Necunoscute sunt, fiule, căile Domnului! Se poate, oare, capitaliza un spaţiu monahal? Poate el deveni o mini-industrie hotelieră? Un ziarist indignat din Buzăul anilor ’30, ne relatează următoarele: „Dacă te prezinţi la arhondariul Mînăstirii, ca biet trecător, să cauţi adăpost de noapte, te loveşti de un afiş care îţi spulberă pofta de recreere.

Cucernicul ocîrmuitor zice că nimeni nu are voie să se oprească pînă nu achită 30 lei, taxa pe cap de credincios (20 dormit şi 10 curăţit). Măncare nu se dă, fiind pentru Sf. Părinţi. Poate ştie acestea sau nu îl interesează pe P.S. Episcopul Ghenadie. N-ar fi rău ca P.S. Episcopul să vină cu Lincoln-ul şi să facă o inspecţie la Ciolanu.” („Vocea Buzăului”, an 11, 27 iulie 1933)

Nea Stănică Pîrnăiaşu sfinţeşte furăciunea la mănăstire

Sub redacţia prof. Aleodor Suciu, în articolul „Stareţa Mn. Răteşti este destituită”, aflăm următoarele: „Sf. sa Ep. Buzăului a destituit, la 1 martie a.c., pe Maica Silvia Tota din funcţia de stareţă, alături de Maica Filareta Stan; numita stareţă e implicată în furtul săvîrşit de spărgătorul Gheorghe Stan, condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Hoţul, frate cu Maica Stan, fura lucruri şi le depozita la numitele călugăriţe.” („Chemarea Buzăului”, nr.14 , 1945) O fi vrut Maica stareţă să organizeze un muzeu la mănăstire cu obiecte de trafic, trecute în patrimoniul lui Dumnezeu?

Mulţi veniţi, puţini chemaţi

Orice sector de activitate trebuie să aibă nişte principii clare de recrutare a resurselor umane, mai ales acolo unde statutul moral este cheia bunei funcţionări a unui sistem. Nu este de ajuns gradul de pregătire, ci şi motivarea. Suntem în 1928, la Buzău. La urechile presei ajungeau, în mod repetat, subiecte de scandal despre un prelat bisericesc din judeţ. „Rugăm forurile înalte bisericeşti să ne răspundă dacă pînă în prezent s-a luat vreo măsură contra deochiatului popă Geovlete din comuna Florica. Trebuie să se ştie că poporul s-a săturat de el.” („Vocea Buzăului”, 13 mai 1928)

Încă o știre ne informează că : „În cursul lunii martie, Tribunalul local va judeca procesul preotului Ştefan Geovlete de la Parohia comunei Florica, prin care e acuzat de profanare de morminte.” („Vocea Buzăului”, an IV, nr. 7, 1929). Ptiu, drace!

Expertiza neagă fenomenul mistic de la Smeeni

Apariţia fenomenului mistic de la Smeeni, în anii ’20, a născut diverse controverse. Părerile erau împărţite. Unii vedeau în fîntîna miraculoasă un semn divin, alţii contestau starea de fapt ca pe o nălucire, iar altă parte rămînea îndoielnică, în nepronunţare. În opinia oamenilor de presă lucrurile stăteau cam aşa: „Fîntîna de la Smeeni este un caz izolat din domeniul patologiei sociale şi evidenţiază satisfăcător misticismul arhaic, ce nici cultura nu a putut să-l extirpeze (…) Efectele de autosugestie au fost cîteva şi au fost de ajuns ca cei mai ironici specialişti să cedeze în faţa enigmei. Fîntîna de la Smeeni ameninţă să aducă o revoluţiune în domeniul moral, o redeşteptare spre datorie a clerului atras cam mult spre cele lumeşti. Iată însă că un control mai serios a dus la o surprinzătoare contestare a efectelor miraculoase de la Smeeni.”

(„Vocea Buzăului”, 21 octombrie 1927)

Decizia unui veritabil "zoon politikon" în sutană.

„P.S. Episcopul Ghenadie se înscrie în Frontul Renaşterii Naţionale. De asemenea, toate personalităţile buzoiene.”

(„Acţiunea Buzăului”, ianuarie 1940)

Un cuvînt magic: autofinanţarea

Enoriaşii comunităţii romano-catolice din localitate se manifestau, acum 82 de ani, ca nişte veritabili europeni, mînaţi de un spirit practic şi bine implicat în plan social. Nu pretindeau a fi o povară pentru nimeni. Nu aşteptau cu palma întinsă, la cerşit, niscaiva parale de la stat şi nici nu băteau obrazul cetăţenilor că au uitat contribuţia lor la cele veşnice. Într-un spirit profund european şi practic capitalist, comunitatea păşise pe drumul autofinanţării. Ia să vedem reţeta, domnilor:

„Pentru seara de 16 ianuarie 1926, comunitatea romano-catolică a organizat un frumos bal cu tombolă în sala teatrului „Moldavia”. Beneficiul va servi la mărirea fondurilor pentru întreţinerea bisericii.”

(„Vocea Buzăului”, 13 decembrie 1925)

Modernă şi respectabilă cutia milei, fraţilor! Cine se respectă este respectat şi nu umblă precum calicul zdrenţuit, din poartă-n poartă!

Valoarea socială a Evangheliei in discursuri meșteșugite

Aşa cum stătea scris pe la Sfînta Carte, tot omul, fie prelat bisericesc, fie creştin de toată mîna, trebuia să privegheze la „înfrînarea poftelor şi la credinţă, fără de care nu era cu putinţă a plăcea lui Dumnezeu şi la săvîrşire de fapte de milostenie şi viaţă curată”. Cum era vreme de iarnă grea, Patriarhul se grăbeşte să mai uşureze cu poveţe viaţa celor sărmani şi galben de graşi.

„Deci clerul şi toate organele bisericeşti trebuie să năzuiască a sta prin munca lor în fruntea unor opere de binefacere(…). De aceea, vă povăţuiesc pe toţi preoţii şi fiii mei sufleteşti: să adune mijloace şi să ajutoreze pe cei săraci, cu mîna largă, mai ales în zilele ce urmează.” (Miron Cristea, Arhiepiscop-Patriarh)

Adrian Constantin