Ce ziceti de viteza zilei, 177km/h, stabilita de un tanar ploiestean la Buzau? Aflati de ce au ramas 43 de soferi pietoni in prag de Paste

Viteza excesivaPolitistii rutieri din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Buzau au continuat activitatile de combatere a indisciplinei in trafic, fiind aplicate 201 sanctiuni contraventionale si retinute 43 de permise de conducere. 20 de permise de conducere au fost retinute pentru nerespectarea regimului legal de viteza, iar cea mai mare viteza - 177 km/h – a fost inregistrata de aparatul radar amplasat pe DN 2 E 85, in afara localitatii Racoviteni, la volanul autoturismului fiind depistat un ploiestean in varsta de 29 de ani.

 

 

Totodata, alte 23 permise de conducere au fost retinute conducatorilor auto pentru nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate pietonilor angajati regulamentar in traversarea drumului si autovehiculelor care aveau acest drept, efectuarea unor depasiri neregulamentare, nerespectarea culorii rosii a semaforului, dar si pentru conducere sub influenta alcoolului. In cadrul activitatilor desfașurate, au fost sanctionati 58 de conducatori auto care nu au respectat regimul legal de viteza, 22 care nu au utilizat centura de siguranta, precum și 65 pietoni, biciclisti si carutasi care au ales sa nu respecte regulile de circulatie. Valoarea totala a amenzilor aplicate este de peste 53.000 de lei.

Ecaterina STROESCU

Scroll to Top