PREAMBUL: De parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa (adormit in Domnul la 21 noiembrie 2006)ma leaga mai mult decat o prietenie. Ne-am scris foarte mult inainte ca aripile nevazute ale Duhului lui Dumnezeu sa ne poarte unul in apropierea celuilalt. Imi aduc aminte printre multe alte intalniri cu Avva Calciu, cum stateam intr-o biserica la Vatra romaneasca - Grass Lake, Michigan, SUA (The Romanian Orthodox Episcopate of America - ROEA) si povesteam despre experienta fiecaruia...cu jena l-am intrebat direct daca este mason? Si atunci mi-a spus ca daca ar fi Duhul lui Dumnezeu s-ar indeparta de el si nu vrea sa se intample asta. Mi-a povestit cu lacrimare adanca ce si cum a facut la cel mai groaznic experiment uman din istorie: Cel de la Pitesti. Cum Dumnezeu a vegheat la intoarcerea lui si cum pana va inchide ochii ii va pare rau de cele ce a facut acolo, desi, cu siguranta, Bunutul l-a iertat de mult pentru intoarcerea sa din "morti". Iata mai pe larg explicatia sa despre acesta flagel numit MASONERIE si cum sunt amagiti superficialii si mediocri adulti sau suletele nevinovate ale tinerilor mai putin experimentati.

IULIAN Gavriluta

 

 

"Pr. Gheorghe Calciu, Parintele nostru marturisitor: MASONERIA SI ORGANIZATIILE INTERNATIONALE Articolul de mai jos a fost scris in 1997 de catre parintele nostru drag, Gheorghe Calciu, “cel-nebun-pentru-Hristos“, cum l-a numit Ioan Ianolide, marturisitorul prin excelenta al Ortodoxiei romanesti din secolul XX si cel pe care parintele Nicolae Steinhardt il dadea drept pilda pentru toti de asumare a “Razboiului intru cuvant” (sintagma care a dat si numele siteului nostru). Acest text a aparut mai intai in volumul: “Rugãciune si luminã misticã. Eseuri si meditatii religioase” (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998), iar mai apoi in “Homo americanus. O radiografie ortodoxã” (Editura Christiana, Bucuresti, 2002 si re-editata in 2007). Noi l-am preluat de pe foarte valorosul, dar prea putin cunoscutul - pana acum - ORTHOBLOG (multumim pe aceasta cale si ne exprimam aprecierea) si il redam aici intr-o singura postare, pentru a-l putea face accesibil cat mai multor credinciosi interesati de adevarul despre masonerie din surse si marturii credibile si serioase, asa cum este pentru noi parintele Gheorghe Calciu. Si aceasta postare o dedicam tot participantilor la Marea Adunare Masonica de la Sibiu care are loc in aceste zile, precum si… unuia dintre candidatii la scaunul de Patriarh, care este amfitrion al acestei manifestari, ierarh la care acelasi parinte Calciu s-a referit aici.:( Pe aceeasi tema, cititi si un alt articol cuprinzand cuvinte rostite de parintele Calciu in diferite interviuri si conferinte despre masonerie. “Am publicat de mai multe ori studii referitoare la masonerie şi la rolul distructiv - pentru ordinea creştinã şi pentru valorile tradiţionale ale popoarelor - pe care organizaţia aceasta l-a avut şi continuã sã-l aibã în societatea vremurilor noastre.Studiul de faţã este determinat de apariţia în versiune româneascã a unei cãrţi a lui Daniel Beresniak, Francmasoneria, publicatã în 1996 la Editura Humanitas din Bucureşti, în traducerea Malvinei Mãgureanu.

Ţinem sã facem, de la început, o precizare: Beresniak este un mason convins, cu funcţii importante în masoneria francezã, a scris mai multe cãrţi în favoarea acestei organizaţii şi se dovedeşte, într-o mare mãsurã, discipolul lui Albert Pike (1859-1891), doctrinar mason de Gradul 33, Mare Comandor). Cartea lui A. Pike, un fel de tratat clasic de doctrinã masonicã, se intituleazã: Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Masoneriei.

Ediţia americanã din 1962, pe care o posed, are 860 de pagini, plus un rezumat al principiilor, în ordine alfabeticã, fãcut de T. W. Hugo şi care numãrã, la rândul lui, 218 pagini. O carte masivã, plinã de învãţãminte masonice, în care autorul prezintã amãnunţit doctrina şi gradele masoneriei, explicând funcţiile fiecãrui grad, dar trecând sub o tãcere absolutã orice explicaţie despre Gradul 33. De altfel, chiar în prefaţa cãrţii, ni se dau titlurile şi gradele “corecte” ale masoneriei, de la 1 la 32. Gradul 33 nu este nici mãcar menţionat, deşi A. Pike se fãleşte cu deţinerea lui. Citãm pe alese câteva dintre aceste titluri şi grade: Grad 1: Ucenic; Grad 4: Maestru secret; Grad 16: Prinţ al Ierusalimului; Grad 25: Cavaler al Şarpelui de Aramã; Grad 30: Cavaler Kadoş (în ebraicã - “pus deoparte”, “sfânt”); Grad 31: Inspector Inchizitor; Grad 32: Maestru al Secretului Regal. Dupã cum se poate vedea, abundã numirile ebraice şi termenul “secret”, ceea ce întãreşte o datã mai mult, dacã mai era nevoie, caracterul conspirativ şi ezoteric al masoneriei.

Într-un eseu mai vechi, am vorbit despre cartea lui Albert Pike, pe scurt, deşi ar merita un întreg tratat. În prezentul eseu ne vom ocupa de cartea lui Beresniak, pentru a vedea cum un mason important confirmã multe din cele ce s-au scris despre scopurile secrete ale masoneriei; ne vom folosi şi de unele lucrãri antimasonice, cum ar fi Noua Ordine Mondialã a lui A. Ralph Epperson sau Congresul Baptiştilor din Sud şi Masoneria a lui James Holy (un baptist din Texas), ca şi de altele, care au fost numai consultate. Holy constatã cã secolele XIX şi XX sunt caracterizate de o explozie a activitãţii religioase, atât în Bisericile clasice - catolicã şi ortodoxã - cât şi în “aşa-numitele secte”, ca şi în organizaţiile numite “culte”. În plus, aceeaşi explozie se vede şi în organizaţiile religioase de tip ocult.

Definiţia ocultului este: ceva ţinut intenţionat ascuns; nedescoperit altora; care foloseşte acţiunea sau influenţa unor agenţi supranaturali, sau anumite cunoştinţe secrete. Vom porni de la cartea lui D. Beresniak, Francmasoneria, prin care el afirmã acţiunile benefice ale acestei organizaţii pentru umanitate. Poziţia noastrã este cea creştinã şi din acest punct vom analiza scrierea lui şi pe cele ale altor masoni. Religia creştinã a devenit ţinta tuturor atacurilor care, deşi par a veni din direcţii diferite, se vede bine, pentru cine este atent, cã sunt concertate de o grupare ocultã care urmãreşte distrugerea creştinismului, ca singurul factor coerent care se opune dezordinii promovate de cei ce urmãresc distrugerea tuturor valorilor reale ale moralei şi ale credinţei. Cartea lui Beresniak este pentru consumul publicului larg si are misiunea de a face masoneria simpaticã omului de rând. De aceea, el nici nu merge la straturile ascunse ale masoneriei, la secretele ei, la acţiunile ei subterane, ci porneşte de la constructorii de catedrale, de la “constructorii în piatrã” în general, breaslã care era preocupatã sã-şi apere anumite secrete privitoare la arhitecturã şi la tãierea pietrei; intenţia clarã a autorului este de a arãta cã acestea ar fi singurele “faimoase secrete” de care masoneria este acuzatã. Lucrul acesta nu-l împiedicã pe Beresniak sã greşeascã în unele afirmaţii pro domo, chiar dacã le mascheazã. La pagina 12, el spune: “Odinioarã, masonii trebuiau sã aparţinã Religiei ţãrii lor, dar astãzi vor trebui sã aparţinã Religiei cu care toatã lumea este de acord, adicã sã fie oameni de bine, cinstiţi şi loiali, oricare ar fi denumirile sau religiile care ne ajutã sã-i recunoaştem“. Internaţionalizarea unei religii speciale, ascunse şi misterioase - iatã ţinta masoneriei.

La baza masoneriei secrete, a celor iniţiaţi, stã însã o rãzbunare pentru o crimã legendarã, cãreia masonii îi dau o interpretare misticã, spiritualã. A. Ralph Epperson, în cartea citatã de noi (Noua Ordine Mondialã), ne relateazã cã ceremonia iniţierii masonice este ţesutã în jurul acestei legende. Ea este legatã de construirea Templului lui Solomon. În III Regi, capitolele 5, 6 şi 7, se vorbeşte despre construirea Templului şi a casei lui de cãtre Solomon. Erau douã construcţii mãreţe, folosind din belşug marmurã, cedru, aur şi alte metale. Într-o scrisoare cãtre Hiram, regele Tirului, Solomon se plânge cã evreii nu erau pricepuţi în arta tãierii lemnului, aşa cum erau sidonienii, şi cere meşteri de la rege. În capitolul 7, este pomenit numele unui mare meşter trimis de Hiram, numit tot Hiram, pe care masonii, pe baza legendelor, îl numesc Hiram Abif, personaj despre care Biblia ne spune cã era fiul unei vãduve, înzestrat cu meşteşugul şi ştiinţa de a face orice lucru de aramã (III Regi 7, 14).

Masonii susţin cã Hiram Abif era maestru mason şi deţinea secretele gradului, pe care nu le putea destãinui celorlalţi muncitori (masoni şi ei, dar numai ucenici, care nu puteau deţine aceste secrete ale construcţiei templelor). În felul acesta, reiese clar ezoterismul masoneriei, nu numai faţã de strãini, ci şi faţã de gradele inferioare, chiar înãuntrul unuia şi aceluiaşi grad fiind trepte de cunoaştere, aşa cum vom arãta din cartea lui A. Pike. Cincisprezece colegi meşteşugari - vãzând cã Templul era terminat, dar ei nu posedau încã secretul construcţiei deţinut numai de Hiram, secret prin care ar fi devenit şi ei maeştri şi constructori ai altor mari temple - au decis sã-l omoare. Doisprezece dintre ei s-au retras, dar trei şi-au dus planul pânã la capãt, omorându-l pe Hiram Abif. (Toatã aceastã legendã se gãseşte în O Enciclopedie a Francmasoneriei de Albert Mackey, p. 564). Pânã aici, totul pare o legendã asemãnãtoare crimei din Mioriţa, unde doi ciobani îl ucid pe cel de-al treilea, mai bogat decât ei, ca sã îi prade averea, sau legendei lui Osiris cel ucis, ale cãrui rãmãşiţe le cautã Isis. Dar un anume Rex Hutchens, mason de Gradul 32, introduce un element mistic în cartea sa Un pod spre Luminã.

Elementele simbolice introduse de acesta sunt urmãtoarele: Hiram este atacat de ucigaşii lui la poarta de sud a Templului, fiind lovit peste gurã cu rigla, care înseamnã regulã, adicã suprimarea libertãţii prin impunerea unei anumite conduite; la poarta de vest este atacat cu echerul în inimã, care reprezintã uniunea religiei cu puterea civilã, adicã introducerea controlului şi asupra stãrilor emoţionale, impunerea a ceea ce trebuie sã crezi; la poarta de est, Hiram este ucis cu o loviturã de ciocan în cap, ceea ce semnificã impunerea controlului asupra intelectului, prin forţã brutã. Din aceastã interpretare a lui Hutchens reiese limpede cã duşmanii masoneriei sunt statul, religia şi masele genuine, cele trei realitãţi sociale care trebuie distruse, totul încãpând pe mâna Marelui Maestru, urmaşul lui Hiram, pe care însã nimeni nu-l cunoaşte, cu excepţia unui cerc foarte restrâns de iniţiaţi. De fapt, la p. 73, Hutchens ne explicã simbolurile şi mai clar: “… asasinii sãi [ai lui Hiram - n.n] simbolizeazã tirania, ignoranţa şi intoleranţa sau fanatismul“. Aceste simboluri acoperã perfect elementele de mai sus.

Revenind la cartea lui Beresniak, care atribuie masonului cele mai minunate calitãţi, el introduce, ca pe o uşoarã autocriticã, consideraţia despre Frederic al II-lea cel Mare al Prusiei, mason, tolerant (chiar şi faţã de ateism), dar care era un rãzboinic şi a sacrificat multe vieţi pentru ambiţia lui, încãlcând deci principiile umanitare ale masoneriei. Dacã cineva merge la uriaşul templu masonic din Alexandria, statul Virginia, va vedea pe pereţii sãlii de jos portretele a paisprezece preşedinţi ai Americii care au fost masoni, între care este şi fratele Truman, cel ce a aruncat primele bombe atomice peste populaţia civilã a Japoniei (nu peste armata combatantã), deschizând astfel ciclul crimelor în masã ale rãzboiului total, care nu se mai duce între armate şi armate, ci mai degrabã în spatele frontului, prin decimarea populaţiei civile nevinovate (copii, femei, bãtrâni etc.). Truman era şi un foarte pios membru al Bisericii Baptiste de Sud. Interesantã este partea de iniţiere despre care vorbeşte Beresniak. Candidatul este izolat într-un cabinet de meditaţie, dupã ce fratele care are grijã de el îi ia toate obiectele metalice pe care le posedã: ceas, bijuterii, bani etc. Ca la Securitate! Oare i-o fi luând şi şireturile sau cureaua de la pantaloni?

Referindu-se la faptul cã masonii se mai numesc şi “Fii ai vãduvei“, Beresniak face apel la legenda lui Hiram, dar se preface cã nu cunoaşte interpretarea lui Hutchens, deşi cartea acestuia a fost aprobatã de Consiliul Suprem al Gradului 33 al Francmasoneriei de Rit Scoţian, ceea ce îi conferã o autoritate extraordinarã. Beresniak precizeazã: “Se cuvine sã remarcãm lipsa tatãlui şi în legendele despre Hristos, Krişna, Mithra, Sargon şi Moise“, punând la grãmadã creştinismul cu toate miturile pãgâne şi legendele folclorice. În ceea ce priveşte secretele masoneriei, Beresniak rãspunde cu o seninãtate dezarmantã cã singurul secret al masoneriei este cel ce ţine de “reţete”, aşa cum ai întreba un artist de mare succes: “Care este secretul artei dumneavoastrã?“, iar el ţi-ar vorbi despre reţeta lui. Dupã ce trece în revistã o serie de realizãri ale masoneriei, cum ar fi Enciclopedia Francezã (al cãrui inspirator a fost cavalerul mason Ramsay), Beresniak se strãduieşte sã ne convingã de faptul cã Revoluţia francezã nu este opera masonilor, cã au fost masoni şi în revoluţie, şi împotriva ei, dar nu ei sunt autorii, ceea ce este inexact, dupã cum este inexactã afirmaţia lor cã nu au avut nici un rol în revoluţia comunistã din Rusia.

