Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind modificările la Legea salarizării convenite cu sindicatele de care vor beneficia angajaţi din Sănătate şi Educaţie, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. "Astăzi, în şedinţa de Guvern a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă care prevede anumite modificări şi completări ale Legii cadru 153/2017, cunoscută drept Legea salarizării unitare.
Este vorba despre acele modificări agreate cu reprezentanţii sindicatelor şi managerii de spitale, aceste modificări au fost agreate în urma discuţiilor pe care premierul şi miniştrii de resort le-au avut cu reprezentanţii managerilor şi reprezentanţii sindicatelor", a afirmat miercuri Nelu Barbu. El a menţionat că în domeniul sănătăţii actul normativ prevede mai multe clarificări. "În primul rând, vorbim despre introducerea unor corecţii pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie au fost mai mici decât drepturile salariale nete plătite în luna februarie 2018. Aceste corecţii vor acoperi diferenţa şi vor fi actualizate în funcţie de evoluţia drepturilor salariale individuale stabilite, potrivit legislaţiei în vigoare", a spus Nelu Barbu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că, tot în domeniul sănătăţii, OUG stabileşte "scoaterea gărzilor din calculul procentului de 30% pe ordonator de credite în condiţiile în care gărzile reprezintă un element obligatoriu în asigurarea continuităţii asistenţei medicale de urgenţă". "De asemenea, mai prevede acest act normativ, unităţile sanitare de monospecialitate, serviciile judeţene de ambulanţă şi serviciul ambulanţă al municipiului Bucureşti-Ilfov să poată beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază. Practic, se creează posibilitatea prin această modificare a depăşirii procentului stabilit de ordinatorul principal de credite pentru unităţile sanitare de monospecialitate şi serviciile de ambulanţă. De asemenea, stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile de director de îngrijiri, asistent şef serviciu de ambulanţă şi asistent medical şef în funcţie de salariul de bază aferent funcţiei de asistent şef, respectiv asistent medical principal cu studii superioare", a declarat Barbu. El a adăugat că în domeniul educaţiei OUG prevede, între altele, "acordarea indemnizaţiei de hrană şi pentru personalul din cadrul învăţământului superior care a beneficiat de tichete de masă în anul 2017, majorarea gradului I pentru funcţia de contabil-şef din învăţământul preuniversitar şi corelarea nivelului de salarizare pentru funcţia director casa corpului didactic cu cel pentru funcţia de inspector şcolar".
Sursa - gov.ro, stiripesurse.ro
A.M.