SE MARESC PENSIILE! Care este procentul si de cand intra in vigoare majorarea?

BaniMinistrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus că pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie, iar legea pensiilor va intra în dezbaterea Parlamentului în luna septembrie.Întrebat, in cursul saptamanii dacă va intra în vigoare de la 1 iulie majorarea pensiilor cu 10%, Teorodovici a susţinut că se va realiza tot ce s-a prevăzut pentru acest an, impactul bugetar al măsurilor anunţate regăsindu-se în bugetul pe 2018.„Absolut, se măresc pensiile cu 10% de la 1 iulie.

Pentru fiecare măsură pe care am avut-o pentru acest an impactul bugetar a fost prevăzut în buget. Tot ce s-a promis pentru acest an se va face”, a susţinut Teodorovici. Legat de legea pensiilor, Teodorovici a spus că în septembrie aceasta va intra în dezbaterea Parlamentului. „Impactul nu va fi unul mic, dar ce conteaza e că am promis în campania electorală (…) În septembrie, proiectul de lege a pensiilor intră în discuţie în Parlament şi ar trebui ca de la 1 ianuarie 2019 să intre în vigoare”, a declarat ministrul Finanţelor.

Sursa- Antena 3

A.M.

Scroll to Top