Principiile proclamate de Revoluţia francezã reiau lozinci strict masonice: Libertate. Egalitate. Fraternitate. Cuvântul “franc-masonerie” conţine în el termenul de liber (franc/free), dar şi sugestia egalitãţii şi a fraternitãţii de breaslã, fiind chiar o formã de organizare. În ceea ce priveşte revoluţia bolşevicã, azi avem sute de documente care dovedesc finanţarea ei de cãtre masonerie europeanã şi americanã. Aceastã strãdanie a lui Beresniak nu este însã gratuitã. În templul masonic din Virginia, existã un colţ mai neînsemnat, unde poţi gãsi o foaie în care scrie cã, în 1789, un anume G. W. Snyder din oraşul Frederick, statul Maryland, trimitea o scrisoare preşedintelui George Washington, însoţitã de cartea lui John Robinson intitulatã Proofs of a Conspiracy against all the religions and governments of Europe, carried on in the secret meetings of Freemasons, Illuminates and Reading Societies, collected from Good Authorities (Londra, T. Cadell, 1798), în care se aratã amestecul masoneriei în Revoluţia francezã şi în alte “rebeliuni”, drept care îl conjurã sã nu susţinã masoneria. Ca dovadã, se aflã acolo volumul Proofs of a Conspiracy.

Se menţioneazã şi cã George Washington i-a rãspuns lui Snyder, spunându-i cã el nu crede în afirmaţiile lui Robinson. Nu existã, însã, nici scrisoarea lui Snyder, nici rãspunsul lui Washington, nici în original, nici în copie, ceea ce aruncã un dubiu asupra rãspunsului. Robinson a fost un membru marcant al masoneriei engleze, cu largã audienţã în toate lojile europene, inclusiv din Rusia, astfel cã a cunoscut toate maşinaţiunile masonice. El constatã cã lojile devin acoperişul unor idei pe care, dacã membrii lojii le-ar exprima deschis, în mod public, aceasta ar duce fãrã nici o îndoialã la arestarea lor de cãtre autoritãţi. Astfel, prin creşterea agresivitãţii ideilor şi acceptãrii lor de cãtre masonerie, lojile ajung asociaţii care urmãresc “sã smulgã din rãdãcini toate instituţiile religioase şi sã rãstoarne toate guvernele lumii“. Spre surprinderea lui, el observã cã o serie de preoţi şi prelaţi catolici fac parte din masonerie, şi-i citeazã pe Abatele de Sieyès şi pe Episcopul de Autun (care s-a şi intitulat, de altfel, “cetãţean al lumii”). Protestanţii luau lojile, literalmente, cu asalt, în Anglia şi Germania. La început, în Germania îndeosebi, lojile erau împãrţite pe confesiuni: catolici, luterani, calvinişti; dar membrii protestanţi ai lojilor au distorsionat sensul Sfintei Scripturi în asemenea mãsurã încât n-a mai rãmas din ea decât o religie filosoficã. Discursurile care se ţineau la întrunirile masonice aveau ca ţinte permanente Biserica, patriotismul, regalitatea, ele constituind un complot prin care toate naţiunile sã fie supuse organizaţiei masonice.

Membrii catolici ai lojilor se lãudau cã ei i-au infiltrat pe iezuiţi pânã acolo încât toate veniturile acestui ordin religios erau controlate de loji. Robinson se ocupã de aproape întreaga masonerie europeanã, pe care a cunoscut-o în amãnunţime, ţinta lui fiind sã previnã ţãrile lojilor europene împotriva acestui complot internaţional al lojilor. Sunt şi unele detalii pe care autorul le dã în cartea lui, ca dovezi ale acţiunilor anticreştine ale masoneriei, demonstrând cã cel ce intrã în masonerie cunoaşte, în treptele pe care le parcurge, numeroase iniţieri anticreştine fãţişe. El dã ca exemplu iniţierea în gradul de Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept (Gradul 28), care pare a fi o treaptã deosebit de importantã, de vreme ce şi A. Pike îi acordã 243 de pagini în cartea sa Dogma şi Morala. Candidatul este întrebat ce orã e, la care acesta rãspunde: Între oameni e întuneric, în lojã e amiazã, cãci Hesperus (steaua Europei) este întunecatã ca fumul tãmâiei aduse de superstiţia despoţilor care se fac pe ei zei.

În capitolul dedicat iniţierii în Gradul 28, A. Pike vorbeşte despre zeii naturii la mai toate popoarele vechi, dându-le o consideraţie egalã, inclusiv lui Baal, care era zeul naturii asiro-babilonian. El afirmã, la p. 777, cã cel ce doreşte sã atingã înţelegerea marelui Cuvânt şi sã posede Marele Secret trebuie sã-i citeascã atent pe filosofii hermetici, dar având drept cheie dogma lui Hermes. De altfel şi Holy vorbeşte despre activitatea furibundã a masoneriei împotriva creştinismului şi despre adorarea lui Lucifer ca zeu suprem. El afirmã cã A. Pike, în cuvântul sãu din 14 iulie 1889, adresat ca instrucţiuni cãtre cel de-al 23-lea Consiliu Suprem al Masoneriei Internaţionale, ţinut la Paris, a declarat: “Ceea ce trebuie sã spunem mulţimii este cã noi adorãm un dumnezeu, dar fãrã vreo superstiţie. Însã vouã, Mari Suverani Inspectori Generali, vã spun, şi voi s-o repetaţi fraţilor din Gradele 32, 31 şi 30, cã Religia masonicã trebuie sã fie menţinutã, de noi toţi cei iniţiaţi în cele mai înalte grade, în puritatea doctrinei luciferice. Dacã Lucifer nu ar fi dumnezeu, ar fi Adonai (care este zeul creştinilor), ale cãrui fapte îi dovedesc cruzimea, perfidia şi ura faţã de om, barbaria şi repulsia faţã de ştiinţã...” (J. Holy, op. cit., p. 18). Surprinzãtor este faptul cã demersul lui Holy în faţa Bisericii Baptiste din Sud, care este total supusã masoneriei, a gãsit un anumit ecou şi Congresul acestei Biserici a acceptat sã discute, la o nouã adunare a sa, dacã lucrarea lui Holy sã fie analizatã în afirmaţiile ei sau nu, şi s-a decis cercetarea cãrţii. Holy este american şi masoneria americanã nu a rãmas insensibilã la afirmaţiile lui. De aceea, organizaţia americanã tinde tot mai mult sã se desolidarizeze de Albert Pike.

Ei susţin cã Pike a cãutat sã facã din masonerie o religie, ceea ce nu este acceptat de conducerea masoneriei americane, care se considerã una deschisã, nu circumscrisã, aşa cum este cea europeanã. În micile afişe de distribuite vizitatorilor în diverse loji masonice, ei vorbesc de larga deschidere a masoneriei locale, de acţiunile lor de binefacere, de faptul cã se trag din constructorii de catedrale şi cã nu au secrete sau mistere. Raţiunea lor este de a face bine - acţiunile lor de caritate sunt foarte largi, spre a-i atrage pe cât mai mulţi - şi nu se implicã în politicã. Masoneria europeanã, da, ea se implicã în politicã, spun ei, dar nu cea americanã. Atunci de ce 14 preşedinţi ai Statelor Unite (ultimul fiind Ford) au fost masoni, iar ei s-au lãudat cu acest lucru?! Atunci cine face politica Americii şi chiar a lumii, dacã masoneria este inocentã? Dacã, într-adevãr, masoneria nu ar fi decât o organizaţie memorialã, celebrând simbolic numai secretele marilor zidari şi constructori în piatrã ai Evului Mediu, de ce atunci atâtea taine? De ce gradele inferioare nu cunosc secretele gradelor superioare şi nu sunt acceptate sub nici o formã la şedinţele celor de sus?

Şi, pânã la urmã, câte grade sunt în masonerie? Ideea general acceptatã este cã sunt 33 de grade, dar Robinson vorbeşte în cartea lui de un individ de Grad 36 pe care l-a cunoscut, şi nu afirmã cã acesta ar fi fost gradul cel mai înalt. Amestecul masoneriei în politica Statelor Unite nu mai are nevoie sã fie demonstratã, cu atât mai puţin amestecul masoneriei europene în treburile statului. Beresniak este mai cinstit în aceastã privinţã şi afirmã cu trufie cã toate marile organizaţii politice internaţionale sunt creaţii ale masoneriei (cf. p. 55). Implicarea francmasoneriei în Revoluţia francezã - şi, mai târziu, în cea comunistã - este evidentã. Din cauza acestui amestec al masoneriei în Revoluţia francezã, Ecaterina a II-a interzice masoneria în Rusia, dupã mai bine de 35 de ani de susţinere a ei. Încã din 1799, în Memoirs Illustrating the History of Jacobins, se scrie despre toate relele fãcute de masonerie în societatea europeanã. Nonşalanţa cu care Beresniak trece peste toate dificultãţile pe care istoria masoneriei şi implicarea ei în marile revoluţii criminale ale lumii le ridicã este de rãu augur: el crede cã se adreseazã unui public absolut ignorant şi uşor de manipulat.

Totuşi nu poate trece peste anumite secrete ale ritualului masonic şi justificã interdicţia pentru gradele inferioare de a participa la ceremonia decernãrii gradelor mai mari, ca şi la adunãrile masoneriei de vârf, afirmând cã aceste ceremonii sunt atât de extraordinar de înalte încât cel nepregãtit s-ar putea sminti! Deci este limpede cã oricine intrã în lojã vine din întunericul necunoştinţei, fiind incapabil sã înţeleagã misterele masonice, şi numai treptat-treptat, primind lumina masonicã, ajunge sã se lãmureascã. Aceasta este valabil şi pentru creştini. Candidatul la Gradul 16 jurã cã “orice religie cu forme simple sau ceremonii şi practici externe trebuie sfãrâmatã, pentru cã nu este decât o formã moartã, fãrã suflet” şi cã “Masoneria Vechiului şi Acceptatului Rit, fondat pe doctrina simplã şi purã a iubirii, toleranţei şi raţiunii, trebuie sã fie eternã” (Masoneria de Rit Scoţian, vol. II, p. 404). În faţa acestei afirmaţii care face din masonerie suprema doctrinã a iubirii şi toleranţei, cum poate un creştin sã mai fie mason? Cum poate un ierarh, adeseori din vârfurile Bisericii Catolice sau Ortodoxe, sã mai rãmânã în Bisericã şi în functie? În numele cui un ierarh român, membru al masoneriei, dã binecuvântarea sa preoţilor şi credincioşilor? În numele masoneriei? Al lui Lucifer? Biserica Ortodoxã şi cea Catolicã ar trebui, fãrã nici o reticenţã, sã excludã preoţii şi ierarhii masoni, pentru cã ei nu mai slujesc Biserica, nici pe Hristos, ci o organizaţie profund anticreştinã. Beresniak îşi exprimã cu clamoare poziţia anticatolicã (se pare cã nu are nimic de-a face cu Ortodoxia, pe care n-o cunoaşte).

El afirmã cã Spania şi Portugalia, unde Biserica i-a condamnat şi chiar ars pe masoni, care erau toţi oameni de mare valoare, au rãmas înapoiate (ceea ce este un neadevãr sfruntat), pe când în Anglia - şi, în general, în ţãrile unde preoţii nu sunt mediatori divini - “lojile nu au întâlnit împotrivire şi ele nu au trebuit sã se împotriveascã, la rândul lor, Bisericii” (p. 41). Iarãşi vin şi-i întreb pe preoţii şi ierarhii din cele douã Biserici Apostolice care sunt masoni: pe cine slujiţi voi, cãrora masoneria vã neagã dintru început - şi ştiţi cã vã neagã - preoţia? Un preot român, de curând întâlnit în America, îmi spunea cã un student la Teologie (ortodoxã) i-a arãtat şorţul de mason, pe care îl poartã mereu cu el. Nu poartã Sfânta Scripturã, nici Ceaslovul, ci şorţul masonic… Unul dintre idealurile urmãrite cu perseverenţã de francmasonerie este desfiinţarea religiilor (a creştinismului în special, aşa cum am arãtat deja) şi a naţiunilor, urmãrind crearea unei singure naţiuni şi a unui singur guvern mondial, cu o “nouã ordine mondialã”, care va permite membrilor sãi sã devinã conducãtorii întregii omeniri.

Naţiunile, Bisericile şi monarhiile sunt piedici foarte serioase în faţa acestui plan diabolic. De aceea, una dintre lozincile Revoluţiei franceze era aceasta: “Cu maţele ultimului popã îl vom spânzura pe ultimul rege!”. Beresniak ne anunţã fãrã ocoluri acest plan al unui guvern internaţional: “În secolul nostru, datorãm francmasoneriei câteva organizaţii internaţionale: Societatea Naţiunilor - devenitã ONU -, Crucea Roşie, Liga Drepturilor Omului... Putem cunoaşte influenţa masonilor peste tot unde se exprimã voinţa de a fi liber şi de afirmare a demnitãţii umane” (p. 55). Este evident scopul dominator al masoneriei prin aceste organizaţii internaţionale care cautã desfiinţarea naţiunilor şi a libertãţii acestora, economia dirijatã de un guvern internaţional, puterea lor discreţionarã de a decide dacã o naţiune are sau nu dreptul sã aibã copii pentru a supravieţui, dacã membrii unei naţiuni au dreptul sã mai trãiascã sau trebuie sã piarã prin înfometare, din cauza embargourilor economice împotriva popoarelor ce nu se supun necondiţionat etc. Toate aceste idei internaţionaliste îşi au sursa în doctrina masonicã şi ele au constituit programul de bazã al Revoluţiei franceze, ca şi al celei ruseşti: ambele revoluţii programau un guvern internaţional, distrugerea credinţei, raţionalizarea religiei, desfiinţarea regalitãţii.

