Marţi, presa centrală si locala o cita pe Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, care spunea că se gândeşte să închidă centrele de permanenţă, acestea dovedindu-se ineficiente. Dupa ce medicii de familie si-au spus punctul de vedere prin care isi exprimau dezacordul privind desfiintarea acestor centre miercuri, o parte a presei centrale revenea cu o rectificare în care se preciza că oficialul s-ar fi referit doar la unele dintre centrele de permanenţă – cele neperformante.
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 25 milioane lei pentru asistenţa medicală primară prin centrele de permanenţă. Guvernul a aprobat, joi, suplimentarea bugetului Ministerului Sanatăţii pe anul 2018 din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, cu suma de 25,095 milioane lei, pentru asigurarea continuităţii acordării asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă şi decontării acesteia.La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Ordonanţa de Urgenţă pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă şi pentru modificarea şi completarea Legii 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale prin centrele de permanenţă.Conform actului normativ, se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sanatăţii pe anul 2018 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu suma de 25,095 mil lei, pentru asigurarea continuităţii acordării asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă şi decontării acesteia, care se asigură potrivit legii de la bugetul de stat, precizează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.“Activitatea centrelor de permanenţă este o componentă de bază a sistemului sanitar românesc, care necesită evaluare pentru a identifica modalităţile de eficientizare, astfel încât pacienţii să poată beneficia de servicii medicale indiferent de zona în care se află sau de ora la care ele sunt necesare”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, potrivit sursei citate.În prezent, un număr de 352 de centre de permanenţă se află în relaţie contractuală cu CAS şi, de asemenea, un număr de 27 de centre de permanenţă au primit aviz de înfiinţare din partea Ministerului Sănătăţii şi şi-au exprimat intenţia de a intra în relaţie contractuală cu CAS.Si in judetul Buzau exista trei astfel de centre in localitatile Berca, infiintat in anul 2013 ce deserveste 5 localitati cu o populatie de peste 14 500 locuitori, in localitatea Vintila Voda, infiintat in anul 2012 ce asigura asistenta medicala pentru aproximativ 18 800 locuitori din 6 localitati si centrul din localitatea Vernesti ce asigura servicii medicale pentru circa 14 000 de locuitori din 2 localitati.
A.M.