Dupa ce presedintele Statelor Unite ale Americii, Donasld Trump, a renuntat sa mai sprijine acordul de la Paris referitor la schimbările climatice (acord la care s-a ajuns la 12 decembrie 2015) adevarul referitor la fenomenul “incalzirii globale” a inceput sa razbata in presa internationala. Multi cercetatori, dar nu numai ei, “s-au prins” ca, de fapt, ne confruntam cu o racire globala, ca precursoare a unei mini ere glaciare, asa cu a mai fost si in perioada cuprinsa intre secolul al XIV-lea si jumătatea secolului al XIX-lea.

In Romania, insa, lucrurile au ramas asa cum le stim: in fiecare zi, compatriotii nostri sunt asaltati de stiri referitoare la incalzirea globala, fie ca ele au sau nu legatura cu realitatea inconjuratoare. Vorbim de “re-desertificarea” Olteniei, fara a tine seama ca pamanturile respective au fost transformate din dune de nisip in ogoare reoditoare prin munca oamenilor si cu ajutorul banilor imprimutati de la Banca Mondiala, cu numai 50 de ani in urma. Mai vorbim de posibilitatea ca, in viitorul nu prea indepartat, chiar “granarul tarii” – Baraganul – sa devina o vasta zona de desert. Si, astea, datorita “incalzirii globale”, nu faptului ca au disparut padurile care, acum cateva sute de ani cresteau aici. Pădurea Spătaru, aflată pe raza comunei Costesti, din judetul Buzău, cândva parte din Codrii Vlăsiei, este o marturie vie a acestor paduri, dar si ea este pe cale de a fi defrisata de actualii proprietari, dornici de banoase afaceri imobiliare.

Mai mult, fiecare puseu meteorologic inregistrat in Romania, orice anomalie in ceea ce priveste vremea ploioasa sau insorita, prea calda sau prea rece, are drept cauza “incalzirea globala”, daca e sa ne luam dupa comentariile facute de jurnalistii grabiti sa mai “bifeze” un articol or un comentariu de radio sau tv. Majoritatea “formatorilor de opinie” din Romania par a fi incapabili sa gandeasca singuri cum sta treaba, sau, pur si simplu, nu au cunostintele necesare pentru a intelege fenomenele

Intr-un articol publicat recent pe pagina de internet a veteranilor armatei americane - https://www.veteranstoday.com/ - sunt formulate o serie de intrebari menite a-l face pe cititor sa-si raspunda singur daca avem in fata un viitor mai cald sau mai rece decat prezentul. “Este cea mai mare si cea mai scumpă farsă stiintifica din istorie si este timpul să fie combatuta. Numai democratiile occidentale pun pret pe acest nonsens - guvernele chinez si german stiu foarte bine că emisiile de CO2 ale omului nu afectează în mod semnificativ clima. Decarbonizarea economiilor noastre, totusi, ne afectează în mod semnificativ prosperitatea si numarul locurilor de muncă”, spune jurnalistul de peste ocean in debutul articolului sau.

Ipoteza antropologică a încălzirii globale a fost cea mai de succes campanie de propagandă din istorie. Ea a fost lansata de chimist suedez numit Svante Arrhenius (1859-1927) si a fost atât de interesanta că “beneficiarii” ei i-au dat si un premiu Nobel, chiar daca lucrurile stau cu totul si cu totul altfel decat a prezis el.

ONU a distorsionat temperaturile si citirile referitoare la nivelul marii de ani de zile. Ceea ce vi se spune nu este ceea ce văd termometrele. Pentru a potrivi datele in ipoteza “incalzirii globale” (oamenii de stiintă serios ar proceda invers), ONU a “masluit cartile”, numind asta “ajustarea datelor”, desi este clar o frauda.