Cine citeşte istoria Revoluţiei franceze va vedea cu groazã cum la Lyon sute de cãlugãri şi cãlugãriţe, catolici, au fost dezbrãcaţi la piele, legaţi cu funii - un cãlugãr cu o maicã - în poziţii obscene şi apoi aruncaţi sã se înece în Rhône. Mulţi dintre aceşti martiri ai credinţei catolice au fost culeşi apoi de credincioşi şi îngropaţi în tainã. Din toate scrierile antimasonice, ba chiar şi din cele promasonice, se desprinde o mândrie lucifericã, o propensiune spre protagonism social, politic şi economic, iar antimasonii scot în evidenţã misticismul acestei supremaţii demonice. Albert Pike, Suveranul Mare Comandor al Masoneriei, scrie în cartea lui, Morala şi Dogma: “Lumea ne va declara curând ca Suverani şi Pontifi. Noi vom constitui echilibrul universului şi vom fi conducãtori peste stãpânii lumii” (p. 817). Este evident cã Pike vorbeşte despre dictatura absolutã a masoneriei, care va stãpâni în mod egal peste religie (pontifi) şi peste politicã (suverani). De fapt, el citeazã aici din doctrina Templierilor, din care masoneria pretinde cã se trage într-o mare mãsurã. Toate acestea sunt învãţãminte de iniţiere în Gradul 30, cel de Cavaler Kadoş.

Tot în aceste învãţãminte, ca şi în multe alte locuri, Pike afirmã, prin aluzie la templieri, duşmãnia de moarte a masoneriei faţã de tiara papalã. Aceastã vrãjmãşie, afirmatã mai peste tot în scrierile masonice mai vechi, a fost preluatã de aproape toate sectele creştine rupte, în ultimele secole, din trunchiul catolicismului, ceea ce demonstreazã, cel puţin în parte, care este originea sciziunilor Bisericii apusene. Pentru a ilustra ce mari personalitãţi a avut şi are masoneria, Beresniak dã multe nume celebre: Goethe, Mozart, Lessing, Puşkin etc., dar şi alţii: majoritatea mareşalilor lui Napoleon, regi ai Angliei, regi ai Suediei, Proudhon (teoreticianul anarhismului), Simón Bolívar (care, sub influenţa masoneriei distructive a regalitãţii, a început revoluţia de eliberare a Boliviei de sub coroana spaniolã, dar care, cum rezultã din propriile sale mãrturii, şi-a regretat acţiunea, întorcându-se cu dragoste spre Spania, cãreia îi declarase vrãjmãşie pe viaţã şi pe moarte chiar în casa unui spaniol, lãsând un testament de iubire faţã de aceastã Spanie care, dupã Beresniak, era înapoiatã, pentru cã nu permitea masoneria!), comunistul Bakunin etc.

Observãm cã tocmai cele mai anticreştine organizaţii “religioase” sunt de origine masonicã: Mişcarea Teosoficã pornitã de Helena P. Blavatsky şi continuatã de Annie Besant, mare maestrã a Dreptului Uman şi a mişcãrii New Age. Aceastã din urmã mişcare şi-a luat numele respectiv ca opoziţie declaratã împotriva old age-ului, adicã a religiei creştine, ce are câteva principii care trebuie distruse (deşi pe ele, totuşi, s-a fondat America): familia, proprietatea, dreptul la viaţã (neavortarea copiilor), la credinţã, la libera exprimare şi la asociere. Toate aceste valori, evidente de la sine pentru generaţiile vechi, sunt tot mai clãtinate astãzi, când ele nu mai sunt “evidente de la sine”, iar tribunalele dau decizii contradictorii asupra dreptului de viaţã al copilului, a dreptului de asociere ş.a.m.d. New Age este o formã a masoneriei în care spiritul anticreştin este mult mai vizibil. Un autor anti-New Age, Texe Marrs, afirmã urmãtoarele: “Credinciosului din New Age i se spune: Ai putea fi zeu în clipa urmãtoare, numai dacã nu ar exista în jur aceşti oribili creştini, cu atitudinile lor otrãvite” (apud A. R. Epperson, Noua Ordine Mondianlã, pp. 27-28). De altfel, ideea de bazã a new-age-iştilor este cã ei sunt chemaţi sã conducã politica lumii, cã ei poartã geniul politic în structura lor şi cã toţi trebuie sã li se supunã.

Fiecare new-age-ist are cel puţin un “spirit director“, care îl ghideazã şi-i spune ce trebuie sã facã. D-na Hillary Clinton, de exemplu, are douã astfel de spirite cu care vorbeşte: unul este al tatãlui ei, celãlalt este spiritul Helenei Roosevelt. Prima Doamnã a Americii a afirmat acest lucru în mod public, redând în faţa camerelor de luat vederi discuţiile politice pe care le-a avut, în lungi şi repetate şedinţe, cu spiritul rãposatei Helena Roosevelt. Beresniak trece uşor peste ceremoniile de iniţiere, dar J. Holy este mai analitic şi are un scop precis al cãrţii sale, şi anume sã demonstreze Bisericii Baptiste de Sud, invadate de masoni (el însuşi spune cã a crescut cu douã cãrţi fundamentale: Biblia şi… cartea lui Pike), cã masoneria este o organizaţie satanicã. El afirmã, cu citate din cartea Scottish Rite Masonry Illustrated (vol. 2, p. 259), cã la iniţierea în Gradul 30 (Cavaler Kadoş) Întreit Puternicul Mare Maestru se adreseazã celui ce este iniţiat: “Pânã acum ai vãzut în masonerie numai embleme şi simboluri.

Acum trebuie sã vezi în ea nu altceva, ci numai realitatea. Eşti gata sã repudiezi orice judecatã şi sã asculţi, fãrã rezerve, tot ce ţi se va porunci sã faci pentru binele umanitãţii?“ (p. 28). Cei care au citit cartea lui Lev Tolstoi, Rãzboi şi pace, îşi amintesc, probabil, de scena iniţierii lui Pierre Bezuhov în masonerie. Tot ce spune Tolstoi acolo are o anumitã notã caricaturalã, dar, dacã citim cartea lui J. Holy, care ne redã unele ceremonii de iniţiere în diverse grade masonice, vom vedea lucruri chiar mai macabre şi mai hilare decât în textul tolstoian. Astfel, la iniţierea în Gradul 30, acţiunea se petrece pe rând în patru încãperi decorate cu diferite simboluri oculte. În prima, scãldatã într-o luminã sepulcralã, este un mausoleu pe care se aflã un sicriu în care zace un cavaler îmbrãcat în alb, cu faţa acoperitã. În jurul sicriului se aflã trei cranii. O muzicã înceatã se aude, iar Întreit Puternicul Maestru îi spune celui iniţiat: “Frate, aceste obiecte ascund un mare mister. Eşti gata sã treci prin toate încercãrile care te aşteaptã? Ele sunt înspãimântãtoare, dar nu este nimic în ele care sã te sperie, dacã ai înţeles toate gradele prin care ai trecut pânã acum… Trebuie sã-ţi aduni întreaga putere a minţii, pentru cã totul va depinde numai de tine însuţi”.

Cavalerul din sicriu îl întreabã, la rândul sãu, pe iniţiat: “Tu, care ai venit sã-mi tulburi pacea, teme-te de mânia mea! Care îţi este dorinţa?”. În privinţa identitãţii cavalerului din coşciug, A. Pike spune cã secretul lui ţine de Cabalã. Albert Mackey ne explicã, în cartea sa Revised Enciclopedia of Freemasonry (vol. 1, p. 166), de unde îşi are originea Cabala: “Cabala a fost predatã de Dumnezeu unei cete selecte de îngeri, care au format o şcoalã teosoficã în Paradis. Dupã cãderea îngerilor, aceastã doctrinã cereascã a fost comunicatã, prin bunãvoinţã, copiilor neascultãtori ai pãmântului“. Aşadar, “ceata selectã” a îngerilor a fost formatã din cei care se vor rãscula împotriva lui Dumnezeu, sub conducerea lui Lucifer. Ei au comunicat-o “binevoitori” lui Adam şi astfel a ajuns pânã la Noe. Prin urmaşii lui Avraam, ajunge în Egipt; Moise a inclus Cabala chiar în Pentateuh, prin intermediul cãruia David şi Solomon au fost iniţiaţi în Cabalã. Întreit Puternicul Maestru îngenuncheazã în faţa sicriului, pune o coroanã de lauri pe una dintre ţeste, apoi intrã în urmãtoarea încãpere, unde îl ameninţã din nou pe candidat cu mânia secolelor trecute, dacã nu va fi ascultãtor fãrã rezerve.

Oricum, secretul cavalerului din sicriu nu ne este descoperit. (Întreagã aceastã descriere este preluatã de J. Holy din cartea Scottish Rite Masonry Illustrated, publicatã de Powner Company din Chicago). Beresniak nu oboseşte sã ne convingã cã francmasoneria ar fi doar organizaţia foştilor meşteri din Evul Mediu. Cu timpul, spune el, au intrat în masonerie intelectuali care, la început, erau numiţi fraţi acceptaţi; treptat, meseria ca atare dispãrând în formele ei medievale, intelectualii au crescut ca numãr, încât astãzi clasa mijlocie formeazã grosul masoneriei. Adevãrul este cã aceastã clasã formeazã masa de manevrã, iar anumiţi intelectuali, oameni bogaţi sau politicieni conduc efectiv masoneria, ascund secretele ei de gradele inferioare şi sunt conducãtorii din umbrã ai politicii mondiale. Beresniak se contrazice pe el însuşi când afirmã cã în masonerie sunt puţini milionari şi oameni cu mare influenţã, pentru ca apoi sã se laude cu regii englezi sau suedezi şi cu înfiinţarea de cãtre masonerie a tuturor marilor organizaţii politice internaţionale. Aş vrea sã înţeleg şi eu cum micii meseriaşi şi intelectuali mãrunţi pot face lucrul acesta. Secretele masoneriei, nu numai faţã de lumea exterioarã, ci şi faţã de gradele masonice inferioare (ba chiar şi în cadrul aceluiaşi grad, unde nu toţi cunosc toate secretele gradului respectiv), sunt uluitoare. Atunci, te întrebi, unde este “deschiderea” de care vorbesc masonii?! Jim Show, mason important, devenit creştin dupã ce ajunsese la Gradul 32, a venit la Washington, chemat pentru iniţierea în Gradul 33. A trecut prin iniţiere şi, la întrebarea: Ce religie ai?, a rãspuns cã este creştin. De obicei, rãspunsul corect, spune el, este: Cred în religia celor vechi, în reîncarnare etc. Jim a sesizat o reţinere la maeştrii examinatori.

S-a simţit nesigur şi foarte neliniştit; când a ieşit candidatul care intrase dupã el, l-a întrebat ce a rãspuns la problema credinţei; acesta îi destãinui cã rãspunsese: Nu sunt creştin şi nici nu intenţionez sã devin. Apoi a adãugat: Mi-au spus cã voi merge mai sus. Ce înseamnã aceastã mergere mai sus? Epperson crede cã sunt douã straturi de cunoaştere şi iniţiere în Gradul 33. Alţii cred cã mai existã şi grade superioare lui 33, dar nimeni nu ştie care. Jim Show declarã: “Pãrãsind masoneria, dupã 19 ani şi dupã atingerea Gradului 33, mã simt dator sã îi previn pe alţii sã evite capcana demonicã a acesteia“. Dupã pãrerea lui Edith Starr Miller, în Teocraţia Ocultã, Gradul 33 îl reprezintã pe Marele Rãzbunãtor al Marelui Maestru asasinat, adicã al obscurului Hiram Abif.

Masoneria este o organizaţie secretã internaţionalã, anticreştinã şi satanicã, pentru cã intenţioneazã sã stabileascã o “nouã ordine mondialã” (ceea ce, în parte, a şi reuşit), înlocuind adevãrul divin al creştinismului cu o religie fabricatã, sprijinitã pe misterele egiptene ale lui Hermes Trismegistul, pe Cabala evreiascã, pe secretele asiro-babiloniene, pe recunoaşterea ca adevãraţi dumnezei a tuturor zeilor pãgâni. Albert Pike este un mistic al masoneriei, iniţiat în toate ştiinţele oculte şi expunând în cartea sa toate rãtãcirile acesteia, un amestec obscur şi demonic de adevãr şi minciunã, în care creştinismul este “doar o parte a adevãrului”. El nu se ocupã de organizarea practicã a masoneriei, nici de ritualul iniţierilor, ci cautã fundamentarea dogmaticã şi ocultã a doctrinei masonice. “Masoneria… este totdeodatã interpretarea marii cãrţi a naturii, recitalul fenomenelor fizice şi astronomice, cea mai purã filosofie şi locul de depozitare unde, ca într-un tezaur, sunt pãstrate în siguranţã toate marile adevãruri ale revelaţiei primordiale, care formeazã baza oricãrei religii… Doctrina cabalisticã a fost mereu religia înţelepţilor şi a celor ştiutori, pentru cã ea, ca şi masoneria, tinde neîncetat spre perfecţiunea spiritualã şi spre fuziunea crezurilor şi a naţionalitãţilor lumii” (A. Pike, Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Francmasoneriei, cap.

“Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept” [Gradul 28 - n.n], p. 625). Din aceastã concepţie lucifericã a superioritãţii masoneriei faţã de orice altã formã de credinţã sau gândire rezultã superbia masonicã a conducerii lumii dupã bunul plac al unor indivizi care se socot unşi de nişte zei - care, de fapt, se reduc la Lucifer - de la care au primit dreptul de stãpânire a lumii. Ei recunosc pe Iisus Hristos aşa cum şi diavolii Îl recunosc şi se înfioarã (cf. Iacov 2, 19), dar nu înceteazã revolta împotriva Lui, pentru cã sunt rãzvrãtiţi şi adepţi ai Marelui Rãzvrãtit, Lucifer. Ca şi el, ei ştiu cã sunt “stãpânitorii lumii acesteia“, despre care Iisus a spus: “… şi El [Duhul Sfânt - n.n], venind, va vãdi lumea de pãcat, şi de dreptate, pentru cã Mã duc la Tatãl Meu şi nu Mã veţi mai vedea; şi de judecatã, pentru cã stãpânitorul acestei lumi a fost judecat” (Ioan 16, 8-11). Într-adevãr, stãpânitorul lumii acesteia a şi fost judecat. Oamenii ştiu acest lucru, dar fiii întunericului îi ţin în cursa lor, prin foame, prin teroare, prin abuz de putere, prin ignoranţã şi printr-o organizare lumeascã strictã, care pare invincibilã. Dar puterea lui Dumnezeu va risipi puterea “stãpânitorului acestei lumi“, cum omul risipeşte, printr-un simplu gest al mâinii, pânza-capcanã a pãianjenului”.

