „Logodnă…şi foc de revolver”, aflăm cu mare tulburare următoarele fapte: „În timp ce se afla la o logodnă, în strada Cătuneanu, Ştefan Picioruş, din strada Coloniilor 46, a fost ameninţat cu revolvorul de socrul său, Moise Ioan, care a tras asupra sa un foc, fără a-l nimeri. Picioruş a reclamat cazul Poliţiei care îl anchetează.” („Vocea Buzăului”, 11 octombrie 1925)
Pentru unii, prilej de bucurii. Pentru alţii, prilej de aducere aminte. Socrul Moise l-o fi avut pus la catastif, mai demult, pe ginerele Picioruş şi o fi găsit cu cale să-l facă acum aripioară împănată pe masa de logodnă a tinerilor însurăţei, unde, cu dezonoare, se aflau şi ei meseni.
Trei povestiri cu bucluc din Buzăul provincial
Deşi unora le-ar părea că viaţa de provincie era prea tăcută şi lipsită de agitaţie, lucrurile nu stăteau chiar aşa. Se găsea mai mereu cîte o belea de sămînţă.
„În ziua de 27 iulie, orele 5 a.m., a avut loc, la Sărata Monteoru, duelul dintre d-nul Lt.Stătescu şi d-nul Adv.Docea .” („Vocea Buzăului”, 28 iulie 1926)
„Pilotul Vlad Ion,din gara locală, a fost surprins în momentul în care voia să violeze o ladă de peşte pe care o furase din magazia de mărfuri.”
„Cunoscuţii spărgători Nicolae Ionescu, zis Zăgău, Marin Ion, zis Florescu, şi Constantin Dragomir, urmăriţi pentru furt, au fost prinşi de către comisarul Gărei.” („Vocea Buzăului”, 1 decembrie 1927)
În total, avem doi domni respectabili certaţi, poate, la pocher sau pentru vreo damă, un pilot care voia să plătească pensie alimentară unei lăzi de peşte(!!!) şi trei borfaşi de peron care, poate, i-au adus o primă grasă lu’ do’n comisar de la CFR.
Zdrobirea târfei Babilonului.
În scopul eradicării concubinajului, în urmă cu 67 de ani, primarul urbei noastre anunţa oficierea unei cununii publice la Biserica Sfinţii Îngeri, unde urmau să păşească pe căile ortodoxiei taman 282 de perechi de concubini. Izbânda era anunţată astfel :” Domnul V. Trandaf, primar al oraşului, şi-a exprimat satisfacţia pentru aducerea pe calea lui Dumnezeu şi a legilor a unei bune părţi din fiii oraşului.” (Acţiunea Buzăului, 2 iunie 1940)
Pardon! Scuzaţi! Bonsoir!
La rubrica „Cronica teatrală”, aflăm cam ce muşterii din înalta societate aduna Sala de Moldavia spre a se clăti cu binefacerile artei teatrale : ” Vine lumea la teatru şi sunt din cei care vin din snobism, distracţie sau chiar clefetire. De remarcat că majoritatea publicului este feminin. Constatăm că din tot corpul didactic secundar, elita intelectualităţii provinciale, vezi cel mult doi profesori, dar, în schimb, profesoarele vin.” (Vocea Buzăului, nr.10, 1929)
„Salutări din Rîmnicul Sărat”
Prin provincie, mai venea, din cînd în cînd, cîte un ziarist în căutare de portrete pitoreşti de mahala. Cu un ochi ager, mai că trăgeai din condei un reportaj literar. Şi îţi ieşea o „fişă de provincie”. Aşa găseşte cu cale, în 1935, Geo Bogza să ne transmită „Salutări din Rîmnicul Sărat”. Sărman orăşel. Mic, amărît şi călcat pe grumaz. Reporterul relatează:
„Oamenii, care au apucat „timpurile bune”, din băieţi de prăvălie au ajuns comercianţi de vază, proprietari ai caselor de la centru. În viaţa orăşelului, ei reprezintă simbolul opulenţei (…) În fine, sunt „cuconi”, marii potentaţi. Cuconu Mihai, cuconu Alexe, cuconu Fănică. Tot oraşul se descoperă şi se apleacă pînă la pămînt cînd trece prin faţa cuconilor. La aceste saluturi de sclav, cuconul respectiv răspunde cu o mişcare obosită şi dispreţuitoare a capului, avînd aerul că se miră: Cine vă mai ţine şi pe voi, pe faţa pămîntului, muşte netrebnice?!”