E drept, insa, ca unele dintre datele de temperatura trebuie să fie ajustate, dar in jos: pe măsură ce dimensiunea oraselor s-a extins, statiile meteorologice care colecteaza datele au fost înconjurate de tot mai multe zone incalzite de oameni. Orasele – o vedem zilnic in buletinele meteo - pot fi mai calde decat mediul rural (mai apropiat de cel natural) cu 1,5 grade Celsius. Astfel, o mare parte din ceea ce măsoară ONU este cresterea urbanizării, nu cresterea temperaturii globale. Mai mult, nici datele referitoare la nivelul de CO2 nu par a fi in regula, din moment ce principala sursa a ONU o constituie statia din arhipelagul Hawaii, loc unde sunt mai multi vulcani activi. Acestia, cu certitudine, emit si CO2, alterand masuratorile. In plus, monitorizarea nivelului marii este o chestiune relativa, din moment ce placile tectonice se misca permanent, “catarandu-se” una peste alta. De aici rezulta ca se monitorizeaza nu nivelul marii, ci extinderea (ridicarea/coborarea) uscatului.

Sustinătorii “incalzirii globale”, aflati de cele mai multe ori in functii importante din politica ori din mass-media, au obiceiul de a nu se baza pe argumente stiintifice, luand drept baza doar aceste masuratori. “Daca anumite rezultate nu sint conforme cu teoria, ele trebuie ignorate” (Legile lui Murhpy referitoare la cercetare si proiectare), pare a fi dictonul pe care il urmeaza acesti sustinatori ai “incalzirii globale”. Astfel, principalele probleme pe care ar trebui sa le ia in considerare sustinatorii “incalzirii globale” sunt:

- CO2 urmărește cresterea temperaturii, nu invers, insa cu un decalaj de aproximativ 750 de ani. Prin urmare, nivelurile actuale de CO2 corespund perioadei calde medievale, cea care a precedat “nica glaciatiune” dintre secolele al XIV-lea si al XIX-lea.

- CO2 este gazul din atmosfera responsabil pentru aproximativ doar 5 procente din efectul de seră.

- Omenirea este responsabilă pentru aproximativ 3,3 la suta din emisiile de CO2.

- Ciclurile recente de încălzire si răcire a Pamantului urmeaza activitatea solară, adică debitul energiei emise de Soare este cel mai important factor care afectează clima.

Omeniriea este, in concluzie, responsabila pentru 3.3% inmultit cu 5% din efectul de sera, ceea ce inseamna 0,00165 din totalul fenomenului. Unii spun ca energia suplimentara captata de Pamant in acest fel ar fi suficienta pentru fierbe un ceainic cu apă. Vaporii si picăturile de apa sunt cei mai mari contribuitori la efectul de seră, dar, ca si CO2, ei sunt esentiali pentru viata de pe Pământ.

Nimeni dintre adeptii “incalzirii globale” nu pare a lua in considerare modul in care s-ar dezvolta ipoteza pe care o sustin. Daca atmosfera s-ar incalzi, atunci viteza vanturilor ar creste, ca urmare a diferentelor mai mari de temperatura intre poli si ecuator. Prin urmare suprafata oceanului planetar s-ar mari, ca urmare a valurilor mai mari si mai multe. CO2 este un gaz solubil in apa, cu care se combina si formeaza acid carbonic H2CO3 (sifon). Acesta va reactiona cu calciul aflat in apa raurilor, lacurilor, marilor si oceanelor, conform ecuatiei Ca + H2CO3 = CaCO3 + H2. Se va obtine calcar (varul cu care ne zugravim peretii) si hidrogen. In cazul nostru, calcarul se depune pe fundul apei si hidrogenul se ridica in atmosfera inalta datorita greutatii sale specifice foarte mici, de unde este disipat in Cosmos de vantul solar.

Din cate se pare, noi, oamenii planetei Pamant si ai secolului XXI, suntem pusi, in urma mistificarii datelor experimentale, atat de guverne cat si de “specialisti”, sa platim suplimentar “taxa pe fum” (in industrie, pentru automobile, etc), asa cum se intampla cu 4-5 secole in urma in cazul fumului rezultat din incalzirea locuintelor.

Cum spatiul disponibil in acest articol nu este infinit, asteptam comentariile cititorilor pe adresa redactiei. Pe masura ca apar intrebari, vom incerca sa le raspundem cu noi argumente.

Alex Leonte