Nota bene: În ciuda tuturor afirmaţiilor publice şi publicitare pe care masoneria le face cu privire la apartenenţa lui George Washington la o lojã masonicã, nu avem dovezi absolut convingãtoare cã lucrul este adevãrat, şi cu atât mai puţin cã acesta ar fi fost adânc implicat în aceastã organizaţie. Tot ceea ce se scrie pe pereţii templelor masonice, scrisori cu conţinut masonic etc., nu sunt susţinute de originale; mai mult, nu am vãzut nici mãcar o copie a acestor scrisori. Iatã de ce mulţi dintre scriitorii antimasoni emit serioase îndoieli asupra autenticitãţii scrierilor promasonice ale lui George Washington. Pãrerea celor mai mulţi este cã, aşa cum era atunci moda, sau din motive tactice, George Washington ar fi fost membru al masoneriei, dar cã prezentarea lui ca un devotat al organizaţiei este propagandisticã şi falsã. În cele ce urmeazã, dãm câteva scurte extrase din cartea lui Bob Larson, New Book of Cults, publicatã în 1932 la Tyndale House Publisher, Inc., Wheaton, Illinois. La capitolul “Freemasonry”, pp. 237-239, el spune: “Membrii Curţii Supreme William O. Douglas, Potter Stewart, Hugo Black şi Earl Warren constatã cã cercetãtorii începutului secolului XX au descris şi au interpretat cultul şi riturile masonice.

Albert Pike a fost considerat ca un luciferian ocult, dupã cum îşi expune doctrina în cartea sa… Masonii sunt obligaţi sã depunã jurãminte sângeroase, dar pe care, dupã afirmaţia lor, ei le socotesc doar simbolice. Simbolurile lor sunt compasul, care reprezintã forţa masculinã, şi pãtratul, care reprezintã forţa femininã; G simbolizeazã geometria şi pe Marele Arhitect al Universului (probabil de la engl. God - Dumnezeu); şorţul simbolizeazã inocenţa mielului, iar steaua cu cinci colţuri - unitatea masoneriei… Masonii jurã ca partea stângã a pieptului sã le fie sfâşiatã şi intestinele sã le fie arse dacã vor divulga secretele masoneriei…

Cãrţile masonice ameninţã, cu blesteme, cã membrilor care divulgã secretele li se va tãia beregata, li se va smulge limba şi vor fi înmormântaţi pe malul bãlţilor. Pentru Gradul 30, mai sunt blestemele ca sã li se strãpungã ochii şi sã li se jupoaie picioarele de piele… În ceea ce priveşte acţiunile lor caritabile, numai o treime din cât contribuie membrii, sau alte societãţi nemasonice, merge la spitale. Restul banilor sunt folosiţi pentru cãlãtorii, petreceri şi ospeţe… Masoneria este incomparabilã cu religia creştinã. Chiar dacã jurãmintele sunt simbolice, ele sunt violente şi criminale. De asemenea, se fac jurãminte în cadrul lojilor cã vor ascunde criminalii [masoni] şi nu vor divulga nimic despre ei“. -------------------------------------------------------------------------- Masoneria este o organizatie demonica. Se inchina lui Lucifer” http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/18/Despre-ecumenism Miscarea ecumenica este o actiune pe care au initiat-o curentele care incearca nivelarea religiilor, nivelarea popoarelor, e o actiune pe care masoneria o incearca de mai multa vreme. http://www.jurnalul.ro/articol_34432/preotie_si_jertfa.html “Astazi va atrage ecumenismul, dar el este o forma a masoneriei care opereaza in biserica“ http://www.crestinortodox.ro/Asculta__Cuvant_catre_tineri_04-736.html “Nu poate sa fie pozitiva pentru noi, crestinii.

(…) Dupa cum afirma cu dovezi in cartea lui James Holly, un fost mason, protestant, baptist din partea de Sud, masoneria este o creatie satanica. Si eu cred acest lucru! (…) Nu este adevarat ca masonii isi pasteaza credinta crestina. Daca veniti in Virginia, unde sunt eu, probabil ca cel mai mare templu masonic este cel de acolo, este Templul National. E o cladire uriasa, demonica, ca un templu ziggurat… Numai intretinerea Templului pentru un an de zile costa 5 milioane de dolari. Acolo veti vedea ca sunt implicate toate religiile, nu numai crestinismul. Cel mai de jos este crestinismul, la baza Templului este crestinismul… Si apoi incep celelalte… Deasupra tuturor este initierea iudaica (…) ceea ce inseamna ca peste toate sta aceasta credinta. Nu este crestina, sa stiti! Chiar daca ei afirma ca sunt crestini! Ei spun ca orice membru al masoneriei trebuie sa creada in ceva. Dar dumnezeul lor este “Marele Mester”, “Marele Arhitect”. El nu este un Dumnezeu Creator, ci este Mesterul care din materia existenta creeaza lumea...” ----------------------------------------------------------------------- ESENTA ANTICRESTINA A ECUMENISMULUI Cuviosii arhimandriti Serafim Alexiev si Serghie Jazadjiev Ecumenismul este inspirat de către franc masoneria anticreştină şi pregăteşte calea lui antihrist Ecumenismul întreţine cele mai strânse contacte cu organizaţii internaţionale nebisericeşti, politice, unele din ele secrete, îndreptate împotriva Bisericii lui Hristos, în primul rând cu masoneria. Acest fapt nici nu mai este tăgăduit, ci este declarat cu calm şi impertinenţă drept o calitate aproape pozitivă a mişcării ecumenice.

Despre legătura C.E.B. cu O.N.U., organizaţia politică cea mai mare din lume, mărturisesc elocvent documentele Adunării Generale a C.E.B. din Evanston (august 1954), la care a luat parte personal Dag Hammarcnield, secretarul general al O.N.U. În cuvântarea pe care a ţinut-o la forul ecumenic el "a subliniat apropierea şi similitudinea fundamentală ce marchează activitatea celor două organizaţii: ele îşi propun aceleaşi sarcini, cu o mică deplasare a accentelor". O.N.U. şi C.E.B. sînt reciproc apropiate prin obiective pur pământeşti, Pentru noi este mai important să scoatem la iveală contactele directe ale ecumenismului cu franc-masoneria şi influenţa nemijlocită a ultimei. Francmasoneria, protestantismul şi catolicismul Ce reprezintă francmasoneria? Cuvântul franţuzesc "mason" se traduce ca zidar. Francmasonii îşi zic "zidari liberi", susţinând că ei făuresc viitorul omenirii, "fericirea" întregii lumi. In acelaşi timp, francmasoneria este duşmanul cel mai mare şi de temut al creştinismului şi mai ales al Ortodoxiei, având ca scop distrugerea Bisericii şi religiei in general. In 1881, francmasonul belgian Flerie scria: "Jos Răstignitul!...

Împărăţia lui s-a sfârşit! Nu este nevoie de Dumnezeu!" Alt francmason de vază, de gradul 33, a declarat în 1912: "Până nu vom lichida bisericile, nu vom putea să activăm fructuos şi să construim ceva durabil". In 1913 francmasonul Sicar de Plauson spunea: "Este un război pe care trebuie să-l continuăm până la victorie sau până la moarte - e războiul împotriva duşmanilor de totdeauna ai francmasoneriei: toate dogmele, toate bisericile". "Să reţinem, scria alt mason, că creştinismul şi francmasoneria sînt absolut incompatibile, şi de aceea a aparţine uneia din ele înseamnă a o rupe cu cealaltă. Unii masoni ajung chiar până acolo că se declară slujitori ai satanei. "Noi, francmasonii, spunea maestrul superior al lojei, Lessing, descindem din neamul lui Lucifer". La francmasoni triunghiul înlocuieşte crucea, iar loja - biserica. Sciziunea ce s-a produs in deceniul al patrulea în sânul Bisericii Ruse din diaspora a fost cauzată de influenţa păgubitoare a francmasoneriei, care s-a infiltrat în instituţiile ecleziastice parohiale ruseşti, destrămând şi corupând viaţa bisericească. În 1923, cunoscutul francmason rus Kuzmin Karavayev a declarat la Conventul Marii Loje a Franţei: "Noi, refugiaţii ruşi, suntem ucenicii voştri. Noi învăţăm cum să devenim buni masoni, pentru a avea posibilitatea să traducem in fapt deviza francmasoneriei: libertate, egalitate şi fraternitate" .

În pofida diferenţelor de ritual, francmasoneria este o organizaţie unitară. Masonul Koison scria în "Analele masonice mondiale" (1930, mai, p. 110): "În lojele noastre nu avem străini. Fraţi din toate popoarele, din toate lojile, se simt ca ta ei acasă". De aceea fiecare mason, indiferent de asociaţia la care aparţine, este pe deplin răspunzător pentru activitatea anticreştină şi antistatală pe care o desfăşoară organizaţia francmasonică mondială. După cum afirmă autorul rus I. Makarov, "prin apartenenţa lor religioasă, masonii sînt în mare parte protestanţi, deşi la baza creării acestei asociaţii a fost pusă ideea pan-religiozităţii uniunii zidarilor liberi". "Curia papală, în tendinţa ei de a înlătura un concurent influent (adică francmasonerie) a început s-o predea anatemei... Majoritatea papilor de la Roma blestemau franc-masoneria... Papa Pius IX, în una din bulele sale, a supranumit-o "sinagogă a satanei", sinteză a tuturor ereziilor... Cu toate acestea, francmasonerie a continuat să se dezvolte, atrăgând în mrejele sale o mulţime de catolici". Este de consemnat că în ultimul timp papii de la Roma şi-au schimbat radical atitudinea fală de francmasonerie. Makarov afirmă: "În 1939 a fost lansată ideea apropierii franc-masonilor de Biserica catolică.

Astăzi ei declară fără ocol că susţin politica Vaticanului" . Cum se poate explica începutul apropierii Vaticanului de francmasonerie? Cele două puteri mondiale, în aparenţă contrare, îşi dau mâna cu scopul de a stăpâni şi guverna lumea. Biserica catolică, în virtutea caracterului său pământesc, fiind asemănătoare unui stat pământesc şi ducând o politică flexibilă, poate proceda azi - aşa, mâine - altfel. Pentru a-şi justifica noua poziţie fală de franc-masonerie, ea a inventat un argument ingenios, făcându-1 cunoscut prin articolul "Biserica şi francmasonerie", publicat în ziarul francez "Le Monde" din 17 aprilie 1975: "Deşi în trecut francmasoneria se pronunţa împotriva bisericii, astăzi pare să aibă o atitudine mai bună faţă de biserică, apără credinţa într-o Fiinţă Supremă (?!) şi manifestă respect faţă de Biblie, deopotrivă cu cărţile sfinte ale altor religii"(!). În articol se exprimă ideea că a venit timpul să se abroge canonul catolic nr. 2335, care interzice catolicilor, sub ameninţarea excomunicării, să adere la lojile masonice. Ideea abrogării canonului antimasonic, lansată în 1975, astăzi este deja materializată: canonul respectiv a fost eliminat din noul Cod de drept canonic al Bisericii catolice, apărut în redacţia papei Ioan Paul II.

Mai mult decât atât, însuşi papa Ioan Paul II este membru al unei loje masonice, după cum demonstrează revista italiană "Oggi", publicând în octombrie 1983 o fotografie în care papa, împreună cu alţi "înalţi demnitari", se ţin de mâini, în "lanţul frăţesc", la un banchet masonic. Potrivit informaţiei reporterului din Roma al ziarului "Orthodoxos Thypos", care apare la Atena, Vaticanul a încercat să confişte numărul respectiv al revistei, acesta însă fusese deja difuzat în Italia şi peste hotarele ei. După cum s-a exprimat un episcop catolic onest, "fotografia papei în "lanţul masonic" o să circule şi o să aibă urmări... întrucât ea a apărut într--un moment când lojile masonice din Italia provocaseră nu puţine scandaluri, în care este evident implicată Biserica catolică şi mai ales banca Vaticanului!" La o lună după aceea, sub influenţa demascării, Vaticanul a publicat o declaraţie privind "incompatibilitatea calităţii de membru ai vreunei organizaţii masonice cu apartenenţa la Biserică".

În această declaraţie, semnată de cardinalul Joseph Ratzingher, şeful Congregaţiei religioase, şi autorizată spre publicare de însuşi papa, se arată: "Referitor la întrebarea dacă s-a schimbat punctul de vedere al Bisericii asupra organizaţiilor masonice în legătură cu faptul că în noul Cod de drept canonic ele nu sînt vizate în mod special, ca în Codul vechi, Congregaţia răspunde: la baza redactării (noului Cod) s-a pus condiţia de a nu se vorbi şi despre alte organizaţii, deoarece acestea sînt tratate în capitolele cu caracter mai general. Punctul de vedere negativ al Bisericii asupra organizaţiilor masonice rămâne neschimbat, căci principiile lor întotdeauna au fost incompatibile cu învăţătura Bisericii, şi aderarea la aceste asociaţii este interzisă de Biserică. Credincioşii care fac parte din organizaţiile masonice săvârşesc un mare păcat şi nu au dreptul la Sfânta Împărtăşanie." Oricât de abili ar fi membrii amintitei congregaţii în frunte cu însuşi papa, ei nu au putut evita un scandal la scară mondială, stârnit de apariţia în presă a fotografiei papei în calitate de franc-mason. Trecerea sub tăcere a acestui fapt în documentul oficial citat dă în vileag că marii demnitari ipocriţi de ia Vatican, în primul rând papa, au conştiinţa încărcată.

