În cadrul activităţilor organizate pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române, poliţiştii buzoieni vor pregăti mâncare pentru persoane defavorizate. A devenit tradiţie pentru poliţiştii buzoieni ca, în apropierea unei mari sărbători, gândurile lor să se îndrepte către persoanele defavorizate. Având în vedere că pe data de 25 martie se va
sărbători Ziua Poliţiei Române, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (IPA), Secţia România – Regiunea 1 Buzău, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, organizeaza o acţiune umanitară, ai cărei beneficiari vor fi persoanele care se află în Aşezământul Social „Sf. Sava” din localitatea Ulmeni. Evenimentul va debuta astazi, la ora 10.00, cu un concurs de gastronomie, ce se va desfasura la Restaurantul Berarie -Bistro din Buzau, în cadrul căruia trei echipe formate din poliţişti de la mai multe structuri ale IPJ Buzău, vor pregăti un meniu de prânz, în bucătăria pusă la dispoziţie de agentul economic din municipiul Buzău. Deşi numai una dintre echipe va fi declarată câştigătoare, concurenţii vor face tot ce va depinde de ei pentru a pregăti cele mai gustoase preparate, pe care le vor servi ulterior bătrânilor şi celorlalte persoane găzduite de Aşezământul Social de la Ulmeni.
E.S.