Conspiratia politica a fariseilor si a saducheilor impotriva Lui Hristos a generat un sir de ilegalitati ce au culminat cu rastignirea Celui care a marcat ireversibil istoria umanitatii. Capeteniile religioase ale iudeilor au incalcat toate procedurile prevazute de legea ebraica in cazul acuzatilor. La randu‑i, guvernatorul roman Pontiu Pilat le‑a dat satisfactie acestora, tot din ratiuni politice, desi, potrivit principiilor dreptului roman, Iisus nu se facea vinovat de nimic.
De peste doua mii de ani, umanitatea sta cu fata spre o palma de pamant din Orientul Mijlociu, numita Palestina. Cele trei mari religii monoteiste – iudaismul, crestinismul si islamul – revendica Ierusalimul drept centru al propriei spiritualitati. O dovada a originii lor comune, dar si o sursa de interminabile dezbinari si conflicte.
Niciuna dintre religiile amintite nu neaga existenta istorica a unui „fiu de tamplar“ din Nazaret care a produs cea mai mare revolutie din istoria lumii – iar unii spun ca singura. Iudeii ii spuneau Rabi, adica Invatator, crestinii L-au descoperit ca Fiu al Lui Dumnezeu, iar musulmanii il numesc si astazi Profet.
Sfarsitul tragic – din perspectiva omeneasca – al Lui Iisus Hristos preocupa si astazi numerosi teologi, pictori, literati si, nu in ultimul rand, juristi. S-a facut sau nu vinovat de ceva? A incalcat vreo lege sau cutuma a acelor vremuri ori a fost arestat, torturat si osandit in dispretul reglementarilor romane si iudaice? Iata doar doua intrebari care nasc si acum aprigi dispute.
Paradoxal, Iisus Nazarineanul a fost arestat noaptea de o multime de oameni inarmati, ostasi si reprezentanti ai fariseilor (membri ai unei grupari politico-religioase aristocratice), in gradina Ghetsimani din partea de rasarit a Ierusalimului. In schimb, legea ebraica prevedea ca, exceptand flagrantele, actiunile de acest gen trebuie sa se desfasoare ziua pentru ca „nimic sa nu se petreaca in ascuns“.
In plus, la arestare, existenta mandatului legal era conditia de baza, fapt ce a fost trecut cu vederea in cazul Lui Iisus. Procedura a avut caracteristicile unei conspiratii politice. Istoriografii au consemnat faptul ca probabilitatea ca Iuda Iscarioteanul sa fi fost dezamagit de Hristos in sperantele sale patriotice este foarte mare. Iuda, asemenea multora dintre conationalii sai, asteptau un Mesia razbunator, care sa lupte cu arma in mana impotriva romanilor, nicidecum sa propovaduiasca pacea si iubirea aproapelui.
Incalcarea procedurilor
Sfantul Evanghelist Ioan subliniaza faptul ca, dupa arestare, Iisus a fost condus mai intai in casa lui Ana, socrul lui Caiafa, care pierduse de cincisprezece ani scaunul de presedinte al Sinedriului iudaic, dar care se bucura inca de o mare putere si influenta.
Dupa indepartarea lui Ana din postul de mare preot al iudeilor, el reuseste sa transmita aceasta functie fiului sau, Eleazar, si apoi ginerelui sau, Caiafa. In vremea aceea, Sinedriul era tribunalul suprem si forul care reglementa si conducea treburile civile si religioase ale iudeilor.
Convocarea primului Sinedriu a avut loc noaptea, fapt ce contravine legislatiei timpului. Ceea ce astazi am denumi „cercetare prealabila“ s-a desfasurat acasa la Ana, dupa cum am aratat. Interogatoriul luat de Ana, fost mare preot, nu a avut un caracter oficial, iar intentia sa de a nu se angaja in vreun fel in judecata este evidenta. Asta, cu atat mai mult cu cat nu-i revenea nicio obligatie din punct de vedere legal.