Explicaţia privind eliminarea din noul Cod a canonului antimasonic nr. 2335 nu pare concludentă. Dacă acesta a intrat într-un alt capitol "cu caracter mai general", de ce nu s-a arătat în care anume? În ce priveşte cuvintele liniştitoare că atitudinea Bisericii catolice fală de loja masonică ar fi rămas "neschimbată" şi că a fi mason este un mare păcat care împiedică împărtăşania, toate acestea sînt de-a dreptul neconvingătoare, de vreme ce capul acestei biserici, surprins în flagrant ca mason, continuă să slujească şi să se împărtăşească! Totuşi, apropierea provizorie a francmasoneriei de Biserica de la Roma nu schimbă câtuşi de puţin caracterul ei de mişcare antireligioasă şi antistatală, care caută să dirijeze evenimentele din lume şi să-şi urmeze scopurile sale obscure sub acoperirea diferitelor organizaţii umaniste, de culturalizare şi de educaţie pe care le creează. Principalul scop secret e să nimicească credinţa lui Hristos, punând în locul acesteia religia masonică anticreştină, precum şi să lichideze statele şi să-şi instaureze propria putere absolută asupra omenirii "unificate" . Mulţi factori, în lumea contemporană, contribuie la realizarea obiectivelor finale ale francmasoneriei, în special a unirii tuturor popoarelor în frunte cu un guvern mondial unic. E vorba în primul rând de mijloacele tehnice moderne cu grandioasele lor performanţe. Redactorul revistei americane "Saturday Review" scrie: "Astăzi întreaga lume reprezintă un potenţial indivizibil: pe globul pământesc nu există loc la care nu ar putea ajunge vocea omenească. De aici rezultă că, în definitiv, îmbinarea cuvântului cu electronica va face posibilă trecerea la un guvern mondial" . Un astfel de guvern presupune un cap mondial unic. Cine va fi acesta dacă nu antihristul, prevestit de cuvântul lui Dumnezeu ca "omul nelegiuirii, fiul pierzării" (II Tes. 2, 3), care îşi va face apariţia la sfârşitul lumii ca unificator şi "binefăcător" al întregii Omeniri? Respectiv, francmasoneria pregăteşte treptat omenirea pentru a ridica, pe ruinele actualelor religii, care îi divizează pe oameni, o religie nouă, în stare să-i unească pe toţi, despre care se scrie deschis în zilele noastre. Arhimandritul grec Arsenie (Kompugia), în articolul "Legătura papei cu antihristul" din "Orthodoxos Thypos" (1986, nr. 733,12 noiembrie), face cunoscut că în America a apărut o carte a unui evreu Veniamin Crem, în care se spune direct că "mesia-hristos s-a născut deja şi se pregăteşte să se arate curând lumii în calitate de cap al guvernului mondial.

Planurile pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cuprind şi nimicirea creştinismului şi instituirea unei noi religii cu ajutorul lojilor masonice: Reunirea creştinismului, incluzînd Ortodoxia, o va face succesorul actualului papă, care, deci, este ultimul, acel ce va pregăti terenul... In martie 1986 papa a adresat evreilor, musulmanilor şi creştinilor apelul de a se uni sub un singur dumnezeu. Ce blasfemie! Iar la 27 noiembrie a aceluiaşi an el a convocat la Assisi (Italia) pe liderii tuturor religiilor (neexcluzând nici pe satanişti) la o slujbă religioasă comună pentru pacea întregii lumi!" Un grec ortodox din Hanovra, Vasile Kaunas, la 19 ianuarie 1988 a comunicat redacţiei ziarului "Orthodoxos Thypos" că într-un număr de lux al unei reviste masonice, ce se difuzează gratuit, se scrie: "Iisus Hristos (adică antihristul) şi stăpânirea lui sunt de-acum aproape.

Iată că i se aud deja paşii, şi foarte curând îl vom primi!"... În unul din numerele precedente ale aceleiaşi reviste masonice se spuneau următoarele: "Papa dirijează, cu ajutorul nostru (adică al masonilor), pregătirea unei pan-religii, care va fi zidită pe ruinele marilor religii monoteiste" ("Orthodoxos Thypos", 12.11.1988, nr. 776). Acum e clar de ce francmasoneria încearcă astăzi o apropiere de papa; acesta trebuie să joace un rol important în procesul adaptării creştinismului la celelalte religii şi supunerii lui antihristului. Adevărata Ortodoxie, însă, continuă să fie pentru franc-masonerie o "piatră de poticnire" (Rom. 9, 32 s3), întrucât este strâns legată de dogmele şi canoanele care o păzesc de orice amestec. Iată de ce francmasoneria caută să submineze şi să distrugă mai întâi Biserica Ortodoxă ca păstrătoare a adevăratei credinţe a iui Hristos şi a Tradiţiei.

Francmasoneria şi ecumenismul Înşişi francmasonii recunosc că se află în strâns contact cu ecumenismul, lăudându-se în acest sens cu meritele lor, după cum a constatat protoiereul rus Grigorie Razumovski în referatul său Mişcarea ecumenică şi Biserica Ortodoxă Rusă", prezentat la Conferinţa de Ia Moscova (1948), ca şi în articolul "Amsterdamul şi Ortodoxia". Vă prezint un pasaj din revista masonică franceză "Temple" (Nr. 3, 1946), în care înşişi francmasonii recunosc că mişcarea ecumenică se află în sfera influenţei lor: "Uneori suntem întrebaţi, de ce ne implicăm în dispute de ordin religios; în ce măsură problemele unirii Bisericilor, congresele ecumenice etc. pot să prezinte interes pentru francmasonerie? Chestiunea abordată în proiectul unirii Bisericilor ce mărturisesc pe Hristos interesează îndeaproape franc-masoneria, deoarece cuprinde ca atare ideea universalismului. Să ne fie îngăduit să adăugăm că, în cazul în care această unire este pe calea cea dreaptă, să se ştie că e şi datorită Ordinului nostru.

Nu se poate nega doar, că la organizarea primelor congrese ecumenice amestecul fraţilor noştri anglo-saxoni şi scandinavi a fost determinat, şi activitatea lor a fost canalizată continuu în sensul organizării unităţii creştine" . De ce totuşi francmasoneria, fiind un duşman de moarte al creştinismului, vrea să unească pe creştini? Tocmai aici e toată şmecheria! Duşmanul e mai periculos atunci când se dă drept "prieten". Masonii declară sus şi tare că doresc unirea tuturor oamenilor fără a avea însă în vedere unirea în adevărul întru Hristos revelat nouă de Dumnezeu (In 18, 37), ci unirea în minciună, care este de la tatăl lor - diavolul (In 8, 44). De aceea, tinzând să unească statele ei visează să unească pe creştini cu toate celelalte religii. Tocmai în acest scop ei au creat organizaţia laică "Uniunea creştină a tineretului" (Y.M.C.A.) pe care încearcă s-o implanteze şi în ţările ortodoxe, pentru a converti tineretul ortodox la credinţa interconfesională, rupându-l de la Ortodoxie. Într-adevăr, asimilând concepţiile inter-confesionale, tineretul devine indiferent fată de dogmele veşnice ale credinţei şi fată de mărturisirea neschimbată a credinţei pe care avem poruncă s-o ţinem cu tărie (Ef. 4, 14), şi îşi pierde interesul pentru sfintele tradiţii ale Ortodoxiei, care sînt tratate zeflemitor drept "fanatism" mărginit.

Putem dovedi personal că Y.M.C.A. îşi tine întrunirile anume în zilele şi orele slujbelor religioase ortodoxe, în marile sărbători bisericeşti, pentru a despărţi de biserică pe credincioşii şovăitori (de pildă, în Vinerea Mare, la Prohodul Mântuitorului). În cercurile emigranţilor ruşi funcţionează o organizaţie masonică similară de tineret - Mişcarea Creştină Rusă (M.C.R.), care a refuzat să se numească "ortodoxă"'. Drept răspuns la propunerea Soborului Arhieresc rus de peste hotare din august 1938 de a face acest lucru, în ziarul "Calea nouă" a apărut un articol al preşedintelui M.C.R., A Lodîjenski, intitulat "Binevoitorilor noştri", în care se spune: "Ar trebui ca "binevoitorii" noştri să nu încerce să ne pună în situaţia celor supravegheaţi. M.C.R. este o organizaţie publică, şi nu bisericească, care îşi propune sarcini laice practice, şi, de aceea, aşa cum întotdeauna a fost independentă, nu va îngădui nici în viitor nici un fel de atacuri asupra independenţei sale, ori de unde ar veni ele!" La aceasta, arhiepiscopul Serafim, pe care Soborul Arhieresc l-a însărcinat să definească ideologia Mişcării, a obiectat rezonabil: "Dacă denumirea ei n-ar fi însoţită de determinativul "creştină", s-ar fi putut bănui că e vorba de o Mişcare ortodoxă, deoarece Dostoievski spunea: dacă eşti rus, înseamnă că eşti ortodox, şi noi ne-am obişnuit să credem că rusul este ortodox."

Argumentul că prin determinativul "creştin" se subînţelege "ortodox" ar fi fost exhaustiv, dacă am fi trăit în timpurile apostoliceşti, când inima şi sufletul creştinilor erau una (Fapte 4, 32). Oricine ştie însă că astăzi în această noţiune se încadrează nu numai creştinii ortodocşi, ci şi catolicii, şi luteranii, şi anglicanii, şi sectanţii de tot soiul. Prin urmare, denumind această Mişcare drept "creştină", admitem în mod conştient posibilitatea de a se enunţa în numele respectivei Mişcări nu numai idei şi păreri ortodoxe, ci şi neortodoxe. Aşadar, toate aceste organizaţii - Y.M.C.A., M.C.R., Mişcarea mondială a studenţilor, Mişcarea ecumenică etc., nu reprezintă decât nişte instrumente pentru realizarea scopului masonic general. In special C.E.B. şi Y.M.C.A., deşi în aparentă sînt independente una de alta, sînt de fapt strâns legate între ele, fiind dirijate de unele şi aceleaşi puteri masonice secrete.

E semnificativ că dr. John Mott a fost în acelaşi timp preşedinte al Y.M.C.A, al Federaţiei mondiale a studenţilor, fondată în 1895, şi al tuturor asociaţiilor mondiale similare de tineret. Şi tot el a fost unui din cei cinci co-preşedinţi ai Consiliului Ecumenic al Bisericilor! Acest fapt confirmă fără echivoc profunda înrudire lăuntrică a C.E.B. şi Y.M.C.A. şi sprijinirea lor pe francmasonerie. Între altele, înşişi conducătorii mişcării ecumenice recunosc că Y.M.C.A., Federaţia mondială a studenţilor creştini şi Consiliul Ecumenic al Bisericilor (C.E.B.) au fost primite în francmasonerie şi urmăresc principiile acesteia sataniste organizaţii.

Mircea Eliade despre masonerie1

de VALAHU IOAN(Vizitator), sâmbătă, 7 februarie 2009 - 22:59 Inainte de a citi articolul lui Mircea Eliade despre masoni, e bine de stiut ca, pentru curajul sau de a exprima astfel de adevaruri zdrobitoare in ceea ce priveste francmasoneria, lui Eiade i-a fost INCENDIATA BIBLIOTECA de catre francmasoni drept razbunare ca a indraznit sa-i prezinte intr-o lumina nefavorabila (totusi, profund obiectiva).

"Nu cunosc nici un francmason si din toate cartile pe care le-am citit n-am inteles mai nimic asupra francmasoneriei, pentru ca in realitate nici nu ai ce sa intelegi in cazul asa-zisei doctrine a ei. Nu stiu ce vor de fapt acesti oameni, cine le-a bagat in cap ca-si trag doctrinele de la Solomon si de la Piramide si de ce sunt atat de misteriosi cu "secretele" lor, pe care le publica totusi in sute de carti de propaganda." Dar un lucru am invatat totusi din comertul meu cu literatura aceasta aiurita: am invatat sa cunosc mentalitatea francmasonica.

Va veti mira, poate, afland ca acord o mentalitate francmasonica chiar si unor oameni care nu au nimic de-a face cu aceasta societate secreta. Intr-adevar este uimitor cat de multi intelectuali judeca lumea, spiritul si istoria cu asemenea mentalitate francmasonica. Pe care as putea-o rezuma astfel: fel simplist de a vedea lucrurile, criterii abstracte si vadit gresite in judecarea istoriei. Un marxist, de pilda, exemplifica de minune mentalitatea aceasta francmasonica.

Pentru marxist, toate lucrurile sunt clare, toata istoria este un joc de forte economice, rigide, simpliste pana la absurd, abstracte pana la confuzie. Cu un marxist nu poti discuta. Cu nici un intelectual de formatie "francmasonica" nu poti discuta. In capul lui e prea multa "lumina", sunt prea multe "certitudini"; problemele se rezolva, toate, cu aceeasi ecuatie, necunoscutele sunt, toate, de acelasi grad, pe acelasi plan.

Am inceput sa ma gandesc serios ca paradoxul acesta - mentalitate francmasonica - nu este un simplu paradox, dupa ce am cunoscut mai indeaproape mentalitatea marxista. Un marxist este de fapt un om cu o mie de certitudini si care accepta un singur miracol: opera lui Karl Marx.

Pentru el istoria se rezolva in cateva formule simple, care explica tot, satisfac orice curiozitate, preintampina orice controversa. Irationalul, ireductibilul - toate acele forte obscure si peste putinta de anticipat, care fac ca istoria unei tari sa se deosebeasca net de istoria altei tari - pentru un fericit marxist cu mentalitate francmasonica nici macar nu exista.

Ceea ce caracterizeaza aceasta mentalitate francmasonica este strania conjugare a abstractului si a grosolanului. Intr-adevar un spirit francmason judeca lumea si istoria intr-un mod abstract (adica fara atingere directa cu realitatile, fara experienta timpului, fara priza asupra prezentului).

de VALAHU IOAN(Vizitator), sâmbătă, 7 februarie 2009 - 23:04 Un francmason pur sange ar spune, de pilda cam asa: "Mihai Viteazul a reprezentat cutare forta si a jignit cutare simbol; din aceasta cauza, lipsindu-i ajutorul Maestrului Trei Stele, si-a gasit moartea asa cum era de asteptat." (Am pe masa, acum cand scriu, o serie intreaga de carti ale "magistrului" Ragon. Daca cineva se indoieste de felul cum am rezumat judecata masonica asupra istoriei, pot cita din Ragon. Si jocul acesta straniu poate continua.). Ati observat cat de "abstract" si cat de grosolan totusi judeca un mason - sau un marxist, unul cu mentalitate masonica - istoria, lumea, viata. Nu exista concret pentru ei; nu exista de asemeni fapte, pur si simplu fapte, adica evenimente imprevizibile, ireductibile, irationale

Sau de la afurisania francmasoneriei la secularizarea Bisericii - Pr. Dan Bădulescu

1. ISTORIC

După izgonirea din rai istoria omului continuă cu cele două ramuri: cea a lui Set (fiii lui Dumnezeu) - binecuvântată şi cea a lui Cain - revendicat, cu dreptate, de francmasoni a fi protopărintele lor.

