În Tokyo, Japonia, s-a deschis primul restaurant unde poți mânca fără nicio problemă, carne de om. Acesta a fost inaugurat de curând și se bucură de mulți clienți zilnic. Conform Steemit, Restaurantul se numește: „The Resoto ototo no shoku ryohin”, care înseamnă în română „Frate Comestibil”. Aceștia oferă o largă gamă de preparate, iar prețurile platourilor variază între 100 respectiv peste 1000 de euro.
Cel mai scump preparat din carne de om costă 1200 de dolari. Primul client care a avut ocazia de a se înfrupta din preparatele umane, a fost un argentinian care s-a declarat mulțumit de gustul mâncării. „Avea gust de carne de porc, în acest restaurant, ei gătesc carnea de om cu multe condimente, așa că nu se simte un gust diferit”, a declarat acesta. În 2014, în Japonia, a fost semnată o lege prin care oamenii au dreptul să consume carne de om, dacă desigur respectă toate normele sanitare. Întrebarea pe care toată lumea și-o pune este „De unde își procură carnea acest restaurant?”, iar răspunsul este simplu. Înainte de a deceda, persoanele semnează un contract prin care își vând corpurile restaurantului pentru o sumă de 35 de mii de euro, bani care vor ajunge la familiile acestora. Numai persoanele cre mor tinere pot semna acest acord și care respectă anumite condiții de sănătate, deoarece carnea lor trebuie să fie comestibilă.
SURSA: COCOON.RO