Portret provincial pe 1926 ( I ) - Stop cadru - 1926. Iată cum arăta imaginea oraşului Buzău: „Străzile pavate cu bolovani de rîu sunt mai proaste ca în Hîrşova sau Medgidia. În vreme de ploaie, lipsa nu de canalizare, dar de simplă scurgere a străzilor, inundă casele împotmolite, străzile şi oraşul iau aspectul unei comune rurale(…). Buzăul are aspect de oraş în timpul zilei, cînd se lasă seara ai impresia că intri în iad.”

(„Vocea Buzăului”, 10 mai 1926)

Portret provincial pe 1926 ( II )

În ziua întîia a Facerii, Dumnezeu a zis „să fie Lumină”. Doar lumina zilei. Electricitatea a lăsat-o la bunul simţ al celor care conduc popoarele spre progresul civilizaţiei.

„Întunericul ce stăpîneşte acest oraş (Buzăul-s.n.) în timpul nopţii, felinarele cu gaz şi cu lămpi de opt linii aşezate chiar pe strada ce duce de la gară în centrul oraşului, sunt semnele caracteristice Buzăului, pentru că Fălticenii, Tecuciul, Rîmnicul Sărat (…) sunt de mult luminate cu electricitate. Într-un cuvînt, oraşul nu are lumină, n-are străzi pavate sau măcar întreţinute, oraşul n-are baie şi nimic din ceea ce progresul a înzestrat de mult alte oraşe.”

(„Vocea Buzăului”, 10 mai 1926)

Pentru ce o „Societate a Respectului Străzii” ?

(Advocat C. Baciu)

Ne-am întreba poate şi astăzi cum arăta imaginea spaţiului public în Buzăul interbelic al anilor ’30. Prin pana acidă a domniei sale, Advocat C. Baciu, aflăm următoarea stare de fapt: „În plin centru, mahalale, străzile Marghiloman, Mihai Bravu şi Transilvaniei, se pot vedea în plină stradă, aruncate de către cetăţeni cu pretenţii, câini şi pisici moarte, bălegar, gunoi şi tot ceea ce poate infecta mai puturos aerul şi sănătatea. Străzile au devenit depozitul murdăriilor particulare. În centru s-au pus coşuri de gunoi, dar găseşti în ele câte un pietroi, iar în Gară, cetăţenii, în loc să scuipe în scuipători, o fac pe jos. Cetăţenii nu sunt educaţi. Să se aplice sancţiuni pentru a aduce respectul străzii. Bicicliştii sunt pe trotuar şi obligă pe pietoni să intre pe stradă. Femeia de trotuar a monopolizat spaţiul din faţa Tribunalului. Apoi Crângul este oare destinat refugiului omului condamnat la putoare?”

Ilustrul tribun al igienei şi al ordinii publice pretinde disperat înfiinţarea unei „Societăţi a Respectului Străzii” şi crearea de gărzi publice.

(„Vocea Buzăului”, an IX, nr. 32/12 august 1933)

Jos mîinile infecte!

Buzău, 1928. Promisiunea unui oraş edilitar rămînea un vis al viitorului. Presa locală îşi tot presăra coloanele sale cu avertismente despre jalnica stare a urbei, dar cu ce folos?! Oraşul trăia patriarhal între smîrcuri de clisă şi întuneric. Nu tu canalizare, nu tu electricitate, străzi pavate sau baie publică! O explicaţie tot trebuia să fie, nu? Ori că nu s-au priceput domnii politicieni aflaţi pe scaunul puterii locale, ori că au avut draci pe ei, oraşul arăta cum arăta. În schimb, de îngrăşat se îngrăşau, iar matrapazlîcuri, gîrlă! Presa, ca vîrf de lance al opiniei publice, atacă:

„Jos cu mîinile voastre mîzgălite de afaceri necurate! Voi nu sunteţi consilierii noştri aleşi. Voturile voastre le datoraţi şefilor voştri, Voinea Raicovici, Daicu şi Picioruş. Voinţa noastră, a cetăţenilor, a fost înfrîntă, iar voi, prin teroare, v-aţi urcat în fotoliile primăriei şi acolo vă tolăniţi puturoşenia şi ignoranţa voastră, spre scîrba şi ruşinea întregului oraş. Nu puneţi labele voastre murdare pe bustul lui Nicu Constantinescu. Să nu vă atingeţi!”

(„Vocea Buzăului”, 26 februarie 1928)

Şi pe bună dreptate. Cît Nicu Constantinescu a fost primar al urbei, deţinînd cinci mandate cu scurte întreruperi, între 1883 şi 1905, a lăsat localităţii transformări vizibile. Urmaşii săi nu doar că nu au întreţinut cele făcute, dar nu au realizat nimic. Abia din anul 1933, prin venirea primarului Stan Săraru, activitatea edilitară locală a primit un impuls, dar şi acesta fără urmări în timp. In postcomunism a început „Marea debandadă” dublată de „Marea crăpelniţă”

Adrian Constantin