(Geo Bogza, „Fişe de provincie”, 1935)
Regretul că nu i-a făcut şi pe ei mumă-sa viespii, cucoane!!!…
Febra Roşie. Comunism din senin, din iarba roșie !
Când tancurile sovietice nu erau nici măcar în visul cel mai urât al românilor, frica de comunism se năştea aşa, tam-nisam, din pământ, din iarbă verde. D-sa Pompiliu Ionescu ne spune: ” La Liceul de Fete Dr. C.Angelescu miroase a bolşevism, a vânt transnistrean, a sânge şi praf de puşcă şi dinamită. O fată, domnişoară dintr-a VII-a, citeşte şi comentează cărţi comuniste. Spaimă din nimic sau o organizaţie conspirativă în toată regula? Am găsit comunişti la Poştă şi la CFR, de ce nu am găsi şi la Şcoala Secundară, că doar la Universitate avem destui?!”(Vocea Buzăului, an IX, nr. 13, 1935)
Pericol, cetăţeni!
În zilele noastre, avem antraxul la pliculeţe, avem mine antipersonal, avem un 11 septembrie american şi alte artefacte din arsenalul terorismului. Şi buzoienii noştri, în vreme de război, prin septembrie 1942, au avut reale motive de spaimă. Inamicul sovietic nu s-a limitat la războiul convenţional, ci l-a combinat cu atacul epidemiologic. Cazuri de acest gen au fost semnalate în diferite oraşe ale României. Ici, cîte un balon cu încărcătură toxică sau microbiană, colo, cîte un balon incendiar, iar, dacă doriţi să vedeţi pînă unde mergea imaginaţia, aflaţi că un puşti din Buzău a găsit un stilou-mină care i-a fost fatal. Să vedem, ca atare, păţania buzoienilor din 1942:
„Primarul oraşului face cunoscut următoarele: mai multe persoane care au cetit şi examinat cîteva exemplare din manifestele aruncate de avioanele inamice au simţit o jenă la nas şi ochi. Deoarece este probabil ca aceste hîrtii să fie impregnate cu substanţe toxice sau microbiene, se atrage atenţia tuturor, că de cîte ori găsesc astfel de manifeste, să se evite a se prinde cu mîna şi să se anunţe autorităţile militare sau civile.”
(„Vocea Buzăului”, 26 septembrie 1942)
Moaşa funerară
Sistemul medical interbelic s-a impus cu greu în conştiinţa satului românesc. Tradiţia oarbă, lipsa de educaţie şi refuzul autorităţii medicale îşi spuneau cuvîntul. Vraciul şi baba descîntătoare făceau medicină alternativă, iar moaşele, nelegitimate, treceau pruncii, nu de puţine ori, prin botezul morţii. Zărneşti, 1940. Confirmarea realităţii:
„Moaşa empirică Drăguţa Cetacă, din com. Zărneşti, a fost angajată de femeia Ioana D. Cekea să-i provoace un avort. Moaşa empirică a făcut cuvenita operaţie cu un fus de fier. După avort, biata femeie a ajuns la spital, iar „doftoriţa satului” la Parchet.”
(„Vocea Buzăului”, 18 mai 1940)
Cu ce folos, dacă într-un alt sat al României noastre vegetative, un alt fus lucra de mama focului?!
Voi fi şi eu înger, măicuţa mea?
După tradiţia bisericii, pruncii care mor devin îngeri. Mamele rămîn strivite de durere şi mute de nedumerire. De ce i l-a luat Cel de Sus? De ce tocmai pe micuţul ei? Sunt şi „mame” care nu au astfel de sfîşieri de suflet şi îşi ajută singure micuţii să devină îngeri. În septembrie 1939, un micuţ din Gura Teghii, poate, îşi întreba din ceruri născătoarea lui: „Voi fi şi eu înger, măicuţa mea?”
