Vizibilitatea, in plan cultural si social al unei institutii muzeale, trebuie sa se fundamenteze pe implementarea unei campanii de relatii publice eficiente, evitandu-se, in mod categoric, amatorismul, adica ceea ce am numi, in mod plastic, „jocul improvizatiei”. In nici un sector al vietii sociale nu trebuie improvizat si, drept urmare, nici in cel al culturii.
Doar aplicarea profesionista a unui plan, structurat pe etape distincte, poate genera indeplinirea unor obiective culturale scontate. In acest sens, un departament de relatii publice in spatiul muzeal trebuie sa demareze o radiografiere exacta a categoriilor de public asupra carora urmeaza sa actioneze, in scopul facilitarii prezentarii ofertei culturale.
Departamentul de relatii publice si comunicare dintr-un muzeu este intermediarul dintre aceasta institutie si beneficiarul actului de cultura, in speta, publicul receptor. Specialistii acestui departament au rolul constant de a distribui informatii optime in scopul de a facilita publicului receptor intelegerea politicilor culturale pe care institutia muzeala le face cunoscute pe piata culturala. Doar o eficienta campanie de convingere, dusa pe terenul comunicarii, poate determina formarea unor opinii in randul beneficiarilor culturali, cu privire la activitatile pe care institutia le oferteaza in plan comunitar. Tot pe acest canal al comunicarii, departamentul de relatii publice trebuie sa informeze, in mod constant, si institutia muzeala cu privire la atitudinea si reactiile publicului raportate la gradul de satisfactie produs de oferta muzeala avansata. Departamentul de relatii publice trebuie, de asemenea, sa evalueze, in mod realist, rezultatele scontate ale activitatilor derulate si, nu in ultimul rand, sa manifeste un plus de flexibilitate in conceperea planurilor campaniilor de promovare a activitatilor culturale.
Pe plan intern institutional, acest departament trebuie sa identifice starea reala a problemelor de imagine si de comunicare pe care le intalneste si sa analizeze toate acele chestiuni care se cer rezolvate. Fara o analiza cerebrala a realitatii, proiectarea de baza a unei campanii de relatii publice devine, din start, neperformanta. Transparenta reala si conlucrarea pragmatica dintre un astfel de departament si echipa manageriala a institutiei constituie o necesitate. Gratie unui astfel de demers, institutia isi redefineste, in plan cultural, statutul de imagine, cat si personalitatea, echivaland cu o repozitionare in contextul mediului societal in care activeaza. Pe un astfel de teren, pregatit cu minutiozitate, oferta culturala isi gaseste calea optima de propagare catre publicul receptor.
Ulterior, o campanie de marketing cultural, dublata de o campanie de relatii publice, realizata in mod profesionist, poate facilita vinderea eficienta a produsului cultural ofertat. Tot in acest scop, actul cultural destinat beneficiarului trebuie directionat metodic, pe diferite categorii de public receptor. Cate categorii de public sunt vizate, tot atatea categorii de mesaje trebuie sa insoteasca arsenalul strategic de abordari in actul de comunicare. Drept urmare, o publicitate adecvata, facuta in sprijinul actului cultural, este cea care asigura, ulterior, eficacitate acestuia. Simpla colaborare cu presa, in acest sens, poate sa constituie un demers insuficient si atunci intervine rolul major al unei campanii de relatii publice, o campanie apta sa diversifice strategiile de comunicare si sa faciliteze accesul catre beneficiarii actului cultural.
Propagarea eficienta a actului de cultura este o responsabilitate vitala in lumea actuala, mai ales in situatia in care comunitatile umane de la inceputul mileniului al III-lea sunt puternic asaltate de un avans al deculturalizarii, cat si de pericolul standardizarii prin modele culturale globale.
Adrian Constantin
