“Finne de siecle „ provincial. Înainte de 1900 , Buzăul era un iremediabil târg de provincie . Micul burghez nu îşi uitase nici pe departe vechile preocupări rurale iar străzile orăşelului abia schiţat aminteau izbitor de vechile uliţe străbătute de mersul apăsat al unor ţărani autentici . Şi totuşi vechiul târg fanariot îşi risipise ceaţa lăsând loc unui vis urban pentru secolul al XX – lea.

Viaţa de bulevard

Anul 1867 aduce pentru Buzăul provincial prima Grădină Publică situată între Strada Târgului (actualmente Str. Cuza - Vodă ) şi Calea Unirii ( astăzi Str. Unirii ). Prin urmare trebuie să ne închipuim faptul că promenada îşi primea astfel primul ei contur. Noutatea lumii moderne începea să se strecoare deşi o făcea cu o vizibila lene a unui capăt de lume. Un capăt de lume de altfel comun oricărui spaţiu de provincie. Abia cam pe la 1891 se croia Bulevardul Gării iar centrul oraşului se ordona cu primele sale dale de piatră izgonind macar spre o părere praful cel gros şi înecăcios al timpului greu schimbător. Viaţa de zi cu zi avea să primească şi ea un perdaf de animaţie. Birjele particularilor , căruţele precupeţilor şi trăsurile de lux străbăteau alert străduţele oraşului . Bătrânul Crâng abia scăpat din cămara de afaceri a unui cler prea îndulcit la averi pe lumea aceasta devine acum slobod pentru preumblările orăşenilor . Crângul devine un loc titrat de promenadă cu restaurant şi cu pavilion pentru famfara militară iar pentru doritorul de trăiri romantice lacul şi insuliţa lui artificială veneau să împlinească această sete tainică înainte de marea nebunie ce avea să vină . Nebunia secolului al XX- lea.

Oraşul spectacolului

Pentru tot poporul de rând Drăgaica era locul de bâlci unde omul îşi găsea împlinite maruntele sale plăceri . Pe la un 24 iunie 1864 celebra trupă de actori Tardini – Vlădicescu aflată în turneu face un popas la târgul Drăgăicii oferind provincialilor locului o scurtă reprezentaţie teatrală . Mult mai târziu , abia pe la 1882 , apare şi la Buzău o trupă de actoraşi locali la care se vor adăuga trptat alte mici trupe de cupletişti ce vor oferi spectacole la grădinile publice Filip şi Pitiş din localitate. Era , fireşte ceva desprins din lumea lui Nenea Iancu Caragiale , din acea lume de mici neguţători care alături de madamele lor mahalagist – franţuzite îşi petreceau serile de după arşiţa zilei la vre-o grădină în compania comediilor nemţeşti . Cu începere din 1898 are loc prima stagiune a Teatrului de la Sala Moldavia . Nici minunile tehnicii moderne nu vor ocoli urbea . În 1904 se pripăşeşte pe la Buzău un maestru ambulant care avea să ofere privirilor curioase minunata artă a cinematografului . La scurtă vreme în 1914 apar si primele cinematografe locale unul la Sala Moldavia iar celălalt la Sala Azuga . Târziu pe la 1930 la aceiaşi sală Moldavia va rula şi primul film sonor lăsând filmul mut undeva departe în uitarea istoriei .

Monarhul musafir al Episcopiei la 10 august 1866. Alt loc nici că se afla unde să găzduieşti un prinţ pe la Buzău

„Oraşul e mic , 11.000 de locuitori , şi numai reşedinţa episcopală şi seminarul alcătuiesc un bloc mai arătos de clădiri (…) Străzile neregulate şi strâmbe sânt în cea mai mare parte nepavate. Case mici şi joase , împresurate cele mai multe , de grădini necultivate , uscate de arşiţa soarelui . În piaţă atârnă , în arşiţa soarelui , carne de vânzare , alături zac grămezi de peşti şi legume , mai ales ceapă şi ardei , toate la aceiaşi vânzători care nu şi-au ridicat măcar magherniţe , astfel că praful de pe stradă murdăreşte şi mai mult alimentele şi aşa destul de îngreţoşătoare “( Memoriile regelui Carol I al României , vol. I , Editura Scripta , 1992 )

Un bey de Samos prin Tărgul Buzeului . Printre niscaiva fumuri provinţiale

O seară de vară petrecută la Grădina de Moldavia

„ Un taraf de lăutari dintr-adins aduşi de la Lipia aduna genteria Buzăului   în Grădina Hotelului Moldavia , unde se strîng seara impegaţii administrativi,comunali,departamentali, şi militari cu doamnele şi progeniturile dumnealor ,mari şi mici, baieţi şi fete ; sub o şandrama rezervată nobilimii se delectă cu deosebire prefectul ,înconjurat de prezidenţii de toată mîna ,de primarii capitalei şi a numeroaselor tîrguşoare ale judeţului ,: mese rotunde în toate părţile , câteva lumânări   în băşici de   sticlă   (…) Într-un colţ al Grădinei abia am putut găsi şi noi două scaune …. ’’ ( Ion Ghica , Opere , 1956 )

Hanuri şi hoteluri provinciale

Vechile hanuri pentru călători aflaţi în trecere cu daravele negustoreşti au rămas multă vreme căutate şi populate . Pe la un 1894 apar şi primele hoteluri semn al civilizaţiei celei noi . Era un hotel la Moldavia sub proprietatea lui Solomon Koker , hotelul Transilvania al lui Manea Popescu , Europa al lui Alecu Garoflid şi hotelul Mateescu de la madam Regina Popa . Abia prin anii 20 ai secolului ce va urma începe ca să spunem aşa un fel de flux al industriei hoteliere şi la Buzău . Şi pentru ca să nu fie pierdute nici numele acestor locuri de tihnă şi nu de puţine ori de plăceri mondene ascunse vom reaminti nume precum Bulevard , Imperial , Mercur ,Voiajorilor , Oituz , Constanţa , Universal , Silistra , Dobrogeanu sau Întâlnirea Carpaţilor .

