Ar fi salvat aceasta lege participantii la trafic de la tragedii? CFR OBLIGAT sa monteze BARIERE la trecerile la nivel cu calea ferata
Last Updated on 07/06/2018 by Iulian Gavriluta

Bariere trecere cale ferataAmenzi ce pot ajunge la zeci de mii de euro pentru Compania de cale ferată, CFR SA, dacă nu montează, obligatoriu, bariere la trecerile la nivel cu calea ferată.

 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat zilele trecute un proiect de lege care prevede că trecerile la nivel cu calea ferată ale tuturor drumurilor europene, precum şi ale drumurilor naţionale care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere vor fi prevăzute cu bariere sau semibariere realizate de către administratorul căii ferate. „Trecerile la acelaşi nivel cu calea ferată ale tuturor drumurilor internaţionale „E” (mai corect spus drumuri europene – n.red.), precum şi ale drumurilor naţionale care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere vor fi prevăzute cu bariere sau semibariere realizate de către administratorul căii ferate, cu avizul administratorului drumului şi al poliţiei rutiere”, se arată în acest proiect. Încălcarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 50.000 de lei la 250.000 de lei, aplicată administratorului căii ferate. Un alt articol al proiectului precizează că administratorul căii ferate este obligat să asigure vizibilitatea trecerilor la acelaşi nivel cu calea ferată prin curăţarea vegetaţiei pe o rază de 150 de metri măsurată din intersecţie. Încălcarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 30.000 de lei la 150.000 de lei, aplicată administratorului căii ferate. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, iar el a fost adoptat şi de Senat. În fiecare an au loc între 50 şi 100 de accidente la trecerile la nivel cu calea ferată în urma forțării trecerii de către autovehicule.

Sursa: digi24.ro

A.M.