Vinerea Mare, ultima zi de vineri inaintea Pastelui, a devenit zi de sarbatoare legala in care nu se lucreaza, potrivit unui act normativ intrat azi in vigoare. Asadar, salariatii se vor bucura, pentru prima oara, de timp liber in Vinerea Mare incepand din acest an si vor beneficia luna viitoare de o minivacanta de patru zile.
Anul acesta, Vinerea Mare va fi pe 6 aprilie, iar Pastele - pe 8 si 9 aprilie. Legea nr.64/2018 pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, care prevede adaugarea unei noi zile de sarbatoare legala si nelucratoare in lista celor deja existente in Codul Muncii, a fost publicata marti in Monitorul Oficial si a intrat in vigoare azi. Practic, acest act normativ a modificat lista zilelor de sarbatoare legala in care nu se lucreaza. Mai exact, prin adaugarea Vinerii Mari, ultima zi de vineri inaintea Pastelui, la lista sarbatorilor nelucratoare, aceasta numara de-acum nu mai putin de 15 astfel de zile. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri inaintea Pastelui si a Postului Mare, fiind si una dintre cele trei zile de sarbatoare religioasa crestina (Joia Mare, Vinerea Mare si Sambata Mare) numite “Triduum Sacrum” si este considerata unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase din an.
Odata cu intrarea in vigoare a acestei legi, lista sarbatorilor legale si nelucratoare arata asa:
- 1 si 2 ianuarie;
- 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Romane);
- Vinerea Mare (ultima zi de vineri inaintea Pastelui)
- prima si a doua zi de Paste;
- 1 mai (Ziua Muncii);
- 1 iunie (Ziua Copilului);
- prima si a doua zi de Rusalii;
- 15 august (Adormirea Maicii Domnului);
- 30 noiembrie (Sfantul Andrei);
- 1 decembrie (Ziua Nationala a Romaniei);
- 25 si 26 decembrie (prima si a doua zi de Craciun).
Vinerea Mare este, de asemenea, zi oficiala de sarbatoare in urmatoarele state ale Uniunii Europene (UE):
Atentie! Angajatorii care nu acorda salariatilor timp liber in zilele nelucratoare sau care nu-i recompenseaza pentru munca in respectivele zile risca amenzi intre 5.000 si 10.000 de lei.
E.S.