Adevărata viaţă modernă încă un vis

Trecând pe străzile Buzăului actual atât de bine asfaltate şi de rău peticite vă întrebaţi poate cum arătau oare aceste străzi să spunem aşa cam prin anii 20 . Mai trainice? Măcar mai poetice Ce să fie oare trainic aici în Balcani ? Dacă este să vorbim despre poezie apoi şi asta era după croiala omului . Mai bine însă să fim pregătiţi pentru a înfrunta realitatea . Din nefericire , străzile pavate măcar cu bolovani erau destul de puţine la număr, restul fiind complet dezbrăcate. La vreme de potop lipsa canalizărilor mai că ar fi mutat aici la Buzău Dunărea Albastră . Fireşte că exagerăm. Asta nu înseamnă că ceea ce voia să pară un oraş cu pretenţii moderne nu era în fapt decât o neputincioasă comună urbană cu prea multe şi evidente resturi de lături rurale . Orgolioasele case burgheze de la centru şi ordinea grădinilor publice de acolo nu aveau nimic în comun cu cenuşiul tristelor mahalale . Strălucirea de paradă si mizeria indolentă făceau coloritul vieţii româneşti din acea vreme în provincie şi nu numai . Acest decor dizgraţios era de găsit oriunde şi nu putea lipsi în ruptul capului nici din mult lăudatul Bucureşti . Noaptea la Buzău era sub domnia întunericului . Iluminatul public era aproape inexistent iar bătrânele felinare de gaz abia dacă mai făceau faţă . Din lunga listă a vechilor primari ai acestei urbe doar Nicu I. Constantinescu şi Stan Săraru au avut măcar visul unei urbe moderne şi au încercat acest vis să îl mai presare cu ceva realitate. În rest demagogie electorală , afaceri personale , căpătuirea rudelor şi prietenilor iar pentru restul ce o mai lăsa Dumnezeu .

Oraşul dispreţului

Dacă citeşti rapoartele sanitare de prin Buzăul anilor 30 te izbeşte ingrata faţă a realităţii . Inamici biologici existau cu duiumul : scarlatină , febră tifoidă , tuse convulsivă , tuberculoză , iar peste toate ca o regină venea sifilisul , patroana credincioasă a plăcerilor ascunse , pripăşită prin camere dosnice de hotel sau prin colţuri de mahala la loc bine ştiut cu felinarul roşu . Dar cine era în stare să lupte oare cu această morbiditate ? Serviciu sanitar corespunzător nu se afla , asistenţa medicală la domiciliu un moft al viitorului , iar izolarea spitalicească o scorneală de medic de provincie cu fiţe adunate cumva de pe la şcolile înalte din străinătate . La toate acestea se adăuga indolenţa administraţiei oraşului dar şi a cetăţenilor de rând . Canalizări ? Ici şi acolo . Apele menajere erau aruncate cu eleganţă pretutindeni pe străzi şi pe uliţe . Gunoaiele zăceau morman la expoziţie . Apă potabilă suficientă ? Ceva fântîni dar şi o uzină de apă sufocată ce-i drept de o cam mare neputinţă . Igiena comerţului cu alimente ? Dezastru . Modernitatea în fapt rămânea programată în anticamera istoriei aşteptând răbdătoare strângerea gunoaielor şi schimbarea oamenilor .

Doi citadini la vânătoare de provinciali şi de burtă-verde. Horia Bottea şi Ioachim Botez

„ Oraşul Buzău nu-i într-un nimic diferenţiat de alte târguri provinciale , mari sau mici , ce se revarsă pe întinsul ogor naţional .O notă comună într-o simfonie executată cu bleg tembelism. Ceva nasuri pe sus , ceva capete pe jos , câteva celule adunate laolaltă dintr-un instinct de conservare strânse într-un trup provincial , pregătit de atac cu rezerve coalizate de meschinărie (… ) Impresie sintetică burtă – verde , soare pe cârnaţi . „( Horia Bottea , „ Studii provinciale – Buzăul „ )

Buzăul idilic

„ Buzăul cu grădinile îmbujorate primăvara cu flori şi împovărate toamna cu roade bogate , ocrotind căsuţele cu frontoane şi coloane ţanţoşe , ca într-un decor de operetă. Buzăul cu Crângul şi eleşteul sentimentalismelor desuete , cu năpăditul de arbori şi verdeaţă , cimitirul Dumbrava , unde morţii odihnesc paşnici , familiari şi anodini aşa cum îşi petrecuseră viaţa (…)   Buzăul cu promenadele în orele amurgului , pe strada principală , când se aglomerau caragialeşti posturi , toate vanităţile pretenţioase şi ratările îngâmfate ale oraşului , dar şi adolescentine frumuseţi feminine , satisfăcându-ne inepuizabilul apetit necunoscut „Alexandru Balaci , „ Din amintirile unui secretar de redacţie . Pagini de jurnal . „ 1943 – 1948

Ca un alt Păstorel Teodoreanu .

Acorduri buzoiene pentru un „ Măscărici Vălătuc „ cu Ion Băieșu

“ Buzău,oraş al fetelor frumoase

Şi-al Crângului romantic, unde noi

Ne-nghesuim cu soiuri de Pietroase

Şi ne-agăţăm cu dinţii de Pleşcoi „

Adrian Constantin