[1] Duhul magic al acestuia şi al seminţiei sale s-a remarcat prin inventarea uneltelor, tehnicii, tehnologiei, artei, instrumentelor. Mason înseamnă propriu-zis zidar; omul de tip cainit se vrea şi el a fi un "zidar", un "ziditor", dar nu mai se aseamănă Ziditorului său.

Înrăutăţirea progresivă a seminţiei magice ("masonice") cainite a determinat luarea hotărârii radicale de stârpire (eliminare) fizică prin potopul universal. În urma acestuia supravieţuiesc cei opt inşi: Noe cu fii săi (Sem, Ham şi Iafet) şi soţiile lor, din seminţia setită binecuvântată a drepţilor (religioşii "ortodocşi").

Dar, contrar ideilor optimiste ale evoluţioniştilor, situaţia se înrăutăţeşte din nou, şi neamurile postdiluviene: semiţii, iafetiţii şi hamiţii cad in idolatrie şi masonerie. Că aşa au stat lucrurile ne dovedeşte momentul zidirii Turnului Babel, unirea neamurilor împotriva lui Dumnezeu:

Facerea Cap XI

1. Şi era tot pământul un rost şi un glas la toţi.

2. Şi fu după ce au purces ei de la răsărit, aflară câmp în locul lui Senaar şi locuiră acolo.

3. Şi zise om cătră vecinul său: "Veniţi să facem cărămizi şi să le ardem în foc". Şi le fu lor cărămida în loc de piatră, şi varul le era lutul.

4. Şi ziseră: "Veniţi să ne zidim nouă cetate şi turn căruia vârful va fi până în cer, şi vom face nouă nume mai nainte decât ne vom risipi pre faţa a tot pământul".

5. Şi pogorî Domnul a vedea cetatea şi turnul carele l-au zidit fiii oamenilor.

6. Şi zise Domnul: "Iată, un neam şi un rost tuturora, şi aceasta au început a face. Acum nu va lipsi dintru dânşii toate câte vor apuca a face.

7. Veniţi şi, pogorând, să turburăm acolo limbile lor, pentru ca să nu audă fiecare glasul aproapelui său".

8. Şi-i risipi pre dânşii Domnul de acolo preste faţa a tot pământul, şi potoliră a face cetatea şi turnul.

9. Pentru aceea s-au chemat numele ei Turburare [2], pentru că acolo au turburat Domnul rosturile a tot pământul şi de acolo au risipit pre dânşii Domnul preste faţa a tot pământul."

Interesant este faptul că francmasonii nu fac de obicei nici o referire la acest moment crucial al istoriei omenirii. În loc de aceasta se face o trecere la alt moment important din istoria construcţiilor:

Templul Regelui Solomon.

Originile societăţilor francmasonice sunt destul de greu de trasat cu siguranţă, cronologia prezentând fluctuaţii semnificative. Totuşi, pentru apariţia francmasoneriei moderne speculative se propune ca dată secolul XVII şi ca loc Scoţia.

Francmasoneria operativă - breslele de zidari constructori de catedrale, aveau o organizare în mare parte secretă, bazată pe un "crez" filosofic comun, cum ar fi cel mai timpuriu care s-a păstrat, datat în jurul anului 1400 numit The Old Charges, o scriere ermetico-moralistă.

Doctrina francmasoneriei se bazează pe o mitologie proprie, fiind legată de Egipt şi Templul lui Solomon.

Templu francmasonic din Santa Cruz

III Regi, Cap. V

1. Şi trimise Hiram, împăratul Tirului, slugile lui către Solomon, pentru că au auzit că pre el au uns întru împărat în locul lui David, tătâne-său, căci iubind era Hiram pre David toate zilele.

2. Şi a trimis Solomon cătră Hiram, zicând:

3. "Tu ştii pre tată-meu, David, că nu putea ca să zidească casa numelui Domnului Dumnezeului meu, de către faţa [3] războaielor ce l-au încunjurat pre el până i-au dat Domnul pre ei sub urmele picioarelor lui.

4. Şi acum au odihnit Domnul Dumnezăul meu mie, pre împrejur nu este hiclean, nu iaste tâmpinare rea.

5. Şi iată, eu zic să zidesc casă numelui Dumnezăului meu, în ce chip au grăit Domnul cătră David, tatăl meu, zicând: "Fiul tău, pre care voi da în locul tău pre scaunul tău, acesta va zidi casa numelui Meu".

6. Şi acum porunceşte şi să-mi taie lemne din Liban. Şi iată, robii mei, împreună cu robii tăi, şi simbria lucrului tău da-voi ţie, după toate câte vei zice; căci tu ştii că nu este la noi ştiind lemne a tăia, precum sidonenii".

7. Şi fu după ce înţelese Hiram cuvintele lui Solomon, se bucură foarte şi zise: "Blagoslovit Dumnezeu astăzi, Care au dat lui David fecior înţelept preste norodul cel mult acesta".

8. Şi au trimis Hiram către Solomon, zicând: "Auzit-am de toate care ai trimis către mine. Eu voi face toată voia ta la lemne de cedru şi de pefcu [4].

9. Robii mei le vor pogorî pre ele de la Liban la mare şi eu le voi pune pre ele plute, din locul care vei trimite către mine; şi le voi scutura pe ele acolo şi tu le vei ridica. Şi vei face voia mea, ca să dai pâine casii mele".

10. Şi era Hiram dând lui Solomon cedri şi pini şi toată voia lui.

11. Şi Solomon a dat lui Hiram 20 000 de cori [5] de grâu şi mahil [6] casei lui şi 20 000 de veth [7] de untdelemn pisat; într-acest chip da Solomon lui Hiram pre an.

12. Şi Domnul au dat înţelepciune lui Solomon, în ce chip au grăit lui. Şi era pace întru mijlocul lui Hiram şi întru mijlocul lui Solomon, şi puseră făgăduinţa întru mijlocul lor.

Reproducem în continuare pasaje din Sfânta Scriptură spre a limpezi aspectele întunecoasei mitologii francmasonice legate de personajul Hiram, asimilat intr-un fel lui Osiris. Dar nimic de acest fel în Cartea sfântă:

Cap. VII

1. Şi a trimis împăratul Solomon la Tir şi au luat pre Hiram de la Tir,

2. Fecior unii femei văduve, şi acesta din felul lui Neftalim, şi tatăl lui, om tirian, meşter de aramă şi plin de meşteşug şi de pricepere şi cunoştinţă a face tot lucrul cu aramă. Şi să duse către împăratul Solomon şi au făcut toate lucrurile.

3. Şi au topit pre cei 2 stâlpi la elamul [8] casii, şi 18 coţi înălţimea stâlpului, şi împrejurul 14 coţi împrejura pre el, şi grosimea stâlpului, de 4 degete săpăturile, şi aşa stâlpul al doilea.

4. Şi doao glăvânţe [9] deasupra au făcut să le dea preste capetele stâlpilor, vărsătură de aramă; de 5 coţi înălţimea unii glăvânţe şi 5 coţi înălţimea glăvânţei a doua.

5. Şi au făcut două mreje, ca să acopere glâvânţa stâlpilor, şi mreajă la o glăvânţă şi mreajă la glâvânţa a doua; şi lucru spânzurat, două rânduri de rodii [10] de aramă mrejite, lucru spânzurat, rând preste rând, şi aşa au făcut la a doua glăvânţă.

6. Şi glăvânţe preste capetele stâlpilor, lucru de crin, după elam, de 4 coţi.

7. Şi polimar [11] preste amândoi stâlpii, şi deasupra coastelor [12] bold [13], şi de rodii 200 de rânduri preste căpeţeaua [14] a doua.

8. Şi s-au pus stâlpii lui elam al Bisericii şi au pus un stâlp şi au numit numele lui Iacum [15] şi au pus stâlpul al doilea şi i-au numit numele lui Voloz [16].

9. Şi preste capetele stâlpilor, lucru de crin; şi să săvârşi lucrul stâlpilor.

Arhitectura Sfântului Templu din Ierusalim a fost preluată de nesfânta masonerie cu simbolistica minţilor căzute ale "fraţilor arhitecţi": "De fiecare parte a uşii se află o coloană goală, din bronz, având un capitol suportând rodii întredeschise. Pe trunchiul coloanei din stânga de la intrare, adică coloana aflată la nord, se găseşte litera J (de la Jakin) pe cea a coloanei din dreapta, sau la miază-zi, se află litera B (de la Boaz). [17]"

Cu timpul masoneria operativă este înlocuită de masoneria speculativă ai cărei membri provin la început din rândurile burgheziei scoţiene şi engleze având ca reprezentanţi pe scoţianul William Schaw (1550-1602) şi pe astrologul britanic Elias Ashmole (1617-1692), iniţiat în anul 1646.

2. VARIANTE. REPREZENTANŢI.

Fiind rodul intrigilor omeneşti, masoneria cunoaşte o serie întreagă de variante, rituri, "acceptate", "regulate" sau tot soiul de dizidente. De aceea, socotim suficient în iconomia lucrării noastre a descrie ca exemplu ritualurile de iniţiere în masoneria suedeză:

GRADUL I Discipolul Sf. Ioan

Acesta este primul grad, care are un ritual de debut, din care fac parte săbii, bastoane şi altele. Viitorul discipol este legat la ochi şi răspunde la unele întrebări. Are loc jurământul de tăcere, iar maestrul de ceremonie spune că acela care încalcă jurământul va fi înfăţişat unui tribunal competent. Discipolul trebuie să răspundă acum la întrebarea: şi maestrul care face iniţierea bate de trei ori într-un compas îndreptat spre inima neofitului.

GRADUL III Maeştrii Sf. Ioan

Localul va fi o capelă mortuară întunecată. În mijlocul camerei se află un coşciug iar pe capacul acestuia se află un cap de mort. Pe altar se află o Biblie, un craniu şi două oase de mort încrucişate. Acum are loc o înmormântare rituală. Cel ce va deveni maestru al Sf. Ioan se întinde în coşciug şi este purtat în sunete de muzică mortuară. Se mai introduce şi o altă noţiune de către maestru: , ceea ce înseamnă , sau cu alte cuvinte . Maestrul spune . O mistrie atârnă de o panglică albastră pe şorţul maestrului Sf. Ioan.

GRADELE IV-V Discipolii sau confraţii Sf. Andrei

.Cel care va fi discipol sau confrate în loja Sf. Andrei este expus acum unei noi incursiuni simbolice pe tărâmul morţii. El merge singur printr-un coridor decorat cu capete de mort şi oase. În final, maestrul îndreaptă pumnalul ritual către ochiul drept al neofitului, apoi către gura acestuia.

GRADUL VI Maeştrii Sf. Andrei

Pe altar se află se află Biblia, o lampă, trei sfeşnice cu trei braţe şi un craniu de mort pe două oase încrucişate. Într-o cameră alăturată, pe podea, se află un coşciug. Discipolul devine aici maestru al Sf. Andrei. I se leagă o panglică la gât şi maestrul deputat spune: .

GRADUL VIII Cavaler Templier

Pentru acela care este numit cavaler templier se deschide o lume mult mai largă, care este necunoscută celor de grade inferioare. Ordinul are o capelă proprie. Pentru ritualul de grad VIII, în camera de pregătire se află o masă cu o Biblie deschisă.

Acolo sade maestrul de ceremonii care deţine un formular cu 9 angajamente pe care aspirantul trebuie să le semneze. În marea sală a capelei, altarul este îmbrăcat în negru. Cosciugul este acoperit cu o pânză neagră cu margine de aur. Pe aceasta este cusută o cruce roşie. Cel ce va deveni Cavaler Templier sau mai complet, se va îmbrăca dinainte în armură de cavaler.

GRADUL IX Gradul Luminii

Pentru ritualul de gradul IX este nevoie de mai multe încăperi: camera de pregătire, camera capitoliului, camera albă şi camera de curăţire. Toţi cavalerii ordinului poartă haine albe şi pumnale.

GRADUL X:1 şi X:2. Gradul Secret

Gradul al zecelea este împărţit în două: unul deschis, cunoscut, X:1, şi altul care, până în prezent este strict secret, X:2, respectiv Legământul intern, care necesită ritualuri de sânge. Ceremonia pentru X:1, cuprinde angajamente şi proceduri simbolice, maestrul de ceremonii bate în altar şi toţi cei de fată pornesc în procesiune către capelă, iar acolo un preot conduce un ritual cu frângerea pâinii.

Înaintea ceremonialului pentru gradul X:2 se aminteşte solicitantului jurământul făcut de acesta încă de la gradul I asupra amestecului de sânge, iar apoi acesta va trebui să-l exercite. Un preot ia cupa ordinului în care se află vin. Înainte, cel care voia să fie primit se tăia la degetul mare de la mâna dreaptă şi picura sânge în cupă. Astăzi, acest lucru se face doar simbolic.

Conform ritualului, preotul ia şi aduce o cupă de cristal cu sânge vechi, al fraţilor deja primiţi, şi lasă doar trei picături să se amestece cu vinul cel roşu din cupa Ordinului. Preotul citeşte ceva din Biblie şi invită pe aspirant să bea din amestecul de vin cu sânge. Apoi bea şi preotul însuşi şi trimite amestecul de vin cu sânge şi celorlalţi confraţi ce se află în jurul altarului.

