Mulţimea ctitoriilor din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea aparţin fie unor reprezentanţi ai elitei boiereşti mai vechi, fie unor boieri ridicaţi în funcţii. Elita era înrudită cu cei cărora istoricul Răzvan Theodorescu le atribuia apelativul de „homines novi“, boieri fără ascendenţe prea vechi, dar ridicaţi la mărire de către nişte suverani ce căutau ei înşişi să-şi găsească filiaţii cu vechile dinastii ale principatului.

Boierii ridicaţi în funcţii mai târziu acced la putere şi sunt prezenţi în anturajul puterii domneşti. Prin impicarea lor în plan cultural, voiau a se legitima, să îşi ocupe în mod incontestabil locul lor în Cetate, trădând, pe undeva,şi un complex de inferioritate, suplinit cumva în plan arhitectural şi, nu de puţine ori, cu o vădită opulenţă. Un caz tipic este cel al familiei Brâncovenilor şi nu numai. Toate ctitoriile adăpostesc tablourile votive ale ctitorilor, fiind expresia orgoliului unor familii boiereşti şi dorind să comunice posterităţii mărirea la care au ajuns şi, poate chiar mai mult decât atât, o vanitoasă dorinţă de a-şi asigura neuitarea şi de a fixa, în lupta cu timpul, amprenta clanului pe axa istoriei.

Printre ctitoriile de marcă se detaşează net amprenta ctitoriilor care aparţin stilului arhitectural brâncovenesc. Vom menţiona mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, din cadrul Complexului brâncovenesc de la Râmnicu Sărat, ridicată de către Brâncoveanu, alături de o ruda a sa, un prestigios reprezentant al familiei Cantacuzinilor, spătarul Mihail Cantacuzino. Demnă de reţinut este şi pivniţa brâncovenească de la Izvorul Dulce (Merei), din judeţul Buzău, aflată, se pare, cândva, pe unul dintre fiefurile viticole ale suveranului care îşi continua nestingherit vechile deprinderi negustoreşti din vremea când era doar un mare boier în Divanul Ţării Româneşti. Din păcate, evocata pivniţă de final de secol al XVII-lea se află la ora actuală în stare de colaps, fără a fi măcar pe lista monumentelor istorice protejate. Nu trebuie uitat că în acelaşi Complex brâncovenesc de la Râmnicu Sărat se află şi o Casă Domnească pe latura de Vest, alături de biserică, ambele fiind străjuite de o incintă fortificată, aflată în ruină. Casa Domnească brâncovenească, deşi are dimensiuni modeste şi nu prezintă o mare complexitate arhitectonică, poate fi adaugată celorlalte palate brâncoveneşti, precum cele prestigioase de la Mogoşoaia, Potlogi sau cea de la Brebu, începută de către Matei Basarab şi finalizată de către Constantin Brâncoveanu. Amprenta stilului arhitectural brâncovenesc a incitat şi spiritul de imitaţie al elitei boiereşti locale. Acest stil arhitectural poate fi uşor reperat la Berca (jud. Buzău), unde un reprezentant al boierilor locali Cândeşti, Mihalcea Cândescu, şi jupâneasa sa Alexandrina, din neamul Cantacuzinilor, ridicau un lăcaş de cult, folosind aceiaşi meşteri care au lucrat la ctitoria brâncovenească de la Râmnicu Sărat. Tot din neamul Cândeştilor sunt şi cei care ridică mănăstirea de la Bradu, pe care un Radu Cândescu o fortifică în secolul al XVII-lea şi tot aici Brâncoveanu ridică, în primii ani ai secolului următor, o modestă Casă Domnescă. Boierii Cândeşti au reprezentat un clan boieresc de prestigiu în spaţiul medieval buzoian din veacul al XVII-lea, dotat cu potenţial economic şi influent în cadrul elitei principatului muntenesc, având mari domenii în zona Cândeştilor, Josenilor, Tisăului, Pătârlagele şi Berca. Sunt boieri care se orientează cu abilitate pentru a accede pe scara socială, iniţiind legături matrimoniale cu mari familii, aflate în diverse perioade în staful puterii centrale, precum cea a a Buzeştilor, a Cantacuzinilor şi apoi a Văcăreştilor.

Acelaşi stil arhitectural brâncovenesc prezent în ctitoria Cândeştilor de la Berca îl găsim la fel de evident şi la fosta mănăstire din Bordeşti (jud. Vrancea), ridicată de către Mănăilă Căpitan de Buzău, un apropiat al Brâncoveanului, unde, în pictura interioară a lăcaşului de cult, poate fi recunoscută amprenta artistică a lui Pârvu Mutu Zugravul, cel care a realizat şi picturile din bisericile de la Râmnicu Sărat şi Berca.

Adrian Constantin