Participarea Romaniei la razboi s-a dovedit realmente o aventura. Spiritul de responsabilitate care era asteptat din partea elitelor noastre politice nu numai ca nu s-a situat la parametrii optimi, mai mult acesta a lipsit cu prisosinta. O serie de erori in gestionarea operatiunilor militare cat si inconstienta de a duce in razboi o tara total nepregatita a fost in masura sa duca in cele din urma la dezastrul final.

Faptul cel mai grav a fost acela ca nimeni nu si-a asumat raspunderea nici in focul evenimentelor si nici dupa razboi. Nimeni nu a platit pentru acest dezastru si drept urmare societatea a purtat cu sine pe mai departe frustrarile acumulate pe timpul razboiului.

         Unul dintre factorii majori care a contribuit la pierderea Campaniei din 1916 a constat în lipsa de prevedere a factorilor de decizie politico-militara cu privind amenajarea genistica a teritoriului. Anii de neutralitate nu au fost deloc fructificati in mod corespunzator. Spre exemplu , pe aliniamentul frontierei cu Austro-Ungaria nu s-au executat nici un fel de lucrări de amenajare genistica. Nu aveam nici macar o cazemata, o pozitie de tragere pentru focul artilerie, un minim raion de aparare amenajat genistic. Asa cum nu eram pregatiti la momentul 1914 , tot astfel ne aflam si in 1916. A constituit o incalculabila eroare angajarea tarii intr-un asemenea razboi,un razboi care presupunea o baza industriala, existenta unei industrii de razboi functionala, capabilă sa-i asigure cel puţin strictul necesar la acel moment. Cu toate acestea aveam inconstienta de a crede in faptul ca eram apti pentru o participare efectiva la razboi. In istorie insa nu exista „ daca ”! Faptele sunt asa cum sunt si nimic mai mult.

       Daca privim lucrurile in substanta lor principalul factor care a a generat dezastrul national din aceasta campanie, a constat, in existenta, la toate nivelele societatii romanesti, a unor minusuri in ceea ce privea resursa umana cu rol decizional. Pe fondul unei acceptari si mai mult , a unei intelegeri tacite , coruptia, deturnarea de fonduri, delapidarea, promovarea pe criterii de nepotism, contrabanda, a contribuit din plin la dezastrul din 1916. Unii au sacrificat aproape totul iar pentru altii acest dezastru a fost o mina de aur care a dus la aparitia unei autentice mafii a imbogatitilor de razboi. Referindu-se la această stare de lucruri, contemporan cu evenimentele, Octavian Goga scria: „Ţara condusă de secaturi, tara minora, cazuta rusinos la examenul de capacitate in fata Europei. Aici ne-au adus politicieni ordinari, hoti improvizati în moralisti, ministri care s-au vandut o viata întreaga, deputati contrabandisti. Nu ne prabusim nici de numarul dusmanilor, nici de armamentul lui, boala o avem in suflet e o epidemie de meningita morala. Cu conducatori simpli hoti la drumul mare trebuie sa ajungem la marginea prapastiei.“

         Punctul culminant al dezastrului din 1916 a fost atins in momentul in care populatia civila parasea Capitala moment descris in mod sugestiv de catre I.G Duca „Barbati, femei, copii, bolnavi și batrani umblau în ploaie, pe vant, pe ninsoare. Unii nu mai puteau înainta si cadeau sleiti de puteri si lihniti de foame de-a lungul drumurilor. Altii mureau in santuri si trupurile lor descompuse erau lasate prada corbilor. In departare se auzeau focurile inamicului, copiii tipau, femeile plangeau, oamenii racneau, ploaia nu mai inceta, gerul se întetea, intr-o parte un sat era bombardat, intr-alta se vedeau flacari de incendiu”.

         Tifosul exantematic este responsabil de cea mai mare catastrofa epidemica din Romania. In Primul Razboi Mondial, la sfarsitul anului 1916, armata romana este nevoita sa se retraga in Moldova (cu 20.000 de raniti si bolnavi), fiind urmata de 1,5 milioane de refugiati. Lipsa locuintelor, a hranei, a medicamentelor si a apei potabile, favorizeaza declansarea epidemiei de tifos si a febrei recurente. Situatia din transee era dezastruoasa si greu de reprezentat pentru noi cei de astazi care un am trecut prin exxperienta razboiului.Transeele romanesti din iarna anului 1916-1917 sunt in mod sugestiv descrise de catre generalul de divizie Alexandru Averescu :“Istoria ne-a uitat acolo in transee, departe de casa, departe de acasa.Atunci cand trupul este inghetat, doar sufletul ii da speranta, doar amintirile. Nume pe cruci a caror numar nu le stie nimeni.Am plecat atatia si nu s-a mai intors niciunul.Cand au murit ai nostri , am murit si noi cu adevarat, ne-a murit amintirea, ni s-a stins povestea, acum suntem doar litere tocite undeva departe si uneori, imagini sterse si patate de vreme , suntem un Gheorghe, un Ion, un Vasile, un tata, un fiu, un frate , suntem pamant , din noi rasare iarba si peste noi se topeste zapada si in orice sant si orice groapa ne-a ascuns moartea,doar amintirea voastra ne invie ,caci sufletul inseamna acasa” ( Alexandru Averescu – Notite zilnice de razboiu)

         Uitarea este una dintre marile scaderi pe care o duce cu sine prin istorie poporul roman. Razboiul se finalizase insa nimeni nu a avut curajul sa faca un rechizitoriu drastic al guvernarii liberale bratieniste din vremea razboiului si sa stabileasca ierarhia raspunderilor. Nimeni nu a cerut retelei mafiote a imbogatitilor de razboi sa certifice modul in care si-au facut imperiile financiare si sa raspunda pentru modalitatile frauduloase prin care au ridicat aceste imperii. Se stie faptul ca marile escrocherii nu se fac decat in complicitate si ca cercul suspectilor este larg si extrem de incalcit. Interesele acestor noi imbogatiti si ale politicienilor care le-au fost complici au facut ca dosarul fraudelor si al coruptiei sa ramana inchis fara putinta de recurs. Aceasta sa fie doar o imagine a trecutului ? Sa fie oare-adevarat? Sa fie o Romanie care nu isi mai revine ? Bine ati venit in Romania. Este tara cu neajunsuri eterne si se simte bine in pielea ei.

Adrian Constantin