Sunteti de acord cu AMENZI MAI MICI pentru biciclistii care incalca regulile de circulatie? Cititi aici ce modificari legislative se pregatesc

Amenzi biciclistiAmenzile aplicate bicicliștilor de către poliția rutieră ar putea să fie încadrate într-o clasă mai mică de sancțiuni, potrivit unui proiect de lege votat la sfârșitul anului trecut de senatori și care va ajunge la votul decisiv al deputaților, având propunere de adoptare. Astfel, valorile amenzilor primite de către bicicliști vor scădea cu mai mult de jumătate.

O propunere legislativă pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice a trejcut de Senat și trebuie să ajungă în Camera Deputaților (decizională). Proiectul propune amenzi mai mici pentru bicicliștii care încalcă regulile de circulație. Mai exact, proiectul urmărește ca sancțiunile contravenționale aplicate bicicliștilor să fie încadrate a o clasă mai mică – de la clasa III la clasa I, ceea ce înseamnă o scădere a cuantumului amenzilor de la șase-opt puncte la două-trei. Acum, amenzile pentru bicicliști sunt cuprinse între 870 și 1 160 de lei. Dacă proiectul va trece de Camera Deputaților, acestea vor scădea la cuantumuri între 290 și 435 de lei. Inițiatorii acestui proiect de lege motivează că măsura reducerii amenzilor pentru bicicliști “face de multe ori ca încălcări ale legii de către bicicliști să nu fie sancționate, polițiștii fiind descurajați de nivelul exagerat al sancțiunilor să amendeze bicicliștii așa cum ar face, de exemplu, cu pietonii, care sunt încadrați la clasa I, unde amenzile au un nivel rezonabil. Prin urmare, un nivel mai mic al amenzilor ar face ca și bicicliștii care incalcă regulile de circulație să fie sancționați, ducând, astfel, pe termen lung, la însușirea și respectarea prevederilor Codului Rutier”.

Sursa - avocatnet.ro

A.M.