GRADUL XI Gradul de maestru Templier

Acest grad este de fapt o funcţie care decernează titlul de "Mult Iluminat Frate Cavaler" şi comandor al Crucii roşii. În timpul ceremoniei, cosciugul se află în mijlocul sălii înconjurat de 81 de lumânări aprinse. Maestrul cel mare deschide adunarea, un preot conduce rugăciunea şi cântările de psalmi. Cavalerul care va fi primit în noul grad este adus în sală îmbrăcat în mantie albă, iar ceremonialul are multe similitudini cu hirotonirea de preoţi sau călugărirea din biserica romano-catolică." [18]

3. REPREZENTANŢI

Pe reţeaua internet se pot accesa mai multe documente legate de prezentarea unor figuri marcante ce au făcut sau fac parte din masonerie. Iată un extras de acest gen:

Lista Francmasonilor renumiţi:

PREŞEDINTI S.U.A: George Washington, James Monroe, Andrew Jackson,. Theodore Roosevelt,. Franklin D. Roosevelt, Harry S. Truman, Lyndon B. Johnson, Gerald R. Ford.

LIDERI POLITICI: Winston Churchill, Simon Bolivar,. Benito Juarez, Edward VII, George VI,. Pandit Nehru, Lajos Kossuth,. Giuseppe Mazzini, Eduard Benes,. Regele Hussein al Iordaniei, Yasser Arafat, Francois Mitterand, Helmut Kohl, Gerhard Shroeder, Tony Blair, Yikzak Rabbin, Cecil Rhodes,. Benjamin Franklin,. Rev. Jesse Jackson,. Robert Dole,. Al Gore, Printul Phillip, Zbigniew Brzezinski, Lordul Peter Carrington, Andrew Carnegie, W. Averell Harriman, Henry Kissinger,. Robert McNamara.

ARTIŞTI: W.A. Mozart, Leopold Mozart, Ludwig van Beethoven, Jean Sibelius, Franz Liszt, Josef Haydn,. Richard Wagner,. George Gershwin,. Count Basie, Louise Armstrong, Nat King Cole, Giacomo Meyerbeer,. John Wayne,. Clarke Gable,. Ernest Borgnine, Oliver Hardy,. Walt Disney, Duke Ellington, Douglas Fairbanks, Leonardo da Vinci,. Bob Hope, Harry Houdini, Al Jolson,. Harold C. Lloyd,. Ronald Reagan,. Peter Sellers, William Shakespeare,. Cecil B. DeMille.

MAGNAŢI AI FILMULUI: Jack Warner, Louise B. Mayer (MGM), Darryl F. Zanuck (20th Century Fox)

INDUSTRIE, COMERŢ, FINANŢE: Henry Ford,. Walter P. Chrysler,. Pehr G. Gyllenhammar (Volvo), Percy Barnevik (ABB), André Citroën, Samuel Colt (Colt revolver),. familia Rockefeller, familia Rothschild, King C. Gillette (lame de ras), Charles C. Hilton (Hilton hotels), Sir Thomas Lipton (Tea),. Ransom E. Olds (Oldsmobile), David Sarnoff (părintele televiziunii),. Edgar Bronfman Jr. (Seagram Whiskey), Rich DeVos (Amway), Alan Greenspan (Fed. Reserve), Giovanni Agnelli (FIAT), Peter Wallenberg (SE-Bank Sweden)

AVENTURIERI: Charles A. Lindbergh,. Roald Amundsen, Amiralul Richard Byrd,. Casanova, William "Buffalo Bill" Cody, Davy Crockett,.

FILOSOFI: Johann Wolfgang von Goethe, Gotthold E. Lessing, Voltaire

ASTRONAUŢI: Buzz Aldrin, Neil Armstrong, Leroy Gordon Cooper,. Edgar D. Mitchell,. John Glenn

SCRIITORI: Mark Twain, Sir Walter Scott, Rudyard Kipling, Robert Burns,. Heinrich Heine,. Alexander Puşkin, Sir Arthur Conan Doyle, Jonathan Swift, Oscar Wilde, Jules Verne, H.G. Wells, Robert Burns, Carlo Collodi (Pinocchio), Edward Gibbon,. Rudyard Kipling,. Lewis Wallace (Ben Hur), Alexander Pope

ŞTIINŢĂ: Carl Sagan, Hans C. Orsted, J.J Frk. von Berzelius,. Albert Abraham Michelson (viteza luminii),. C.F.S. Hahnemann (homeopatia),. Alexandre Gustave Eiffel,. Joseph Ignance Guillotin (inventatorul ghilotinei),. Franz Anton Mesmer (hipnotismul), Albert Einstein, A.J. Sax (saxophone)

DIVERSI: Frederic A. Bartholdi (Statuia Libertătii), Daniel Carter Beard (fondatorul Boy Scouts),

EDUCATIE: Leland Stanford (Railroads & Stanford University)

LIDERI RELIGIOŞI: Billy Graham, Rev. Jesse Jackson,. Joseph Smith (fondatorul Mormonilor),. Brigham Young (al doilea lider Mormon),. Aleister Crowley (Satanist), Gerald B. Gardner (Wiccan), Wynn Westcott (Golden Dawn)

ORGANIZAŢII: Jean Henry Dunant (Crucea Roşie), Melvin Jones (Lions Int.), Giuseppe Mazzini (Iluminati Italiei), Albert Pike (Ku Klux Klan)

SERVICII SECRETE: Edgar Hoover. [19]

Lista de mai sus este desigur greu de verificat în totalitate, iar numele sunt înşiruite aleatoric.

Creştinul ortodox nu se va impresiona de răsunătoarele nume de mai sus, ştiind bine că în Împărăţia lui Dumnezeu altele vor fi criteriile şi judecăţile Sale. Iar ceea ce pare a fi realizare şi slavă intru propăşirea şi fericirea omenirii va fi găsit ca trăgând uşor la cântar.

Ceremonie francmasonica de initiere din sec. XVIII

4. POZIŢIA BISERICII. HOTĂRÂRILE BISERICII ORTODOXE PRIVITOARE LA MASONERIE: CIPRU, GRECIA. ROMÂNIA

Nu trebuie să uităm că fenomenul masonic a pătruns şi în spaţiul ortodox. În secolul al XIX-lea Biserica Ortodoxă a reacţionat cu asprime, osândind francmasoneria într-o seamă de documente, dintre care amintim:

AFURISANIA ÎMPOTRIVA MASONERIEI DATĂ DE CĂTRE CIPRIAN, ARHIEPISCOPUL CIPRULUI (1815)

"Prin urmare, spunem că, oricine fiind îmbrăcat în sfintele vesminte cu epitrahil şi omofor, şi un astfel de om vă va bine vesti vouă o altă Evanghelie afară de ceea ce am bine vestit vouă, măcar de ar fi şi Înger din cer, anatema să fie. (Galateni, I, 8-9) [20] Deci, oricâţi se alătură cu grăbire acestei slujbe drăceşti şi nelegiuite a francmasoneriei, şi toţi cei ce ii urmează în mândria şi rătăcirea lor, să fie afurisiţi şi daţi anatemei de către Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

După moarte, ei nu vor avea parte de iertare şi dezlegare. Suspinând şi tremurând, precum Cain, vor fi ei asupra pământului.

(Facere IV, 14) .[21] Pământul se va deschide şi ii va înghiţi ca pe Dathan şi Aviron (Numeri XVI, 31-32) [22]. Urgia lui Dumnezeu va fi asupra capetelor lor, şi partea lor cu Iuda vânzătorul. Îngerul Domnului ii va izgoni cu sabia de foc, şi, până la sfârşitul vieţii lor, nimic nu vor dobândi.

Fie ca lucrările şi meşteşugurile lor să fie blestemate şi să se înece intr-un nor de praf, ca o arie de treierat în miezul verii. Şi toţi cei ce vor stărui în răutatea lor vor avea parte de o atare răsplată.

Dar toţi cei ce vor ieşi din mijlocul lor şi se vor deosebi, şi vor scuipa urâcioasa lor erezie, şi se vor lepăda de blestemata lor mândrie, unii ca aceştia vor primi plata zelotului Fineas; adică vor fi binecuvântaţi şi iertaţi de către Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea singură neamestecată şi nedespărţită, Unul Dumnezeu în fiinţă, şi de către noi, smeriţii Săi slujitori."(Declaraţia lui Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului. Cipru, 2 februarie, 1815)

Francmasonii nu s-au cutremurat de această afurisanie şi au continuat lucrarea lor de aducere a duhului cainit în spaţiul răsăritean ortodox, începând cu anul masonic 1848. Se cunosc acţiunile lor de modernizare a statelor din această zonă, printre care şi România.

Are loc o slăbire tot mai accentuată a duhului tradiţional ortodox, şi înlocuirea lui cu cel secularizat, importat din lojile apusene franceze.

Ceea ce este cel mai grav, este faptul că masonii au pătruns în Biserică, şi nu numai în compartimentul laic: "Iată aici, în cartea fratelui Dan A. Lăzărescu, Românii în francmasoneria universală, pe care a editat-o Centrul Naţional de Studii Francmasonice [23] - da, există şi aşa ceva - aveţi o listă de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române:

- arhimandritul Gherasim de la Mitropolia Moldovei [24], cel care traduce Taina francmasonilor [25] la 1787;

- episcopul Melchisedec Ştefănescu [26], al cărui rol în lupta pentru Unire la 1859 este arhicunoscut, ministru în guvernul Kogălniceanu, apărător al autocefaliei Bisericii Române fată de Patriarhia de la Constantinopol;

- arhiereul Filaret Scriban [27], profesor de teologie la Universitatea din Iaşi, luptător pentru Unire, deputat şi senator în Parlamentul tării;

- episcopul-cărturar Gherasim Clipa [28], care la cumpăna dintre veacurile XVIII şi XIX, strânge în jurul lui o adevărată scoală de călugări cărturari-francmasoni;

- episcopul Amfilohie Hotineanul [29], autor de manuale [30] şcolare;

- mitropoliţii Leon Gheuca [31], Dionisie Lupu [32], Atanasie Stoianescu [33] sau, mai aproape de zilele noastre, Irineu Mihălcescu [34].

Să nu-l uităm şi pe traducătorul Bibliei, părintele-scriitor Gala Galaction [35].

Se spune acelaşi lucru chiar şi despre primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea [36], fost regent în timpul minoratului regelui Mihai." [37]

Dacă pentru francmasoni cei de mai sus reprezintă o legimitate onorabilă, nu acelaşi lucru se întâmplă în cadrul Bisericii.

Secolul XX a dus la o confruntare de mari proporţii şi o creştere a activităţii masoneriei internaţionale. Biserica

Ortodoxă continuă să sufere de pe urma acestei mari încercări.

În anul 1933 a fost rândul Bisericii Greciei să se pronunţe asupra masoneriei:

DECLARAŢIE OFICIALĂ A BISERICII GRECIEI PRIVIND MASONERIA (1933) [38]

Episcopii Bisericii Ortodoxe a Greciei în şedinţa din 12 octombrie 1933, s-au ocupat de studierea şi examinarea societăţii secrete internaţionale - Francmasoneria. Au ascultat cu atenţie expunerea introductivă a Comisiei celor patru episcopi ce au alcătuit-o din însărcinarea primită de la Sfântul Sinod în precedenta sa şedinţă; de asemenea poziţia Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena şi în mod special părerea în această problemă a profesorului Panag Bratsiotis.

De asemenea au luat în considerare informaţiile asupra acestei chestiuni apărute în Grecia sau în străinătate.

"Francmasoneria nu este o societate filantropică sau o scoală filosofică, ci constituie un sistem mistagogic ce aminteşte de vechile credinţe păgâne din care provine şi a căror continuare şi rod este.

Acest lucru nu este numai recunoscut de membrii proeminenţi ai lojelor, ba ei chiar declară acest lucru cu mândrie, afirmând literal: "Francmasoneria reprezintă supravieţuirea credinţelor antice şi poate fi numită păstrătoarea lor"; "Francmasoneria izvorăşte din misterele egiptene"; "umilul atelier al Lojei Masonice nu reprezintă altceva decât peşterile şi întunericul cedrilor Indiei, necunoscutele adâncuri ale Piramidelor, criptele măreţelor temple ale lui Isis; în misterele greceşti ale Masoneriei, mergând pe strălucitoarele drumuri ale înţelepciunii deschise de marii iniţiaţi Prometeu, Dionisos şi Orfeu, se află formularea eternelor legi ale universului!"

Această legătură intre Masonerie şi vechile credinţe idolatre este mărturisită de toate ritualurile ce sunt interpretate în timpul iniţierilor. Ca şi în ritualurile vechilor credinţe idolatre unde viata şi moartea zeului erau imitate, în această repetare imitativă a zeului, iniţiatul murind o dată cu moartea patronului cultului, care întotdeauna era o persoană mitologică personificând Soarele sau natura care moare iarna şi învie primăvara, tot astfel se întâmplă şi în cea de-a treia treaptă a iniţierii în Masonerie, când este repetată moartea lui Hiram - patronul Masoneriei, repetare în care iniţiatul este supus aceloraşi lovituri, cu aceleaşi instrumente şi în aceleaşi zone ale corpului ca şi Hiram.

După cum mărturiseşte un important francmason, Hiram este "ca şi Osiris, ca şi Mithra, ca şi Bachus una din personificările Soarelui." Astfel Masoneria este, cum s-a şi recunoscut, o religie foarte diferită, separată şi străină de credinţa creştină.

Acest lucru este arătat fără nici o îndoială de faptul că ea are propriile-i temple cu altare pe care slujitorii lor le numesc "ateliere ce nu pot avea mai putină istorie şi sfinţenie decât Biserica" şi le caracterizează ca fiind temple ale virtuţii şi înţelepciunii unde Fiinţa Supremă este adorată şi unde este învăţat adevărul.

Îşi are propriile ceremonii religioase, ca ceremonia adoptării - botezul masonic, ceremonia recunoaşterii conjugale - căsătoria masonică, ritualul morţii, consacrarea templului masonic şi altele. Îşi are propriile iniţieri, propriul ceremonial ritual, are ordine ierarhică proprie şi o disciplină bine întemeiată.

Din existenta agapelor masonice, a sărbătoririi solstiţiilor de vară şi de iarnă se poate concluziona că Masoneria este o religie fiziolatră (adorarea naturii). Este adevărat că la prima vedere Francmasoneria se împacă cu oricare altă religie pentru că nu dă nici o importantă religiei căreia iniţiatul ii aparţine.

