Nu știu de ce, dar suntem bântuiți tot mai des de un concept pe care nu mai este nevoie sa îl demonstram. Este vorba despre secretomania bine camuflată in panza deasa pe care o țesem in jurul unui adevăr. Un adevăr pe care îl negam si in jurul căruia îngropăm anumite informații de interes public.

In mod firesc, toate aceste ascunzișuri, in care plonjam inconștient doar de dragul de a nu afla și alții ce știm noi, nu folosesc nimănui. Informațiile curg, dar intensitatea mesajului transmis diferă. Sunt cetățeni care le descoperă în timp util, alții deloc, în timp ce o alta categorie le primește cu întârziere.

Indiferent în ce domeniu ne câștigăm pâinea, nu cred că un pic de apropiere între oameni ar dăuna cuiva. Mai ales că, din postura de jurnalist, ai datoria sa te zbați pentru obținerea unei informații pe care să o poți oferi publicului larg. Firește, dacă nu ți se trântește ușa sau telefonul in nas pentru că nu ești printre preferații lui X ori Y. Cu atât mai mult, cu cât solidaritatea umană încă funcționează și ne zbatem cu toții să ieșim din vârtejul asta mizerabil in care suntem prizonieri pe termen nelimitat. Un vârtej fără scăpare imediată, dar de unde, din când în când, mai scoatem capul pentru a respira putina normalitate.

Cătălin Păduraru