Marturia Sfantului Evanghelist Ioan (18:24) este relevanta in privinta abuzurilor savarsite in aceasta etapa a procesului – „Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa“. Convocarea celui de-al doilea Sinedriu a constituit o noua incalcare a Torei (legea ebraica), aceasta stipuland un anume interval de timp intre prima si a doua audiere a acuzatului, precum si pentru luarea unei decizii – „o zi solara intreaga“.
La aceasta intrunire, Sinedriul voteaza condamnarea la moarte a Lui Iisus si hotaraste modalitatea obtinerii ratificarii ei de catre Pontiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeei (26 – 36 d. Hr.). Judecarea a avut loc tot noaptea, desi legea ebraica dispunea ca acuzatul de fapte susceptibile de pedeapsa cu moartea sa fie judecat ziua si in public.
Supliciile – strict interzise
Dincolo de faptul ca reunirea Sinedriului nu putea avea loc in perioada Pesahului (celebrarea eliberarii israelitilor din robia egipteana), membrii acestui organism aveau misiunea de a proteja acuzatul, acordandu-i prezumtia de nevinovatie. In niciun caz, membrii Sinedriului nu aveau voie sa loveasca un acuzat – „L-au legat la ochi, Il loveau peste fata si-L intrebau, zicand:«Proroceste, cine Te-a lovit?» Si rosteau impotriva Lui multe alte batjocuri“ (Luca 22:64).
In plus, Tora specifica faptul ca nu era posibila condamnarea la moarte pentru un pacat capital decat daca avea ca fundament declaratiile similare a cel putin doi martori. In cazul lui Iisus, afirmatiile martorilor nu au concordat. De asemenea, Talmudul prevedea explicit ca acuzatul avea dreptul sa beneficieze de un aparator. Daca nu isi putea plati unul, era numit un aparator din oficiu, care ar fi urmat sa actioneze in interesul lui. Iisus nu a beneficiat nici de aceasta dispozitie legala.
Spalarea mainilor si dreptul roman
Regele Irod Antipa (n. 4 i.Hr.-d. 39 d. Hr.), tetrarh al unei parti din fostul regat herodian (Galileea si Pereia), nu si-a asumat responsabilitatea judecarii lui Iisus la Ierusalim, unde se gasea cu ocazia celebrarii Pesahului. Irod L-a retrimis pe Iisus lui Pontiu Pilat, care se pronuntase deja in privinta Nazarineanului.
Baza sistemului judiciar il exonera pe Hristos de orice raspundere de natura penala, motiv pentru care Pontiu Pilat a decis sa nu‑si asume cauza. „Juris praecepta sunt haec:honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere“ (Principiile dreptului sunt acestea:a trai in mod onest, a nu vatama pe altul, a da fiecaruia ce i se cuvine), instituia Ulpian drept reguli universal valabile, reguli ce nu fusesera incalcate de „fiul tamplarului“ din Nazaret.
Guvernatorul roman al Iudeei, desi nu i-a gasit nicio vina Lui Iisus, la strigatele multimii „Rastigneste-L, rastigneste-L!“, s-a spalat pe maini inaintea iudeilor, zicand:„Eu sunt nevinovat de sangele Neprihanitului acestuia. Treaba voastra!“ (Matei 27:24‑25). „Ibnis in crucem!“ („Rastigniti‑L!“) au fost cuvintele lui Pilat, care au pecetluit condamnarea planuita de Sinedriu. In orice caz, crucificarea, o pedeapsa eminamente romana, era aplicata numai celor gasiti vinovati de furt, tradare, viol sau batjocorirea imparatului.
Or, pedeapsa prevazuta pentru blasfemie – acuzatia oficiala adusa Lui Iisus Hristos – era uciderea in bataie cu pietre.
Urmare a acestor neconcordante si ilegalitati, Iisus Hristos a murit tocmai in ziua si la ora cand evreii injunghiau mielul pascal, in amintirea dezrobirii poporului lor si a calauzirii lui Moise spre Tara Sfanta.
Surse: Historia, Adevarul