Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, în urma activităţilor desfăşurate, au identificat principalul bănuit de comiterea unui furt dintr-o locuinţă, precum şi a unei biciclete, ambele pe raza municipiului Buzău.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în perioada 1 – 2 mai 2018, un bărbat în vârstă de 64 de ani, din localitatea Vidra, ar fi pătruns prin efracție şi escaladare în curtea şi incinta unei locuinţe din Buzău, de unde ar fi sustras produse apicole în valoare de 2.000 de lei.Tot din verificări a reieşit faptul că la data de 10 mai 2018, cel în cauză ar fi sustras şi o bicicletă, profitând de faptul că aceasta fusese lăsată de proprietar în faţa imobilului, neasigurată. Fapta nu a fost sesizată anterior Poliţiei, bicicleta fiind recuperată şi predată persoanei vătămate, o buzoiancă în vârstă de 48 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a bănuitului.
Ecaterina STROESCU