Acest lucru se explică prin caracterul sincretic pe care îl posedă, chiar acest caracter dovedind că ea îşi are rădăcinile în vechile credinţe idolatre care acceptau spre iniţiere pe adoratorii oricăror alţi zei. Dar ca şi credinţele idolatre, înciuda aparentului caracter de tolerantă şi acceptare a zeilor străini, prin acest caracter sincretic subminează şi treptat zdruncină încrederea în celelalte religii astfel încât Francmasoneria, care încearcă să înglobeze treptat întreaga omenire şi care promite perfecţiunea morală şi cunoaşterea adevărului, astăzi vrea să se ridice în poziţia unei super-religii, privind la celelalte religii (neexceptând creştinismul) ca fiindu-i inferioare.

Astfel induce adepţilor săi ideea că numai în lojele masonice se taie şi se şlefuieşte piatra cea necuprinsă şi neînţeleasă. Şi faptul că numai Francmasoneria creează o fraternitate excluzând orice alte legături (ce sunt considerate de Masonerie ca fiind inferioare, chiar când e vorba de Biserica creştină) dovedind fără tăgadă pretenţiile sale de supra-religie.

Aceasta înseamnă că, prin iniţierea masonică, creştinul ajunge frate cu musulmanul sau cu budistul, în timp ce creştinul neiniţiat în Masonerie devine pentru el un străin. Pe de altă parte, Francmasoneria prin continua exaltare a cunoaşterii şi prin încurajarea liberei cugetări "nepunând nici o stavilă căutării adevărului" (după cum afirmă în Constituţia şi riturile sale), şi chiar mai mult, prin adoptarea aşa-zisei etici naturale se arată a fi în opoziţie totală cu religia creştină.

Creştinismul propovăduieşte credinţa înainte de toate, îngrădind raţiunea omenească cu graniţele trasate de revelaţia dumnezeiască, conducând la sfinţenie prin mijlocirea harului dumnezeiesc. Cu alte cuvinte, Creştinismul fiind o religie a revelaţiei, cu dogmele şi adevărul său, cere mai înainte de toate credinţă şi îşi întemeiază morala pe harul dumnezeiesc; francmasoneria acceptă numai adevărul natural şi aduce adepţilor săi libera cugetare şi investigarea realităţii numai cu ajutorul raţiunii.

Îşi bazează morala numai pe forţele naturale ale omului şi are numai scopuri omeneşti. Incompatibilele contradicţii dintre Creştinism şi Francmasonerie sunt clare. Este firesc faptul că diferite denominaţiuni creştine au luat poziţie împotriva Francmasoneriei.

Nu numai Biserica Catolică, pentru propriile-i motive, a înfierat prin numeroase enciclice papale mişcarea masonică, ci şi comunităţile luterane, metodiste sau presbiteriene au declarat-o ca fiind incompatibilă cu creştinismul. Mai mult ca oricare, Biserica Ortodoxă, păstrând în integralitatea sa tezaurul credinţei creştine, i s-a împotrivit de fiecare dată când chestiunea Francmasoneriei a fost ridicată.

De curând, Comisia Inter-Ortodoxă, întrunită la muntele Athos şi la care au luat parte reprezentanţii tuturor bisericilor autocefale ortodoxe, au caracterizat Masoneria ca fiind "un sistem anticreştin, subversiv".

Adunarea Episcopilor greci în şedinţa mai sus menţionată a ascultat şi a acceptat următoarele concluzii care au fost formulate pe baza cercetărilor şi a discuţiilor de către Prea Sfinţia Sa Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei:

Francmasoneria nu poate fi compatibilă cu creştinismul atâta timp cât ea rămâne o organizaţie secretă acţionând şi propovăduind în ascuns, glorificând raţionalismul. Francmasoneria acceptă în rândurile membrilor săi nu numai creştini ci şi iudei şi musulmani.

Ca urmare, clerului nu-i poate fi permis să facă parte din această organizaţie. Orice cleric care o va face trebuie depus. Este absolut necesar să fie atrasă atenţia acelora care au intrat în Masonerie fără gânduri ascunse şi fără să se fi lămurit ce este într-adevăr Masoneria, să rupă orice legătură cu ea, creştinismul fiind singura religie care învaţă adevărul absolut şi care satisface intru totul nevoile morale şi religioase ale omului.

În unanimitate şi într-un singur glas episcopii Bisericii Greciei au aprobat cele spuse şi declară că toţi fiii credincioşi ai Bisericii trebuie să se ferească de Francmasonerie. Cu nestrămutată credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos întru care avem răscumpărarea, prin sângele Lui şi iertarea păcatelor dupre bogăţia darului Lui, pre care l-a prisosit întru noi, intru toată înţelepciunea şi priceperea (Efeseni I, 7-8 [39]) întru adevărul revelat de El şi propovăduit de Apostoli, nu prin cuvinte înţelepte ci împărtăşindu-ne din Sfintele Taine prin care suntem curăţaţi şi mântuiţi spre viată veşnică, nu trebuie să decădem din harul lui Hristos devenind părtaşi la închinarea păgânească.

Este împotriva firii să aparţii lui Hristos şi în acelaşi timp să cauţi uşurare şi perfecţiune morală înafara Lui. Acestea fiind spuse, toţi cei care au luat parte la iniţierile masonice, de acum trebuie să rupă orice legătură cu lojele şi activităţile masonice, asigurându-se astfel de reînnoirea legăturilor, slăbite de ignorantă, cu Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.

Adunarea Episcopilor Bisericii Greciei aşteaptă cu dragoste acest lucru de la cei iniţiaţi în loje, fiind încredinţată că mulţi dintre ei au primit iniţierea masonică neştiind că prin aceasta ei au trecut la altă religie, ci au făcut-o din ignoranţă crezând că nu au făcut nimic potrivnic credinţei părinţilor lor.

Încredinţându-i dragostei, şi în nici un caz ostilităţii sau adversităţii fiilor credincioşi ai Bisericii, Adunarea Episcopilor îi îndeamnă să i se alăture în rugăciune ca Domnul Iisus Hristos Calea, Adevărul şi Viata să-i lumineze şi să-i întoarcă la adevărul de care prin ignoranţă s-au depărtat.

Stimulaţi de acest context, dar şi de către adevărul de credinţă, sinodalii noştri au ieşit în faţa naţiunii cu o declaraţie de condamnare a masoneriei, şi aceasta deşi capii statului şi Bisericii din acel timp, regele Carol al II-lea şi patriarhul Miron Cristea aveau mari afinităţi cu instituţia în cauză.

B.O.R. ŞI FRANCMASONERIA

Temei Nr. 785/1937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încă din anul 1934.

Sf. Sinod însuşindu-şi concluziile din referat hotărăşte:

I. Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă şi în special pentru următoarele motive:

1. Francmasoneria învaţă pe adepţii ei să renunţe la orice credinţă şi adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu raţiunea lor. Ea propagă astfel necredinţa şi lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulţi intelectuali să şi-i facă membri şi obişnuindu-i pe aceştia să renunţe la credinţa creştină, Francmasoneria ii rupe de la Biserică, şi având în vedere influenta însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de aşteptat ca necredinţa să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În faţa propagandei anticreştine a acestei organizaţii, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.

2. Francmasoneria propagă o concepţie despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume şi ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.

3. Din raţionalismul şi naturalismul său, Francmasoneria deduce în mod consecvent o morala pur laică, un învăţământ laic, reprobând orice principiu moral "heteronom" şi orice educaţie ce rezultă din credinţa religioasă şi din destinaţia omului la o viată spirituală eternă. Materialismul şi oportunismul cel cras în toate acţiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei.

4. În lojile francmasone se adună la un loc evreii şi creştinii şi Francmasoneria susţine că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul şi se înalţă deasupra celorlalţi oameni. Aceasta însemnează că creştinismul nu dă nici un avantaj în ce priveşte cunoaşterea adevărului şi dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai duşmanii de moarte ai lui Hristos să fie consideraţi intr-o situaţie superioară creştinilor din punct de vedere al cunoaşterii adevărurilor celor mai înalte şi al mântuirii.

5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreştine. Chiar dacă unii adepţi nu dau nici o însemnătate acestui cult se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forţă quasi-religioasă. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea să se substitue oricărei alte religii, deci şi creştinismului.

În afară de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are în considerare şi motive de ordin social când întreprinde acţiunea sa contra Francmasoneriei.

6. Francmasoneria este un ferment de continuă şi subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că îşi face din funcţionarii Statului, din ofiţeri, unelte subordonate altei autorităţi pământeşti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Ii face unelte înmâna unor factori neştiuţi încă nici de ei, având să lupte pentru idei şi scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există siguranţă în viaţa Statului şi în ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna şi întunericul. Împotriva jurământului creştinesc pe care acei funcţionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.

7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din naţiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor şi le-a ajutat să-şi dobândească libertatea şi să-şi menţină fiinţa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietăţii spirituale din sânul omenirii.

Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împotriva acestui duşman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale şi al naţiunei, sunt următoarele:

1. O acţiune persistenta publicistică şi orală de demascare a scopurilor şi a activităţii nefaste a acestei organizaţii;

2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, extinsă pe toată ţara va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji.

Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc.

De asemenea, le va refuza prezenta ca membri în corporaţiile bisericeşti.

3. Preoţimea va învăţa poporul ce scopuri urmăreşte acela care e francmason şi-1 va sfătui să se ferească şi să nu dea votul candidaţilor ce aparţin lojilor.

4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporaţiunile bisericeşti şi asociaţiile religioase se va strădui să convingă Guvernul şi Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiinţarea acestei organizaţii oculte. În caz că Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusa o astfel de lege din iniţiativă parlamentară.>

II. Întreg referatul împreună cu concluziile se va tipări în broşură prin Consiliul Central Bisericesc şi se va întrebuinţa ca mijloc de propagandă împotriva francmasoneriei.

Î.P.S. Patriarh prezintă declaraţia făcută în fata Sa, a delegaţilor lojei francmasone naţionale în frunte cu d-l Pangal, prin care aduc la cunoştinţă că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient şi spre a nu se crede că este împotriva culturii sentimentelor monarhice, naţionale şi creştine.

El - d. Pangal - în numele delegaţilor declară că toţi membrii lojelor francmasone naţionale sunt buni fii ai Bisericii Ortodoxe.

Sf. Sinod ia act cu satisfacţie de declaraţia d-lui Ion Pangal şi a celorlalţi conducători ai masoneriei naţionale române, cetită în ziua de 25 Februarie a.c. în faţa Î.P.S. Patriarh Miron, prin care anunţă că aceasta organizaţie se autodizolvă.

Este prin urmare de sine înţeles că hotărârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat şi prin urmare nu mai există.

La orele 13 Î.P.S. Patriarh, ridică şedinţa, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineaţa.

PREŞEDINTE,

(ss) MIRON

Secretar,

(ss) ? GALACTION CRAIOVEANU

RELUAREA OSÂNDIRII MASONERIEI DE CĂTRE BISERICA CIPRULUI (1993)

"Sf. Sinod, în şedinţa sa din 11 febr. 1993, studiind documentul semnat şi depus la acesta de către mai mult de 11000 de credincioşi ortodocşi membri ai pliromei (plenului) Sfintei noastre Biserici a Ciprului, prin care se cerea fixarea poziţiei oficiale a Bisericii Ortodoxe fată de masonerie şi condamnarea acesteia spre luarea la cunoştinţă şi ferire a credincioşilor, comunică cele de mai jos:

Masoneria este o organizaţie în afara Bisericii noastre Ortodoxe, cu o concepţie despre lume care nu duce către principiile credinţei noastre ortodoxe. Prin ceremoniile secrete oficiate în întuneric şi prin modurile de iniţiere a adepţilor ei, cu iniţiatori în cele sfinte (tainele) "preoţi şi arhierei" şi iniţiaţi, se autopropune ca un fel de altă religie. Se prezintă chiar ca o suprareligie şi cultivă sincretismul, adică egalizarea şi amestecarea tuturor religiilor din lume, ceea ce este de neacceptat şi de condamnat pentru adevărul credinţei în Hristos.

Pentru toate acestea masoneria nu a fost niciodată aprobată de Biserică. Aceasta a condamnat în mod repetat şi condamnă organizaţiile secrete de orice natură, mai ales când acestea sunt întreţesute cu ceremonii care au coloratură religioasă.

Hristos este Lumină, Adevăr, Viată, şi adeptul adevărat al lui Hristos trebuie să trăiască şi să lucreze în cadrul acestei lumini şi să evite câte se săvârşesc în întuneric. Pentru aceea, creştinul adevărat, şi nu numai după nume, nu poate să fie membru sau adept al masoneriei.

Principiile într-ajutorării, care sunt prezentate a fi profesate de masoni, există din belşug şi în creştinism. Prin urmare, creştinul care doreşte să practice aceste principii, poate să o facă în cadrul Bisericii şi prin Biserică. Nu este nevoie să se încadreze în organizaţii secrete şi de provenienţă dubioasă.

De altfel, după cum ne spune Apostolul Pavel "ce împreunare are lumina cu întunericul?" (2 Corinteni VI, 14). Domnul nostru Iisus Hristos ne învaţă că "tot cela ce face rele, urăşte Lumina; şi nu vine la Lumină, ca să nu se vădească lucrurile lui. Iar cela ce face adevărul, vine la Lumină; ca să se arate lucrurile lui, că întru Dumnezeu sunt lucrate." (Ioan III, 20-21).

Pentru aceea, sfatul Bisericii către membrii pliromei sale, în ceea ce priveşte situarea lor fată de masonerie, este aceea pe care o arată Apostolul Pavel în Epistola către Efeseni: "nu vă amestecaţi cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos şi mustraţi. iar toate vădindu-se de lumină se arată; că tot ce se arată lumină este."

(Efeseni, V, 11, 13) Rămâneţi deci, ataşaţi în mod statornic la lumina veşnică a lui Hristos şi în cadrul acesteia alcătuiţi-vă viata şi croiţi-vă calea!" [40]

Dacă vom compara cele patru poziţii oficiale şi normative ale Ortodoxiei privitoare la francmasonerie, şi anume, Cipru 1815, Grecia 1933, România 1937 şi din nou Cipru 1993, constatăm, ca un numitor comun, osândirea acestei mişcări.

Totuşi, se poate observa un fel de diminuare a consistentei şi tăriei declaraţiilor respective, şi chiar o tendinţă de treptată secularizare. Tonul duhovnicesc şi bisericesc al primei afurisanii se diminuează pe parcurs, lucru ce trădează un fel de slăbire şi de deplasare a perspectivei către lumea aceasta, lucru ce micşorează eficienta acestor acţiuni".

-==============================