„Femeia Anica R. Stănoiu, din com. Gura Teghii, a dat naştere unui copil de sex masculin, pe care l-a îngropat apoi. Fiind denunţată şefului de post respectiv şi procedîndu-se la descoperirea cadavrului, s-a constatat că pruncul prezintă o înţepătură în şira spinării. Copilul ar fi avut aproximativ şase luni. Criminala va fi înaintată, în cursul săptămînii viitoare, Parchetului, care va ordona dispunerea ei în arestul preventiv.”
(„Vocea Buzăului”, 16 septembrie 1939)
Dramă şcolară
Din articolul intitulat „În jurul sinuciderii unui elev de liceu”, aflăm: „Direcţiunea liceului din Buzău ne informează că în sinuciderea elevului Orghidan V. Nicolae din clasa VII R nu e vorba de nici o persecuţie a vreunui profesor şi că totul se datoreşte desperării elevului faţă de situaţia şcolară, situaţie ce era sinonimă cu repetenţia.”
(„Vocea Buzăului”, 29 aprilie 1928)
Aşa stînd lucrurile şi nu altfel, grea misiune ar fi avut un complet de judecată pus în situaţia să incrimineze, într-o şedinţă publică, lenea criminală care i-a asasinat viitorul micuţului Orghidan V. Nicolae. Vedeţi dumneavoastră, şcolile, pe atunci, erau lipsite de psihologi spre a consilia elevii şi a-i scoate de la mare pacoste. Sau măcar puţină filozofie de viaţă nu le-ar fi stricat.
Stare sanitară deplorabilă în judeţ
Pe o perioadă lungă de timp, cuprinsă între 1900-1944, starea sanitară a populaţiei a lăsat mult de dorit, atît datorită măsurilor organizatorice, cît şi datorită inconştienţei sătenilor care refuzau prezentarea la medic şi urmarea unui tratament corespunzător. Cei mai inconştienţi erau tuberculoşii şi sifiliticii. Venirea războiului a acutizat şi ea această stare de fapt. Conform unei „Expuneri asupra situaţiei sanitare”, aflăm că în „1941, directorul şcolii din satul Măguricea, comuna Tega, comunică Prefecturii că cea mai mare parte a populaţiei acestui sat suferă de pelagră, datorită alimentaţiei insuficiente şi a porumbului stricat şi cere să se ia măsuri pentru ajutorarea celor nevoiaşi care nu au ce mînca.”
(cf. Serviciul Sanitar al Judeţului Buzău, Dosar 1070/1941)
Boala, nepăsarea şi indisciplina
„În cursul anului 1932, s-au înregistrat următoarele epidemii : scarlatină-43 de cazuri, febră tifoidă-23 de cazuri, tuse convulsivă-43 de cazuri, tuberculoză-343 de cazuri (104 morţi), sifilis-310 cazuri. Nu există un serviciu sanitar corespunzător pentru căutarea prostituatelor. Din 6495 de locuinţe, numai jumătate corespund cerinţelor igienice.” („Vocea Buzăului”, nr.11, 1933)
În acea vreme, la Buzău, instituţiile sanitare se loveau de diverse disfuncţionalităţi. Asistenţă medicală la domiciliu sau izolare spitalicească, ferească sfîntul! Canalizare? Ape menajere aruncate în curţi, pe stradă şi în puţuri absorbante. Apă potabilă - la fîntînă, căci uzina de apă nu făcea faţă. Igiena comerţului cu alimente? Dezastru. La abatorul comunal, de unde apă să se spele mizeria?
Afaceri cu soldaţii celui de-al Treilea Reich la Mizil
În articolul „Cine poartă vina evadării prizonierilor nemţi de la Mizil?”, aflăm următoarele: „Căpitanul Farmache Potop, cu patrulele de la Compania a 5-a Sanitară, au cercetat casă cu casă din oraş pentru a găsi un neamţ evadat (…), au avut loc arestări de muncitori, oameni bolnavi suferinzi şi maltratări spre a se afla unde stă ascuns neamţul.” Greu lucru pentru că „prizonierii erau echipaţi cu uniforme militare româneşti şi se plimbau liberi prin oraş, făcînd afaceri pentru căpitanul Farmache Potop”.
Necaz mare la casa omului în ziua cînd neamţul a lăsat negoţul şi a tulit-o. I-o fi dat, oare, cineva în cărţi lu’ musiu Farmache de faliment? („Chemarea”, an 1, nr. 7, 1945)
Adrian Constantin